Vacanță de toamnă în siguranță!

Elevii din întreaga țară se află în vacanța de toamnă, în această perioadă copiii au mai mult timp liber, vor fi mai puţin supravegheaţi de părinţi și pot fi implicați în evenimente care le pot afecta siguranța

 Pentru prevenirea diferitelor fapte anti-sociale şi victimizării copiilor, Inspectoratul General al Poliției desfășoară, operațiunea specială ,,Siguranța copiilor”, care are drept scop combaterea delicvenţei juvenile, traumatismului în rândul copiilor, infracţiunilor comise împotriva lor, dar și asigurarea securităţii acestora. Dragi copii, 1. Nu deschideţi niciodată uşa necunoscuţilor, chiar dacă vă spun că sînt trimişi de părinţii voştri. Uşa trebuie să fie mereu încuiată. 2. Nu oferiți date personale sau poze celor cu care corespondați pe internet. 3. Nu spuneţi persoanelor străine care sună la telefon că sunteţi singuri acasă. Sunaţi sau mergeţi la un vecin de încredere în cazul în care vă este frică, vă simțiţi amenințați sau aveţi o urgență. 4. Nu vă jucați pe drumurile publice sau în apropierea acestora, ci doar în locurile special amenajate în acest sens, unde nu circulă mașini (parcurile, terenurile de sport, curtea școlii sau a grădiniței etc.). 5. Când circulaţi cu bicicleta, evitaţi zonele aglomerate şi arterele principale cu trafic mare, iar dacă totuşi ajungeţi cu bicicleta într-o intersecţie, respectaţi semnificaţia indicatoarelor şi sporiţi-vă atenţia. 6. Traversarea străzii se face numai pe trecerea pentru pietoni, iar acolo unde sunt instalate semafoare, veţi aştepta cu răbdare apariţia luminii de culoare verde şi veţi traversa numai la această culoare. Atenție! Dacă se apropie de trecerea de pietoni maşinile poliţiei, salvării sau pompierilor, NU traversați, chiar daca semaforul arată culoarea verde. Aceste recomandări vor fi mai ușor de respectat dacă voi, ca părinți: 1. Le acordați toată atenția de care ei au nevoie. 2. Discutaţi deschis cu ei despre problemele care-i apasă, iar pe cei mici învăţaţii că, în cazul în care se rătăcesc să cunoască numele complet al părinților, numărul de telefon al acestora, precum și adresa de la domiciliu. Vacanță frumoasă! Reamintim, dacă aveți nevoie de ajutor, apelați cu încredere la cel mai apropiat polițist sau sunați la numărul unic de urgență 112.

Doar împreună putem păstra siguranța copiilor

 

 

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.