Au pus treburile la cale, şi-au planificat activităţile
Alexandru Rudi, preşedinte, şi Maria Ciumac, director executiv, Asociaţia Obştească „Speranţa copiilor orfani” din oraşul Drochia, după ce au încheiat vizitele şi repartizarea darurilor pe la casele de copii şi familiile vulnerabile, au decis ca acum, la început de an, să facă un popas şi pentru părinţi.
Alexandru Rudi, preşedinte, şi Maria Ciumac, director executiv, Asociaţia Obştească „Speranţa copiilor orfani” din oraşul Drochia, după ce au încheiat vizitele şi repartizarea darurilor pe la casele de copii şi familiile vulnerabile, au decis ca acum, la început de an, să facă un popas şi pentru părinţi.
S-au adunat a treia zi de Crăciun, când în văzduh mai stăruia mirosul de cetină şi colaci, aroma portocalelor şi mandarinelor, când fiecare mai trăia încă miracolul sărbătorilor de iarnă. Părinţii şi educatorii CCTF şi APP au decis să mai discute între ei, să-şi spună păsul, să vină cu propuneri, să împărtăşească din experienţa acumulată. Căci, aceste colective mici de copii şi părinţi trăiesc momente dificile, mijloacele financiare acordate de stat cu greu le ajung să acopere volumul şi spectrul de cheltuieli. Dacă nu ar acţiona bine gândit, planificat, chiar rational, nu şi-ar repartiza finanţele conform strictelor necesităţi, ar supravieţui cu greu. Ajutoarele de sărbători, din an în an tot mai puţine, vin ocazional, mai mult la anumite evenimente. În rest trebuie să se descurce singuri. La întâlnire au vorbit despre neajunsuri, despre unele posibilităţi de susţinere reciprocă, despre căile de existenţă şi, în unele cazuri, de supravieţuire, elaborând şi un plan de activităţi prioritare pentru anul 2018.
Şi dacă evenimentul s-a produs în cadrul sărbătorilor de iarnă, au sosit şi colindătorii, ei fiind chair copiii aflaţi în plasament, care au colindat frumos, emoţionant și cu drag părinţii ce le ajută să devină oameni adevăraţi. Respectiv, ei au fost răsplătiţi cu daruri dulci, dar şi cu bani de cheltuială.
Organizatorii au avut grijă, ca întâlnirea să se desfăşoare sub auspiciul şi în atmosfera de sărbătoare a Crăciunului: cu o cupă de şampanie şi fructe aromate.
Valentina CEBOTARI