De cum a luat pentru prima dată bățul în mână, omului i-au venit două gânduri: unul bun și altul rău. Fie să lovească cu „unealta” peste crengile unui copac pentru a scutura fructele și a-și strânge de mâncare, fie să-și otânjească după ceafă un semene, care încă nu știa de băț și care tocmai culesese de pe jos ceva poame stricate… Omul a ales „varianta” a doua. Pentru că i s-a părut mai simplă. Or, la ce bun să depună efort pentru a gusta un măr, când are un băț în mână și, alături, o ceată de speriați, gata de orice, numai să nu fie jnăpiți și ei?!…
Odată cu trecerea timpului, omenirea a evoluționat. Au apărut noi principii și valori… Bețele s-au transformat în ghioage, „deținătorii” acestora – în politicieni, speriații – în popor, iar habitatului speciilor i s-a conferit mândrul statut de țară. Cam astfel ar suna „rezumatul prescurtat” al apariției și dezvoltării societăților, în parte, și a statelor lumii, la general.
Totuși, unele state au progresat mai mult, altele mai puțin, a treilea mai deloc… Republica Moldova, însă, este un stat neutru. Și nu pentru că așa scrie în Constituție, ci pentru că așa este în realitate… (La moldoveni Constituția este mai degrabă o carte de povești, decât o Lege supremă). Țara noastră stă pe loc! În ultimii, aproximativ, 25 de ani de independență, schimbări esențiale a suferit doar clima… (Și asta tot datorită statelor dezvoltate, care au „bombardat” cosmosul cu rachete, sateliți și restu’ elementelor de propășire și, drept consecință, provocare a încălzirii globale)
Deși s-au perindat mai ceva ca anotimpurile, absolut toate guvernările, inclusiv actuala, nu au depus și nu depune nici un pic de efort pentru a ne proteja de „vremurile rele”. Din contra, după ce ne-au jumulit de bani (atât proprii, cât și cei veniți ca împrumut de la europeni) și ne-au lăsat cu ochii în soare și cu podurile caselor ciuruite de datorii, fără pic de rușine, demnitarii afirmă că totul este normal și lucrurile merg spre bine…
Spre bine, dar cât se poate de rău, spunem noi, cetățenii. Numai că nu ne aude nimeni. De fapt, nici nu ne ascultă nimeni. Și chiar dacă s-ar găsi vreun politician căruia i-ar păsa cu adevărat de această țară și care ar fi dispus să se consulte cu poporul în chestiuni de guvernare, ce l-am putea sfătui noi de bine? Ce putem ști noi despre acel bine, dacă niciodată nu am trăit bine?! Pentru noi bine înseamnă nu mai rău decât răul care-l îndurăm în prezent.
Și așa a fost dintotdeauna… Nostalgici după trecutul cu bâte și, aparent, indiferenți față de viitorul „civilizat”, mai marii țării și-au făcut și continuă să-și facă de cap, iar noi îi răbdăm și ne plângem de milă… Din simplu motiv că ne dorim o viață mai bună, dar habar nu avem care ar fi asta…
P.S.: „Pentru bine trebuie să lupți, răul vine singur” (Jan Lechicki).
Andrei BULGARU
