Biserica fără noroc?

În numărul 34, din 14 septembrie curent, „Glia drochiană a inserat materialul „Destinaţii turistice drochiene”. Drept primă destinaţi, după importanţă istorică, a fost recomandată Biserica din lemn din satul Măcăreuca. Autorul scria, că Biserica din s. Măcăreuca  a fost „Construită din lemn şi acoperită cu paie de către boierul Nicolae Russo… şi este pentru prima dată menţionată în documente în anul 1793”.

Le-aş crede pe toate cu dragă inimă, dacă nu ar fi fost publicate atâtea materiale şi în atâtea surse despre acest monument de arhitectură.
De aceea mai insist asupra unor argumente ce mi se par mai aproape de adevăr.
La recensământul din anii 1772-1774 satul Măcăreuca şi moşia lui aparţineau stolnicului Ioan Carp. În sat erau şi două feţe bisericeşti. Dacă erau feţe bisericeşti, înseamnă că era şi biserică, „zidită nu se ştie când din lemn” („Mănăstirile şi schiturile din Episcopia Hotinului”. Chişinău. 1929). Poate ea a fost zidită cu mult înainte şi de 1774! „Nu se ştie”. Anul 1793, pe care noi îl dăm drept anul de naştere, al zidirii bisericii este doar anul în care a fost consemnată documentar existenţa acestui sfânt lăcaş. Deci, ea e muuuuult mai veche (şi iarăşi: „Nu se ştie când”). Cu atât mai muklt nu se ştie cine a zidit-o, cine este ctitorul. Că e un ctitor anume sau a fost zidită din jertfe, ofrande ale creştinilor.. Dar în nici un caz nu boierul Nicolae Russo!
În 1774, când admitem că biserica deja era (că erau două feţe bisericeşti), moşia satului aparţinea boierului Ion Carp (Vasile Trofăilă, „Judeţul Soroca”. Chişinău, 2002, pag. 67).
Dinastia Russo apare în documente abia în 1814 cu moşierul Ion; În 1821 – cu Grigore Ioan Russo; În 1873 Constantin Alexandru Russo arendează staţia de poştă a zemstvei (Nicolae Bulat, „Judeţul Soroca: file de istorie”, editura „Arc”, 2000, pag. 207). În 1900 moţia aparţinea lui Zinovie Russo. Iar Marea Unire şi exproprierea moşierilor l-au găsit aici pe boierul Nicolae Russo al lui Alexandru (vezi şi Constantin), cu două mii desetine pe o întindere de la Bădiceni până sub Şuri (Arhiva Naţională, fond 9, inventar 1, dosar 2898).
Acum oricine se va mira, cum de putut Nicolae Russo să construiască o biserică cu peste 150 de ani în urmă?! Când nici urmă  de Russo nu era prin Măcăreuca.
Pe mine mă doare inima, când se interpretează astfel istoria la doar 56 de zile (20 iulie 2018) după ce am publicat un studiu amplu despre Biserica din lemn din Măcăreuca. Aţi văzut câtă ignoranţă, câtă blasfemie, câtă indiferenţă a suferit şi mai suferă acest monument care a fost şi mai este Casa lui Hristos. Şi acum – colac peste pupăză!
În judeţul Soroca Biserica din lemn din Măcăreuca stătea alături de cetatea Soroca, Mănăstirea Rudi (secolul XVII), iar în raionul Drochia – nu are nici o asemănare după vechime, arhitectură şi misiunea sfântă ce a purtat-o de-a lungul secolelor (cel puţin 250 de ani).
Noi deschidem şi îngrijim muzee: în oraş, la Hăsnăşenii Mari, la Sofia, la Gimnaziul din Chetrosu, muzeu în natură la Cotova… Avem Case-muzeu la Gribova şi Ţarigrad, unde păstrăm obiectele lumeşti şi memoria (şi slavă Domnului) unor persoane care au luptat pentru binele omului, au ars pentru munca omului şi numai Biserica din lemn din Măcăreuca, ea însăşi un exponat istoric de muzeu, Casa Sfântă a lui Isus Hristos, care a ocrotit creştinii de focul diavolului şi a rezistat, o lăsăm fără atenţie, fără ajutorare să se dărâme în ochii noştri.
Biserica din lemn din Măcăreuca nu trebuie vizitată de turişti spre a se umplea de jale. Ea trebuie vizitată de preşedinţi, primari, oameni de afaceri (şi de suflet), de deputaţi, miniştri, mitropoliţi, episcopi, creştini, care-şi păstrează în ea sufletele. Poate că unii din ei, cu influienţă, cu dare de mână, cu tragere de inimă ar găsi modul şi posibilitatea pentru a aduce la viaţă Biserica din lemn din Măcăreuca.
Vitalie ZAGAIEVSCHI,
jurnalist