Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Biserica „Sfânta Treime” de la Sofia mai are un ctitor – Glia Drochiană

Biserica „Sfânta Treime” de la Sofia mai are un ctitor

0

Valeriu Radu-Tataru, în centru, cu familia lui Anatolie GÂSCĂ: (de la stânga): soția Aurelia, feciorul Eugen și nora Mariana

Nu există biserică fără ctitori, întrucât orice lăcaș de cult are la temelie dărnicia unor persoane sau a unei comunități.

Valeriu Radu-Tataru, în centru, cu familia lui Anatolie GÂSCĂ: (de la stânga): soția Aurelia, feciorul Eugen și nora Mariana
Valeriu Radu-Tataru, în centru, cu familia lui Anatolie GÂSCĂ: (de la stânga): soția Aurelia, feciorul Eugen și nora Mariana

Îşi duce omul existenţa până la o anumită vârstă când sorocul îi prezice ultimul drum. La unii plecarea e mai devreme, la alţii – mai târziu. Important este ca până la acest semnal omul să reuşească să-și realizeze din planuri, să lase în urmă lucruri frumoase, atitudine omenească.
Anatolie Gâscă din satul Sofia a trăit o viaţă frumoasă, consistentă, interesantă, plină de sens. Dar scurtă. Avea planuri mari de viitor, dar o boală incurabilă i-a scurtat nemilos viaţa. Familia, soţia Aurelia şi fiul Eugen, au făcut totul ce le-a fost în puteri, l-au dus și în Portugalia, încercând să-i găsească leac. Dar și peste hotare medicina e neputincioasă în fața unor maladii.
Bolnav cum era, aproape netransportabil, a reuşit să participe la nunta unicului fecior, să se întâlnească cu rudele, să-și primească nora în casă. La scurt timp, împăcat cu sine și cu destinul, a trecut de cealaltă parte a vieții, la numai 55 de ani. L-au înmormântat acasă, la Sofia, la baștină.
De atunci a trecut un an. Întru pomenirea lui și spre sănătatea proprie, soţia şi feciorul, i-au propus parohului Bisericii „Sfânta Treime” din localitate, Valeriu Radu-Tataru, să procure Prestolul, masa din mijlocul Altarului, pe care se țin obiectele necesare oficierii serviciilor divine. El a fost confecţionat la comandă specială la Mănăstirea „Sfântului Ilie” din Nicoreni. În acelaşi stil, tot la Nicoreni, alţi enoriaşi au confecționat un Jertfelnic, loc destinat aducerii jertfelor, o masa ma mică din altar.
Recent, Aurelia cu Eugen şi Mariana Gâscă, familia răposatului Anatolie Gâscă, reveniți, au decis să facă o masă de pomenire la un an de la trecerea lui. Preotul Valeriu Radu-Tataru a venit cu propunerea să acorde defunctului Anatolie Gâscă înaltul titlu de ctitor al bisericii în semn de respect pentru familia, care a decis să facă acest dar destul de scump și foarte necesar bisericii. La iniţiativa preotului, sâmbătă, la 15 septembrie, un Sobor din 8 preoţi în frunte cu protopopul Pavel Vuluţă, a săvârşit un serviciu divin de sănătate pentru familia Gâscă şi pentru toţi enoriaşii din Sofia. Însoţiţi de corul bisericesc, dirijat de Svetlana Banari, ei au adresat cuvinte de mulţumire Domnului, rugându-l să fie indulgent şi să dăruiască enoriaşii cu dragostea şi mila Sa.
În partea a doua a serviciului Soborul de preoţi a oficiat un parastas pentru cei adormiţi, la fel, rugându-l pe bunul Dumnezeu să se îngrijească de sufletele lor, să le aşeze la locuri tihnite în Împărăţia Sa. Cuvinte aparte au fost adresate lui Anatolie Gâscă, caci în rugăciunile bisericii ctitorii sunt numiți „fericiții și pururea pomeniții ctitori”, numele lor de ctitori rămânând permanent în istoria bisericii ca mărturie a credinței, iubirii și jertfelniciei lor.
Valentina CEBOTARI

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *