Nu cred că există vreun moldovean care nu cunoaște ori nu folosește această vorbă…
Născută în anii `90 ai secolului trecut (în scopul de a ironiza diferența dintre modul de viață al politicienilor și cel al oamenilor de rând), zicala rămâne actuală și pentru 2016, numai că bunăstarea demnitarilor, deja, nu mai este măsurată în „lungimi de burți”, ci în „lățimi de portmonee”. De fapt, parlamentarii de astăzi sunt mult mai zvelți decât cei de la începutul democrației. Ceea ce ar însemna că, măcar la capitolul alimentație, statul o duce bine.
Din păcate lucrurile nu stau nici pe departe astfel. Republica Moldova este un mare și frumos restaurant în care flămânzii muncesc pentru a-i sătura pe bucătari. Iar odată în patru ani, șefii de bucătărie își amintesc de înfometați și le aruncă tot felul de gogoși, „kotlete” și macaroane pe urechi. În rest, hămesiții sunt hrăniți numai cu promisiuni goale și vorbe deșarte…
După un sfert de veac și tot atâta independență, statul nostru nu se poate lăuda nici măcar cu o bucătărie politică cât de cât stabilă. O bucătărie care să încerce sau, cel puțin, să se prefacă că încearcă a asigura cetățeanului acel minim necesar de existență. În timpul asediului Leningradului din `41-`44, oamenii primeau 125 grame de pâine. La ziua de azi, în țara noastră există sute de familii care „trag” dintr-o pâine câteva zile. Pentru că nu toți își pot permite să cheltuie zilnic 4 lei, atâta timp cât salariul este de 1500, iar pensia – 800 de lei. Între timp, politicienii noștri zboară cu diferite curse charter pentru a se odihni câteva zile (ore) la Karlovy Vary, în Dubai…
În ultima perioadă, tot mai des am impresia că în bucătaria politicului moldovenesc cineva a uitat aragazul deschis și ei acolo au început să delireze. Altfel, cum poate fi explicată această continuă degustare de guverne?! De unde atâta nostalgie pentru vremurile sovietice, când copiii se jucau prin ogrăzi în „съедобное, не съедобное”?!… De ce mai marii țării ne mint și vor să ne convingă că, dacă mâncăm pâine puțin mucegăită, atunci vom crește mari și vom prinde la mușchi? De ce tace șeful?!
În loc să ne pună pe masă, demnitarii ne fură din străchini. În loc să ne gătească supe cu perișoare, ei ne toarnă lături cu gust de ciolane putrezite. În loc să ne hrănească, ei ne flămânzesc și, ca la Masterchef, așteaptă să votăm: care cu roșu, care cu albastru.
Muncitori din fire, răbdători din obișnuință și impresionați de povestirile părinților, buneilor și străbuneilor despre foametea din 1946-1947, nu suntem pretențioși la bucate. Mâncăm ce ni se dă și chiar lăsăm bacșiși generos chelnerilor. Dar asta nicidecum nu înseamnă că le putem înghiți pe toate. Or, această „ciulama” (pe care ei, mișelește, o numesc „Calea Integrării Europene”), preparată din disperarea cetățenilor și bucăți din hoitul democrației, nu mai poate trece pe gâtița societății.
Noi nu mai dorim să fim tratați ca niște porci pe care stăpânul îi îndoapă cu resturi, pentru a strânge cât mai multă slănină și a-și face tocană pentru iarnă. Noi nu mai vrem să fim câini care ling oase și dau din coadă ori de câte ori boierul își îndoaie spatele pentru a le ciufuli țeasta. Noi nu mai vrem să fim măgari, care, pentru un păpușoi uscat, trag după sine căruța boierilor. Noi ne-am săturat să părem animale în fața guvernanților…
Cam asta gândim fiecare, cam asta urlăm la mitinguri și… cam asta!
Cuharii și-au îmbrăcat mandatele (drept niște șorțuri de bucătărie), au pus la foc cratița bugetului, au aprins hota ce absoarbe banii aburiți și mirosul protestelor și s-au înfipt cu nesaț în castronul creditelor din exterior. Iar pentru a fi siguri că nu-i vede nimeni, ei ne-au dat în ochi cu -10% la prețul pentru gaze naturale și minus 50 de bani la prețul pentru benzină. (Probabil se tem că le vom da foc).
Din păcate, lucrurile stau anume astfel. Republica Moldova este un mare și frumos restaurant pe care politicienii l-au transformat într-o cantină studențească. Or, indiferent de preferințele culinare sau lungimea talgerului, bucatele și prețurile sunt aceleași.
P.S.: „Omul trebuie să mănânce pentru a trăi, nu să trăiască pentru a mânca” (Benjamin Franklin).
Andrei BULGARU
