Când ești informat, ești și protejat
Acesta este unul din principiile de bază, de care se călăuzește Consiliul raional Drochia al Federației Sindicale a educației și Științei (CR Drochia al FSEȘ).El reiese din obiectivele esențiale ale activității sindicale:organizația sindicală, comitetul sindical contribuie la apărarea drepturilor fundamentale ale membrilor săi: dreptul la muncă, la studii, la protecția social-economică etc.
Ghidându-ne de obiectivele reale, CR Drochia al FSEȘ, zilele trecute, în incinta LT „B.P.-Hașdeu“ din or. Drochia, a organizat pentru liderii sindicali din instituțiile educaționale ale raionului un seminar, la care s-au pus în dezbatere cele mai actuale probleme. Și una din ele este în ce bază activează sindicatele și cum trebuie să se organizeze relațiile dintre angajator și organizația sindicală. Este cunoscut faptul, că în țara noastră sindicatele activează în baza Constituției RM, aprobată la 29 iulie 1994, Legii Sindicatelor nr. 1129 din 07 iulie 2000, Codului Muncii (CM), aprobat prin Legea nr. 154 din 28 martie 2003. Dar puțini cunosc faptul, că activitatea sindicală, membrii de sindicat, sunt protejați și de „Declarația Universală a Drepturilor Omului“ (1948), Pactele Internaționale cu privire la drepturile civile și politice (1966) și la drepturile economoce, sociale și culturale (1966), „Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale“ (CtEDO) (1950), „Carta Socială Europeană revizuită “ (1996), Convențiile Internaționale a Muncii nr. 87 și 98. Toate aceste documente internaționale sunt ratificate de Parlamentul RM. Prin urmare, sindicatele, în activitatea lor, sunt independente față de autoritățile publice de toate nivelurile și nu li se subordonează. În finalul dezbaterilor acestor probleme s-au adus unele recomandări, privind aplicarea de către organizațiile primare sindicale din educație a prevederilor legale, ce asigură independența lor față de autoritățile publice.
Cu un deosebit interes au fost ascultați invitații seminarului: Anastasia Postolachi, șefa Casei Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS)Drochia și Galina Cebotari, șefa de direcție a acestei instituții.
Șefa CTAS Drochia a oferit informații utile despre modul de acordare a pensiilor, tipurile acestora, vârstele standard de pensionare, formula de calcul a pensiei pentru limita de vârstă, dar și despre problemele întâlnite la acordarea pensiilor și alte chestiuni: ce trebuie să cunoască fiecare angajat despre salariul său, etc.
Alte subiecte discutate, precum: condițiile de acordare a îndemnizației pentru incapacitatea temporară de muncă (plata buletinelor de boală), achitarea îndemnizațiilor pentru îngrijirea unui copil bolnav, pentru incapacitatea temporară de muncă, cauzată de un accident de muncă, cine stabilește plata îndemnizațiilor pentru incapacitatea temporară de muncă, cuantumul lunar al îndemnizațiilor etc. – au fost în vizorul Galinei Cebotari.
Invitații seminarului au răspuns la un adevărat noian de întrebări, ce-i frământă pe membrii de sindicat.
Chiar dacă în instituțiile educaționale „munca la negru“ poate fi o raritate, celor prezenți la întrunire li s-au comunicat dezavantajele achitării „salariilor în plic”, de ce angajații, care muncesc illegal nu pot fi protejați, de ce drepturi sunt lipsiți, care sunt inconveniențele acestei munci pentru țară. Doar munca în condiții ilegale este o cauză a sărăciei. Reieșind din cele relatate, s-a accentuat asupra rolului sindicatului în încheierea contractului individual de muncă (CIM). Sindicatul este organizația, care poate instrui angajatul, privitor la forma de încheie CIM, durata lui, clauzele ce se include în contract, dar și cum se poartă negocierile cu angajatorul.
La finele lunii decembrie 2022, FSEȘ a negociat cu Ministerul Educației și Cercetării un Acord Adițional la Convenția Colectivă în domeniul educației pentru anii 2021-2025. Acest Acord a adus unele modificări benefice în acordarea concediilor angajaților- membri de sindicat. Din această cauză s-au pus în dezbateri problemele tipurilor de concedii, de care beneficiază membrii de sindicat, acordarea concediilor suplimentar plătite, a concediilor pe motive familiale, modificările CM privind acordarea concediilor de maternitate, paternale, suplimentar neplătite pentru îngrijirea copilului etc.
N-au fost neglijate nici un șir de probleme organizatorice, în special organizarea și petrecerea Spartachiadei a XXI-a a angajaților din sistemul educational, care este deja în derulare.Pentru a facilita activitatea sindicală, președinților CS li s-au repartizat materiale illustrative, care vor fi aduse la cunoștință membrilor de sindicat.
Dumitru Druc, or. Drochia