Casa bunicilor – o eleganță deosebită în zilele noastre

Mătușa Hana, (Ana VACARU), o bătrânică din s. Drochia, a decorat pereții interiori ai casei cu cele mai vechi și deosebite covoare, țesute de ea, de mama și chiar de bunica ei. Are și colecții de broboade, de țoluri, țesute tot de mâna ei, care constituie niște podoabe pentru „Lada cu zestre” a neamului.

Mătușa Hanuța este la o vârstă frumoasă de 80 ani. A crescut și a educat 3 copii, iar acum se bucură de cei 4 nepoți și 3 strănepoți. A muncit și ea ca tot omul ca să fie în rând cu lumea: pentru a-și construi o casă, a-și crește copiii, a-i da la cale. Acum, la bătrânețe, mai face ce poate după puterile sale prin ogradă, însă gospodăria ei este mereu un exemplu pentru trecători. De după gard, casa mătușei pare a fi o casă obișnuită, însă pereții din interior ascund lucruri deosebite, o adevărată expoziție de covoare moldovenești, ce au fost țesute cu 100 de ani în urmă. Toate covoarele sunt atârnate pe pereți, formând o adevărată artă a culorilor. Pentru a afla istoria și mai multe secrete ale acestor opere de artă am discutat puțin cu mătușa Hanuța.
– De cine sunt țesute aceste covoare?
– De bunica, de mama și de mine. Bunica o învăța pe mama, apoi mama mă învăța pe mine. Eu m-am căsătorit la vârsta de 16 ani, iar de țesut am început a țese de mică.
– Covorul cel mai vechi câți ani are?
– Are 150 de ani și poartă o denumire mai deosebită, „Nunta”. Bunica i l-a dat de zestre mamei mele când ea s-a măritat, apoi mama mi l-a dăruit mie de zestre când m-am măritat eu.
– Covoarele arată ca noi, care e secretul că s-au păstrat atât de bine?
– Ele au stat mereu pe perete, sunt îngrijite cu acuratețe, stropite, uscate și, cel mai important, păzite de razele soarelui, acestea sunt secrete longevității covoarelor.
– Câte covoare include colecția muzeistică a matale?
– Covoare am 8, dar mai am și țoluri, așternute pe podea, țesute tot de mine. Mai dețin și șalincuțe care tot au o vechime de 30-50 ani.
– Mai țineți minte, cât timp era necesar pentru a finisa lucrul la un covor?
– La un covor munceam în jur de o lună, ce reușeam făceam ziua, ce nu, noaptea, la lumina opaițului. Lucrul începea cu florile grafice făcute manual pe foaie sau pe pânză, apoi ele se transpuneau pe urzeală, adică „alegeam” covorul după model și culorile respective. Dar până la aceasta torceam fuioare, alegeam culorile, le vopseam…, era multă muncă. Toate covoarele sunt din lână naturală.
– Mai aveți și acum războiul de țesut?
– Mai este câte ceva, sunt lemnele, dar deja demult nu mai practic acest meșteșug, nici vederea nu-mi permite, dar și vremurile s-au schimbat.
– Aceste covoare sunt deosebite, bune pentru muzeu, cred că și prețurile sunt bune, ați avut vre un cumpărător la ele?
– Da, desigur, că am avut, dar nu le vând.
– Vă mulțumim mult pentru interviul acordat, pentru secretele dezvăluite, Vă dorim sănătate și putere.
– Mulțumim!
A dialogat Anastasia OLARU