Cazul Niculinei Bulat: adevăruri și falsuri

PP „Glia drochiană” este un săptămânal şi, respectiv, e dificil să fim operativi. Cazul Niculinei Bulat, ce avuse loc la final de săptămâna precedentă, a fost conceput în alt mod. Dar timp de o săptămână evenimentele au derulat divers, decesul fetei a spulberat multe, inclusiv, şi relatările iniţiale.

Nu putem să nu luăm atitudine, deoarece am fost martori oculari ai unor evenimente din cronica descrisă, cu lux de amănunte, dar şi cu inexactităţi, de mass-media printată şi de cea online pe marginea acestui caz. Nu afirmăm că deţinem adevărul în ultimă instanţă, însă declarăm, că am înregistrat lucrurile şi faptele expuse verbal chiar de la primele surse. Regretăm decesul Niculinei, ce ne face să relatăm evenimentele în retrospectivă.

Aşadar, joi, la 2 noiembrie, am fost prezentă la discuţiile desfăşurate în cadrul Spitalului raional „Nicolae Testemiţanu”, unde a fost cercetat detaliat cazul Niculinei Bulat din satul Drochia, invalidă de gradul I.

Fata suferea de o afecţiune gravă — insuficienţă renală cronică şi de peste 11 ani se afla în hemodializă (de aceeaşi boală a suferit şi a decedat şi mama fetei). De două ori pe săptămână, marţi şi joi, regulat, mergea la Centrul Mamei şi Copilului din Chişinău, unde erau efectuate şedinţe de hemodializă în regim ambulator. În septembrie şi octombrie pacientei i-au fost efectuate câte 9 ședințe de hemodializă. La 19 octombrie, după o şedinţă ordinară de dializă, Niculina a revenit acasă, iar a doua zi noaptea, la 20 spre 21 octombrie, „i-a plesnit burta” din cauza cantităţii enorm de lichid acumulat. Aici mă întreb: medicii de la Chişinău chiar nu au suspectat nimic în cadrul şedinţei de hemodializă? Nu au observat burta exagerat de mărită a fetei? Ulterior, la 21 octombrie, după ce timp de câteva ore lichidul a curs incontinuu atât la domiciliu, cât şi la Spitalul raional Drochia, unde i s-a acordat primul ajutor, la Bălţi i-au mai extras vreo 2-3 litri din burta ei de copil. Deci era imposibil să nu fie observat acest lucru. Primul ajutor, probabil, trebuia să i se fi acordat acolo, la Chişinău, când i se făcea şedinţa de hemodializă.

Nu cred că diagnozele finale depistate în ultima oră de viaţă ale Niculinei la intervenţia chirurgicală de la Institutul de Medicină Urgentă apăruse recent. După cum scrie „Ziarul de Gardă”, pacienta a fost operată de hernia strangulată, ce îi punea viaţa în pericol, iar la revizie a fost depistată şi o peritonită profundă de câteva zile, probabil, dezvoltate după 21 octombrie. Vizitele ulterioare la 24, 27 și 31 octombrie la Chişinău, când pacienta, cu dureri extrem de mari în burtă şi permanent pe medicamente analgezice, a fost iar la hemodializă, chiar nu au trezit suspecţii la medici, nu au observat ei că se întâmplă ceva cu bolnava, dacă în fişele de însoţire ale Niculinei ei scriau că fata se află „în stadiul terminal”?

Mariana Bucătaru, verişoara Niculinei, o însoţea în cazurile grave la Centrul de dializă de la Centrul Mamei şi Copilului, semna toate actele necesare atât pentru medicamentele şi vitaminele administrate, cât şi pentru cheltuielile de drum. În dimineaţa zilei de joi, 2 noiembrie, pregătită cu haine şi cele necesare bolnavei pentru ulterioara spitalizare, Mariana, prezentă la spital, ne-a și relatat:

„La 19 octombrie am fost împreună cu ea la dializă. Niculina parcă se simţea binişor, tensiunea era normală. Dar când ne-am întors acasă, mai bine zis, a doua zi, verişoarei i s-a făcut rău, o durea burta. Am încercat de toate, dar fără succes. Şi în noaptea de la 20 spre 21 octombrie starea ei s-a agravat: îi plesnise burta în regiunea buricului, de unde curgea apă ca din robinet. Imediat am chemat Ambulanţa şi am adus-o la spital, era ora 5.00 dimineaţa la 21 octombrie. Chirurgul de serviciul a venit în câteva minute, a examinat-o, i-a schimbat pansamentul şi i-a propus să rămână în secţie. Dar Niculina nu a vrut. A cerut maşină ca să fie transportată la Chişinău, la medicul ce o tratează, la Centrul de dializă. Atunci medicul i-a explicat, că spitalul nu dispune de maşină. Şi ne-a propus să căutăm singure transport să plecăm la Chişinău. Eu am telefonat la o firmă de taxi, mașina a venit la spital la Drochia, ne-a luat să mergem spre Centrul Mamei şi Copilului. În drum eu am telefonat-o pe dna Ina, asistenta principală de la Centrul de dializă, dânsa ne-a spus: „Doamne fereşte, nu vă porniţi la Chişinău. Vă opriţi la Bălţi”. Şi ne-a indicat unde şi la cine.

La Bălţi au mai scos din burta Niculinei aproape vreo 3 litri de apă, i-au cusut rănile şi după vreo două ore ne-au dat drumul. Acasă s-a odihnit puţin până a trecut efectul medicamentelor. Apoi durerile s-au agravat. Medicamentele mai apoi nu le putea primi decât în formă orală, cu linguriţa. Dar ei i se făcea tot mai rău şi mai rău. După aceasta am mai fost de trei ori la dializă, dar la ultima chiar medicul domnul Sergiu mi-a spus, că deja organismul ei nu mai primeşte cantitatea necesară de preparate. De la 1-1,5 litri s-a ajuns la 100 gr., pe care cu greu i le-a administrat. Mai mult, chiar Niculina, la ultima dializă, mi-a spus singură, că deja nu mai poate suporta, că a obosit şi că procedura nu mai are niciun efect. Noi am informat medicul, că mai mult nu venim, dacă ea singură a recunoscut că nu-i mai ajută. La care domnul Sergiu a spus, că trebuie să venim conform graficului. Revenite acasă, situaţia ei se agrava tot mai tare. Permanent chemam Ambulanţa.”

Niculina Bulat la acea oră se afla în secţia de terapie intesivă, unde era pregătită de drum lung spre Chişinău cu o maşină de la AVIASAN. Stătea cu ochii închişi, aproape că nu putea vorbi, încet deschidea ochii şi pronunţa abia descluşit cuvintele. Răspundea doar la întrebările adresate de verişoara ei Mariana.

Niculina: „Când mi s-a făcut tare rău am chemat Salvarea şi am venit la spital. Asta la 21 octombrie. Chirurgul s-a uitat şi mi-a schimbat pansamentul. A spus că nu pot să mă coase. Nu am vrut să mă internez, dar am cerut maşină să mă ducă la Chişinău la spital, la medicul meu. Am ajuns până la Bălţi, unde mi-au scos apa şi m-au cusut. Trei zile am avut dureri şi tensiune, Salvarea a fost şi ziua şi noaptea la mine”.

Igor Martânov, chirurgul de gardă: „La 21 octombrie, pe la ora 5.00, Ambulanţa a adus pacienta din satul Drochia. Starea ei era medie, din hernia ombilicală curgea apă. I-am prelucrat rana, i-am schimbat pansamentul şi i-am propus să rămână în secţie. Bolnava mi-a spus că ea trebuie să meargă la Chişinău, la Centrul mamei şi copilului, la medicul său de la Centrul de dializă. Şi a solicitat s-o asigurăm cu transport. Eu i-am spus, că spitalul nu dispune de transport specializat şi să-şi caute singură o maşină. Era împreună cu verişoara sa”.

Galina MAXIMCIUC, şefa Spitalului raional „Nicolae Testemiţanu”: „Insuficienţa renală cronică şi dializa timp de 11 ani nu pot să nu aducă consecinţe grave bolnavei, cunosc acest lucru toţi medicii. Bolnava a refuzat spitalizarea, a dorit să plece la Chişinău, la Centrul Mamei şi Copilului. După ce i s-a acordat primul ajutor şi nu a acceptat spitalizarea (înscrierea din jurnalul de evidență din Secția de internare), medicul de gardă le-a permis să plece. Ea era însoţită de o rudă. Aici, la spital, au aşteptat maşina cu care trebuiau să plece la Chişinău. Noi, la acel moment, nu am fost în stare să-i organizăm transportarea ei la Chişinău, deoarece spitalele raionale nu dispun de transport specializat. Pacienții sunt spitalizaţi și numai după consultația cu specialiștii  Serviciului AVIASAN sunt transportați cu ajutorul lor la Bălți sau Chișinău”.

Silvia Gheorghelaş, medic de familie, satul Drochia (prin telefon): „Pacienta nu este pe sectorul meu, dar o cunosc foarte bine. La 1 noiembrie i-am făcut o vizită la domiciliu la rugămintea Emiliei Lopatenco, şefa Centrului de sănătate Drochia. Am examinat-o, i-am măsurat tensiunea. Starea era gravă. Chiar medicii din Chişinău în fişa de însoţire au indicat „stadiul terminal”. Am vrut să-i fac pansament, dar rudele au spus că ele o vor spăla, apoi singure o să-i aplice pansamentul pentru că o pregătesc de plecare la Chişinău. Nici medicamente nu am putut să-i administrez, nu le mai primea intramuscular. Verişoara îi desfăcea fiola, îi turna în lingură conţinutul şi ea înghiţea. A doua zi dimineaţă am venit iar, ele încă dormeau. Am hrănit-o puţin, apoi am pregătit-o de drum. I-am scris biletul de trimitere şi am aşteptat împreună Ambulanţa”.

Tudor Golban, şef, Direcţia asistenţă socială şi protecţia familiei: „Puţin mai devreme am vrut să-i acordăm Niculinei o asistentă parentală profesionistă. Dar pentru aceasta Niculina trebuia să se dezică de suma de 711 lei pentru îngrijire, ce erau „alipiți” la pensia ei de invalidă de severitatea I şi împreună făceau 1500 lei. Niculina nu a vrut să cedeze cei 711 lei. Chestiunea a rămas pe punct mort”.

Ministerul Sănătăţii a creat o comisie specială ce studiază încălcările și erorile medicale pe acest caz, dar şi  posibilele abateri de la normele de etică și deontologie medicală… Şi Procuratura Generală, Procuratura Drochia au pornit urmărirea penală pe faptul „încălcării din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, soldată cu decesul pacientului”.

Cu detalii vom reveni.

Valentina CEBOTARI