Ce este Săptămâna Luminată?
— Preacucernice părinte Gheorghe COJOCARU, paroh al Bisericii din s. Gribova, dacă săptămâna dinaintea Paştelui este cea a Patimilor, săptămâna care urmează după Învierea Domnului Iisus Hristos este cunoscută ca Săptămâna Luminată. De ce „Luminată”?
— Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată ne creează o atmosferă asemănătoare cu cea din Rai. De aceea, zicem că această săptămână este una de lumină, care ne aduce aminte de Rai şi de bucuriile lui.
Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată se deosebesc mult de celelalte zile şi săptămâni ale anului, pentru că sunt numai revărsări de bucurie dinspre Dumnezeu spre om şi dinspre om spre Dumnezeu, dar şi dinspre om spre oameni. Sfintele Paşti şi Săptămâna Luminată sunt înţelese în Biserica noastră ca fiind Raiul anului bisericesc. Aşa cum în Rai există o bucurie negrăită şi preamărită, aşa şi la Sfintele Paşti şi în Săptămâna Luminată există o bucurie mai presus de toate bucuriile.
Toate sărbătorile pe care le serbăm noi în decursul anului bisericesc sunt, în general, prilejuri de bucurie, dar Sfintele Paşti sunt culmea bucuriei credinţei noastre creştine, culmea credinţei noastre dreptmăritoare.
— Sunt şi anumite rânduieli pentru Săptămâna Luminată?
— În Săptămâna Luminată zilele de miercuri şi vineri sunt zile cu „harţi”, adică zile în care nu se posteşte. În general, această perioadă se distinge din punct de vedere spiritual prin luminozitate, prin frumuseţe şi prin bucuria întregii creaţii, ceea ce se exprimă prin rânduieli cu totul specifice, care se săvârşesc în Biserică. Totul pare învăluit în alb, totul este lumină, totul exprimă bucuria de a fi împreună cu Hristos în Biserica Sa.
— Mulţumesc pentru explicaţii, preacucernice.
— Doamne ajută.
Consemnare Liuba BULGARU