Centenarul veteranului Gheorghe Său

Satul Țarigrad nu mai are veterani ai celui de-al doilea război mondial. Ultimul, Gheorghe Său, a plecat la ceruri chiar în ziua când a împlinit 100 de ani.

Interesantă, plină, frumoasă și gospodărească viață a trăit Gheorghe Său. Explic: Interesantă – prin făurirea a unei mici, dar însemnate părți a istoriei țării. Plină – prin implicarea lui în diverse munci, ocupații, activități. Frumoasă – prin urmașii aduși pe lume, instruiți, întâi de toate, la școala vieții, călăuziți de aproape și de la distanță, legați cu putere de baștină și omenie, blagosloviți pentru fapte bune și continuare a neamului. Gospodărească – prin ajustarea traiului propriu la parametrii cumsecădeniei, hărniciei, sovestei și curățeniei sufletești.
Tatăl, bunicul, străbunicul și răstrăbunicul Gheorghe a fost până la ultima clipă temelia familiei Său: mari, unite, prietenoase, sincere în interiorul ei și corecte cu restul lumii. Astfel că urmașii lui cu mari emoții așteptau ziua când „granitul” familiei va bate pe muchie un centenar de viață. Se părea că nimic nu prevestea ceea ce avea să se întâmple chiar în acea mare zi. Și tatăl, și bunicul, și străbunicul, ba chiar și răstrăbunicul Gheorghe Său mergea binișor, întocmai ca la zece decenii adunate laolaltă. Dar era lucid la minte, avea vorba clară, trebăluia prin ogradă și povestea… Multe povestea, căci avea lăsată în urmă o viață plină de întâmplări, trăiri, reușite, tristeți, regrete, bucurii, greutăți, dureri, pierderi, fericiri…
Una dintre perioadele despre care ținea cu tot dinadinsul să cunoască și să memorizeze familia, era legată de război, de serviciul făcut în armata română, de întâlnirea pe câmpul de luptă cu regele Mihai, despre care spunea de fiecare dată: „Un mare Om era Regele Mihai. În inima lui trăia o țară întreagă și fiecare cetățean avea locul său. Un mare patriot și un mare român era Regele Mihai!”, conchidea Gheorghe Său de fiecare dată.
Încă multe alte istorii le vorbea el celor din familie, toate cu exemple de învățat și urmat, toate cu titlul de crestomație a vieții. Și această străduință a lui a dat colte bun, apoi vlăstari puternici, mai apoi copaci falnici cu fructe bune, calitative… Astfel că truda celui de la temelia familiei nu s-a trecut în zădar.
… Să-l felicite cu prilejul centenarului au venit nu doar rudele, copiii, nepoții, strănepoții, ci și Petru Bărbieru, primarul satului Țarigrad, Cristi Ladaniuc, Atașatul apărării, militar și aero, Ambasada României în Republica Moldova, Mihai Postovan, preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război ai Armatei Române din Republica Moldova, țarigrădean de baștină. Spre mare tristețe, Gheorghe Său nu era în capacitate să audă și să înțeleagă toate vorbele spuse despre el de cei prezenți, nu putea urma calea amintirilor istorisite de strănepoți…
Gheorghe Său își trăia ultima zi din marele lui centenar. Și-o trăia în liniște, cuminte, fără să creeze probleme, fiind unul la unul cu sufletul, retras pe fâșia teritorială dintre viața de aici și cea de dincolo…
Când toți cei veniți să-l asigure de respectul și dragostea ce i-o poartă au plecat pe la casele lor, Gheorghe Său, rămas doar cu fiica Elena, care îi purta de grijă de ceva ani, a făcut pasul decisiv și a trecut de cealaltă parte a vieții, unde, de acum încolo, va fi să aibă casa de veci. A trecut smerit și cu demnitate, la fel cum și-a trăit centenarul său aici, pe pământ. Dumnezeu să-l ierte.

Liuba BULGARU