Ceramică tradițională și muzică de fanfară într-un dublu eveniment

0
iasi-2

În perioada 24–26 iunie 2022, în Parcul Copou din Iași, România, s-au desfășurat două evenimente culturale: Târgul Național de Ceramică Tradițională „Cucuteni 5000”, ediția a XXXIX-a, și Festivalul Fanfarelor, ediția a III-a, organizate de Consiliul Județean Iași și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale.

De rând cu meșterii olari din cele mai importante centre de olărit din România și formațiile de fanfare românești, la eveniment au fost invitați și reprezentanți din Republica Moldova, inclusiv, din raionul Drochia. Delegația drochiană a fost compusă din Orchestra de fanfară „Hasnaş” a Şcolii de muzică pentru copii Drochia, filiala Hăsnășenii Mari, conducător artistic şi dirijor Andrei Arhirii, și meșterul popular ceramist Iurie Cucuietu, fiind însoțiti de Iurie Ostavciuc, vicepreședintele raionului Drochia.
Prestația artistică deosebită a Fanfarei „Hasnaş” și a lucrărilor inedite ale meșterului Iurie Cucuietu au fost apreciate cu diplome de participare și aplauze furtunoase atât din partea organizatorilor, cât și a spectatorilor.
În cadrul evenimentului, vicepreședintele Iurie Ostavciuc a întreținut un dialog cu Andra Ozana Dram, director, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (CJCPCT), Iași, în cadrul căruia au fost stabilite relaţii de parteneriat pe segmentul dezvoltării sectorului cultural-artistic între CR Drochia și CJCPCT Iași.
Obiectivul evenimentului a fost concentrat pe cunoașterea și promovarea ceramicii tradiționale din cele mai importante centre de olărit din România, Republica Moldova și Ucraina, dar deopotrivă a urmărit și promovarea muzicii autentice de fanfară.
De menționat faptul că, Târgul de la Iași se impune an de an prin participarea unui număr însemnat de meșteri, care păstrează nealterată ceramica tradițională prin frumusețea, varietatea și calitatea exponatelor, acordând totodată atenție promovării tinerilor olari. Or, obiectele din lut și ceramică, pe lângă faptul că sunt utile, mai conțin simboluri transmise din generație în generație, ce poartă pe firul istoriei felul de viață al oamenilor, al relațiilor dintre ei, al obiceiurilor.
Iar cele nouă formații de fanfare au întregit minunat atmosfera specială a Târgului de ceramică „Cucuteni-5000”.
Nelly CIOBANU

 

 

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *