Cerşetoria, „formă acceptabilă” de educație

Probabil puţini sunt cei care, nu au observat măcar o dată cerşetorii din preajma pieţei şi Gării Auto. Se află acolo ziua întreagă, tânguindu-se şi jeluindu-şi soarta, gata să jure în orice moment, că cerşitul le este singura ieşire din situaţie. Chiar dacă mulţi dintre ei se află în deplină putere pentru a-şi câştiga muncind bucăţica de pâine. De la o vreme, peisajul a fost „întregit” de o „pereche” pe cât de neobişnuită pentru asemenea împrejurări, pe atât de generatoare de milă şi compasiune: o tânără mămică şi copilaşul ei. Inimă de piatră să ai şi tot nu poţi trece indiferent pe lângă asemenea privelişte. Pentru că şi ea, la rândul ei, se prea deosebeşte de ceilalţi „jeluitori” care te agresează, la propriu, cu insistenţa lor. Ba chiar, se mai întâmplă să te şi înjure dacă-ţi permiţi „neobrăzarea” de a le da, în loc de bani, o plăcintă sau o bucată de pâine.

Tânăra aceasta însă, precum spuneam, părea a nu fi făcută din aluatul cerşetoriei. Curăţică, tăcută şi aşezată mereu pe scăunelul ei cu copilaşul în braţe, ar fi trecut cu uşurinţă drept o mămică care s-a aşezat pentru a se mai odihni din drum. Aceasta, dacă n-ar avea cu ea în permanenţă un afiş în care cere ajutorul oamenilor pentru a-şi creşte copilul. Până şi afişul acesta, scris frumos de mână şi absolut corect gramatical, mă duce cu gândul la faptul că cerşetoarea ar putea avea măcar o brumă de educaţie… Dacă, desigur, este scris de ea, iar cerşitul i-a apărut ca o ultimă alternativă…

Trebuie să recunosc, la început, urmându-mi emoţiile şi instinctul de mamă, m-am numărat şi eu printre mulţii compătimitori pe care, în timp, i-a câştigat tânăra cerşetoare. Ba chiar, am încercat s-o şi ajut, întâi cu bani, mai apoi cu pornirea de a stabili o colaborare între ea şi organele raionale de protecţie a familiei şi copilului – Asistenţa socială şi Primăria oraşului. Pentru că, gândeam eu, într-o asemenea situaţie disperată, eşti bucuros de orice ajutor şi de orice ieşire din situaţia în care te afli. Mare mi-a fost, însă, mirarea să aud cum tânăra refuză orice încercare de ajutor…. Iar de aici, până la încolţirea sâmburelui îndoielii privind autenticitatea suferinţei sale, n-a mai fost decât un pas…

Astfel aveam să aflu, de la lucrătorii Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţia Familiei Drochia, că tânăra este, de fapt, stabilită cu traiul în Soroca, iar în Drochia se deplasează doar pentru a cerşi. Astfel, deşi Legea nr.338 privind drepturile copilului spune explicit că „statul ocroteşte inviolabilitatea persoanei copilului, protejându-l de orice formă de exploatare…, neadmiţând comportarea plină de cruzime…, cerşetoriei…, inclusiv din partea părinţilor”, autorităţile publice locale au, teoretic, mâinile legate. Cerşetoarea se află sub jurisdicţia autorităţilor de la Soroca, iar cei de acolo, deşi le-au fost trimise mai multe sesizări din partea autorităţilor drochiene, ori au alte lucruri mai importante de făcut, ori le este total indiferentă soarta unui copil supus abuzului. Pentru că, chiar şi lăsând legea la o parte, este absolut inuman să ţii un copilaş de aproximativ un anişor imobilizat o zi întreagă, pentru a stârni mila trecătorilor. Imobilizat, flămând, însetat şi, cel mai important, cu viitorul în totalitate compromis. Astfel, conform Galinei Chistrea, psiholog, Serviciul Asistenţă Psihopedagogică, copilul, care creşte într-un mediu traumatizant, preia automat comportamentele îngrijitorilor săi ca pe o normă, le interiorizează şi le include în concepţia sa despre normalitate. Despre schimbarea normelor şi comportamentelor sale mai târziu nici nu se poate vorbi, mai ales dacă este supus acestui fel de abuz la o vârstă atât de fragedă. Altfel spus, copilaşul acesta, inocent şi nevinovat acum, la vârsta adultă se poate transforma cu uşurinţă într-un cerşetor sau chiar într-un abuzator. Conştient sau nu, contribuim şi noi la perpetuarea acestui comportament, indiferent că ne lăsăm înduioşaţi de aşa-zisa „dramă” a mamei sau că trecem indiferent pe alături, atunci când este evident că copilaşul se află într-o situaţie sporită de risc. În amândouă situaţii, încurajăm abuzatorii să-şi perpetueze comportamentul. Iar în societatea pe care o creăm, vor trăi inclusiv şi copiii noştri.

Marcela VOVC