Sau cel puțin ar trebui să ținem minte. Nu pentru că au fost devastate și vandalizate clădirile Parlamentului și a Președenției, nu pentru că au fost deteriorate sau chiar distruse bunuri publice, sau pentru că a fost nimicit originalul Declarației de Independență. (Astfel de incidente au loc peste tot în lume, unde oamenii, care protestează împotriva unei guvernări paralitice, se pot face auziți numai prin violență.) Trebuie să ținem minte evenimentele acelei zile pentru că atunci au murit oameni…
Și nu au murit accidental, în timpul dezordinelor propriu- zise, ci după încheierea acestora. Atunci, când au fost snopiți în bătăi de către cei, a căror menire este exact înversă – de a proteja și a garanta siguranța vieții cetățenilor. Atunci, când forțele de ordine au primit comanda de a se năpusti ca niște fiare sălbatice asupra tuturor celor care, inclusiv a doua zi după protest, aveau drum prin centrul capitalei sau pe lângă instituțiile de stat…
Au trecut 7 ani. Cei care au dispus reținerea, arestarea, judecarea, maltratarea sau, de unde să știm dacă nu și violarea în comisariate a protestatarilor(elor), fie au fost achitați de justiția „independentă” a Republicii Moldova (și chiar promovați în funcție), fie nici măcar nu au fost cercetați penal. Ba, cei, împotriva cărora s-a protestat, or, cei care au admis, inițiat și aprobat acel dezmăț sunt și în continuare deputați în Parlament.
Spre exemplu: Marian Lupu (speaker-ul comunist de atunci și actualul lider democrat), Artur Reșetnicov (în acea perioadă, șef la Serviciul de Informație și Securitate (SIS), actualmente membru al Platformei Social-Democrate), Vladimir Voronin (în aprilie 2009 președinte al Republicii Moldova, la moment simplu deputat), Zinaida Greceanâi (fostă prim-ministră din partea PCRM, în prezent deputată din partea PSRM), Igor Dodon (ex-prim-viceprim-ministru și ministru al economiei și comerțului în Guvernul „consoartei” de partid, iar din 2011 – lider socialist, deputat în Legislativ), Vladimir Țurcan (fost deputat non-comunist, pe lista Partidului Comuniștilor, și actual non-socialist, pe lista Partidului Socialiștilor)…
Politicienii care în 2009 au susținut furtunos acele proteste ale tinerilor și care anume datorită acestui fapt au ajuns la guvernare, în 7 ani nu au reușit să facă absolut nimic din tot ce promiteau la acel moment. Din contra, s-au compromis într-atât de tare, încât au ajuns „să zacă” sub pragul electoral, în cazul unor eventuale alegeri parlamentare. Unii dintre ei, adică PL și PLDM, evident că „în interesul cetățenilor” și din motive patriotice, au susținut inițiative și au votat alături de cei pe care îi urau și împotriva cărora se declarau în același 2009…
Săptămâna trecută, la Chișinău a fost organizat un Marș al Tăcerii, întru comemorarea victimelor protestelor din aprilie 2009. Niciun deputat sau măcar reprezentant al partidelor care au sprijinit acea revoltă nu a fost prezent la eveniment. Ăștia s-au mulțumit doar cu niște exclamații politice, rostite din fotoliile comfortabile din Parlament. În schimb socialiștii au emis o declarație prin care condamnă acțiunile din 7 aprilie, califică manifestanții drept „huligani amețiți” și „își exprimă recunoștinţa și respectul pentru toţi funcţionarii organelor de drept, care, în acea zi, au ripostat ferm gloatelor de barbari-devastatori”… Nicio instituție de stat competentă nu s-a autosesizat asupra acestei declarații.
În pofida evenimentelor și promisiunilor din 7 aprilie 2009, continuăm să trăim „în tufari”. Vedem cerul doar în timpul furtunilor, credem fiecărui „шор(ох), ne pieptănăm pentru „coafura miresei” și, într-un final, acceptăm „broboada de văduvă”…
P.S.: „In memoriam…”
Andrei BULGARU
