Cetățenii din țările ue, dar și din alte state vor putea lucra în republica moldova fără permis de muncă
Cetățenii din cele 27 de țări ale Uniunii Europene, dar și din alte state, vor putea activa în Republica Moldova fără permis de muncă. Acest fapt va stimula potențialul de dezvoltare economică și atractivitatea investițională a țării noastre, oferind accesul companiilor mari la resurse calificate din alte state.
Cabinetul de miniștri a votat, la inițiativa Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, modificarea Legii privind regimul străinilor, prin eliminarea permiselor de muncă pentru cetățenii care vin din alte state.
„Introducem modificări în Legea privind regimul străinilor în Republica Moldova și facilităm accesul companiilor noastre la creștere, competențe și inovație, ceea ce implică nevoia de oameni. Atât companiile mari, cât și cele mici ar putea să se dezvolte mai rapid dacă ar avea posibilitatea să angajeze mai multe brațe de muncă. Această limitare structurală ne împiedica să atingem o creștere economică accelerată”, a menționat viceprim-ministrul Dumitru Alaiba.
Potrivit modificărilor, fără permis de muncă vor putea lucra și cetățenii Statelor Unite ale Americii, Marii Britanii, Norvegiei, Elveției, Japoniei, Ucrainei, Turciei, Georgiei, Armeniei, Azerbaidjanului și statelor din Balcani. De asemenea, studenții străini vor avea dreptul să lucreze mai multe ore, doar în baza permisului de ședere provizorie pentru studii.
Liberalizarea accesului la muncă pentru cetățenii UE este una dintre măsurile ce urmau să fie implementate în contextul obținerii de către Republica Moldova a statutului de țară candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană.
gov.md