Chetroșenii care muncesc la Eparhia din Yakutia

„Nebănuite sunt căile Tale, Doamne!” Acest adevăr biblic a fost să-l percep definitiv deunăzi, când am stat de vorbă cu soții Mihail și Tamara Zazulea, o familie de gospodari din satul Chetrosu.

Istoria începe în felul următor.

După încheierea studiilor la Academia Duhovnicească din Moscova, Nicolae Catan, fiul parohului bisericii din s. Maramonovca, Vitalie Catan, a fost trimis să lucreze doi ani la Eparhia din Yakutia. Primindu-l pe tânărul preot împreună cu și mai tânăra preoteasă, Episcopul de Yacutsk, Roman i-a spus, că la eparhie lucrează o familie de moldoveni. Tot atunci le-a și făcut cunoștință. Aceștea s-au dovedit a fi Tamara și Mihail Zazulea din s. Chetrosu.

… Numai unde nu ajung să muncească moldovenii! După un șir de ani lucrați la Moscova, o bună cunoștință le-a propus soților Zazulea să meargă la muncă la Eparhia din Yacutia, unde era solicitată o familie: soția în calitate de cameristă la hotelul eparhial, soțul — șofer al episcopului.

Ușori la chez, Tamara și Mihail au acceptat, deși, în sinea lor, și-au zis, că merg doar pentru câteva luni.

Acele „câteva luni” s-au lungit în trei ani. Și mai continuă.

Deunăzi am discutat cu ei în casa preotului Vitalie și a preotesei Elena Catan, pe care veniseră să-i salute din partea feciorului Nicolae.

Foarte pozitivi, nemaipomenit de sociabili, vorbăreți, în special, Tamara, soții ne-au vorbit despre frumusețea locurilor din Yakutia, despre mărinimia episcopului Roman, despre bunătatea localnicilor, despre gerurile de peste 40 de grade, dar care sunt mai ușor de suportat decât ale noastre -7 grade…

− Chiar de cum am ajuns, — ne povestea Tamara, — episcopul Roman ne-a oferit un apartament cu două odăi. Lui Mihail i-a dat cheile de la mașina eparhiei, iar mie mi-a dat în grijă hotelul cu 20 de numere. Niciodată nu am avut frică de muncă, așa că din start ne-am inclus în noua noastră activitate. Nu doar hotelul e grija mea, ci și pregătirea meselor pentru oaspeții cazați acolo, care nu sunt chiar peste măsură de mulți. Tare le plac bucatele moldovenești, mai ales, plăcintele, sarmalele, baba neagră. Să știți că nu este greu, pentru că îmi planific detaliat fiecare zi. Două zile în săptămână lucrez și la „lavka” catedralei, unde vând lumânări, iconițe. Ne e bine, câștigăm nu rău, dar uneori ne apucă un dor de casă că ne sfarmă sufletul. Norocul nostru este că în preajmă avem oameni buni, care ne susțin și prin diferite moduri încearcă să ne aline dorul de Moldova, copii și nepoți.

Liuba BULGARU