Clopotul

Mă numesc Sergiu Cuţulab.

Sunt născut în satul Popeştii de Sus, în familia lui Ion şi Nina Cuţulab.

În anul 1992 am absolvit şcoala medie din satul natal, după care am urmat studiile la Colegiul Tehnic Agricol din or. Soroca.

După absolvire m-am angajat ca electrician la RED Nord, raionul Drochia, sectorul Zguriţa, unde am lucrat trei ani. Mai apoi am mers la studii la Universitatea de Stat din Moldova, facultatea, matematică şi informatică, specialitatea  informatică.

În 2002 am absolvit-o şi apoi am activat aproape 5 ani la Banca Naţională a Moldovei ca programator, iar următorii 10 ani – la BC „Mobiasbanca”. Pe parcurs am finalizat şi două masterate – în informatică şi management.

La moment activez la „Orange” ca programator.

Sunt căsătorit şi avem patru copii.

Locuim în Chişinău.

Bunelul mi-a lăsat în dar un clopot şi de atunci această amintire frumoasă o port cu mine peste tot.

Bunelul ţinea clopotul atârnat la oiştea căruţei şi împreună cu el a cutreierat toate drumurile baştinei. Astfel, clopotul a cunoscut multe generaţii de oameni, a fost părtaş la înțelegerile ce le făceau buneii cu alţi oameni, a trecut prin vremurile de restrişte, a sunat şi la bine şi la rău şi, nu în ultimul rând, a îndemnat caii să meargă mai vioi.

După sunetul clopotului bunica, când rămânea acasă, ştia cât de departe s-a dus bunelul sau că iată-iată căruţa ajunge acasă.

Sunetul clopotului era o muzică a sufletului, un mesaj şi, poate, o tulburare a liniştii nopţii ce domina lumea.

Clopotul îi ţine minte pe bunei când erau tineri. Clopotul îmi povesteşte despre ghiduşiile părinţilor din copilărie. Clopotul ştie cel mai bine drumul spre casă.

De altfel, la general vorbind, dangătul de clopot sute de ani a fost o veste pentru oameni. Bunăoară, clopotul de la biserică anunţă enoriaşii că preotul începe slujba. Clopoţelul atârnat de gâtul animalelor ţin în atenţie locaţia lor. Clopoţelul legat de uşa casei vesteşte că ne vin oaspeţi.

Când eram copil, mergeam cu uratul şi sute de clopoţei sunau în tot satul, vestind gospodarii că le vin urătorii, pe care îi primeau cu drag şi cu o bucurie imensă.

La şcoala din satul natal, unde din copii am devenit adulţi, clopoţelul cu clinchet vesel, ne informa despre începutul sau sfârşitul lecţiilor.

Şi apoi, de clopot sunt legate atâtea proverbe!

Pentru o babă surdă, nu se trag clopotele de două ori;

O faptă bună este precum un clopot ce cheamă oamenii la închinare;

Omul după grai, ca clopotul după sunet, îndată se cunoaşte;

Clopotele se bat să fie auzite în ceruri, dar ele uneori, nici pe pământ nu se aud;

A auzit clopotul, dar nu știe de la ce biserică.

Mai întâi a fost clopotul şi apoi a apărut orologiul, ceea ce înseamnă, că orologiul este, cumva, o derivată, o extindere a clopotului.

Când eram student ţineam clopotul în noptieră şi, în căminul în care locuiam, clopotul era ca un fel de paznic al puţinelor lucruri materiale care le are un student.

Şi acum mă înfioară sunetul unui clopot, mă cutremură, îmi aduce aminte de cei dragi şi mă întoarce în timpurile adolescenţei, când prima dragoste era tot ce poate fi mai frumos pe lume. Sunetul de clopot te întinereşte, îţi ridică dispoziţia, te vindecă de toate bolile şi te face zglobiu ca copiii.

Energia electrică şi progresul tehnologic au umbrit şi au înlocuit întrucâtva clopotul, dar dangătul lui mai rămâne un fel de deşteptare a oamenilor.

Sergiu CUŢULAB