E un semn bun, sportul şi modul sănătos de viaţă încearcă să se stabilească temeinic la Drochia.
O dovadă a acestui fapt este şi activitatea tot mai fructuoasă a Clubului de fotbal „Speranţa” Drochia.
Bunăoară, anul curent echipa de fotbal a înregistrat rezultate notorii atât în cadrul Campionatului de fotbal a Republicii Moldova, cât şi în competiţiile pentru Cupa Moldovei.
La Campionatul 2016-2017 fotbaliştii drochieni s-au plasat pe locul trei în Devizia „B” Nord. Atacantul echipei, Alexandru Mardari, a fost desemnat drept cel mai bun golgheter din ţară, având la activ 23 de goluri marcate în poarta adversară.
Succese nu mai puţin valoroase au înregistrat fotbaliştii şi în cadrul întrecerilor pentru Cupa Moldovei. Pentru prima dată în istoria clubului, jucătorii noştri au ajuns în a şaisprezecimea cupei, unde au evoluat echipe din Divizia Naţională.
Pentru viitor fotbaliştii drochieni, antrenaţi de Vitalie Cuzub, deţinător al Licenţei UEFA, preşedinte al Asociaţiei regionale de fotbal, îşi propun să deţină întâietatea în Campionatul republicii, Seria Nord. Pentru a obţine acest rezultat, sportivii au tot necesarul. Mai mult ca atât, Consiliul orăşenesac Drochia va aloca în 2018 mijloacele financiare necesare pentru reparaţia şi ajustarea stadionului drochian, întru ca el să corespundă tuturor cerinţelor şi standardelor de organizare a meciurilor la cel mai înalt nivel.
La 16 decembrie, va avea loc Gala Laureaţilor fotbalului, unde vor fi invitaţi cei mai buni fotbalişti din raion, din echipa „Speranţa”, cât şi veterani ai acestui gen de sport.
Valeriu PLOPA, preşedintele Clubului „Speranţa” Drochia