Cotova-locul unde tradiția se poartă în suflet

La Cotova, acolo unde izvoarele dorului își poartă șoapta prin iarba satului și unde tradițiile trăiesc în glasul oamenilor, s-a desfășurat Festivalul Cultural-Turistic „La Izvorul Dorului” – o sărbătoare a identității, a rădăcinilor și a frumuseții autentice.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului „Dezvoltarea turismului cultural rural prin prisma cercetării și valorificării folclorului din zona de nord a Republicii Moldova”, finanțat de Ministerul Culturii și implementat de AO „Tezaur Drochian”, în parteneriat cu Oficiul Național al Turismului, Direcția Cultură Drochia și Primăria Cotova.

Festivalul a reunit ansambluri folclorice din nordul țării, meșteri populari, producători locali și numeroși oaspeți veniți să redescopere autenticitatea locului. Cântecul, portul popular, dansul și tradițiile s-au împletit într-un spectacol de suflet, care a adus pe scenă bogăția spirituală a satului moldovenesc. În deschiderea evenimentului, reprezentând Ministerului Culturii, Andrei Chistol, secretarul de stat, a subliniat importanța valorificării patrimoniului cultural și a potențialului turistic al satelor Moldovei: „Cultura și turismul nu sunt doar expresii ale identității noastre, ci și motoare ale dezvoltării durabile. Ele înseamnă locuri de muncă, mândrie locală, educație, comunitate. Prin asemenea inițiative, aducem în prim-plan meșteșugurile, folclorul, ospitalitatea – bogățiile care nu se epuizează niciodată.”

Primarul satului Cotova, Dumitru Cuțchi, a fost gazda care a primit cu sufletul deschis oaspeții și participanții la festival. Prin implicarea administrației publice locale, evenimentul a devenit mai mult decât un act cultural – a fost o platformă de dialog și colaborare. La rândul său, Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia, a apreciat inițiativa drept un exemplu de coeziune între autorități, ONG-uri, fermieri, producători locali și instituțiile educaționale. „Astfel de manifestări nu doar promovează cultura, ci creează punți între oameni și idei. Comunitățile care discută, colaborează și se ascultă – sunt comunități care cresc”, a menționat acesta.

Accentul evenimentului nu a fost pus doar pe spectacolul artistic, ci și pe discuțiile directe cu reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, fermierii, producătorii locali, gimnaziul, biblioteca și alți actori comunitari prezenți la târg. Fiecare voce a fost ascultată, fiecare propunere notată – despre cum poate fi dezvoltat turismul rural, cum pot fi valorificate resursele culturale, cum pot fi atrași tinerii în activitățile comunității. Participanții au vorbit despre nevoia de conectare între generații, despre implicarea tinerilor în păstrarea tradițiilor și despre tendințele actuale care pot transforma satele Moldovei în destinații vii, creative, cu oportunități reale pentru locuitori.

Pe scena din Cotova au evoluat ansambluri folclorice de bărbați și tineri, care au transmis prin cântec și port respectul pentru rădăcini și bucuria de a fi parte a unei moșteniri vii. Printre participanți s-au numărat ansamblurile folclorice de bărbați:  „Buciumul”, cond. art. Alexei Pinzari, „Balada”, cond. art. Ghenadie Antonovici, „Sofienii”, cond. art. Sersen Victor, „Strămoșii”, cond. art. Sarmaniuc Andrei – Florești, „Semănătorii”, cond. art. Anatolie Lachii , r.Dondușeni, „Zăicenenii”, cond. art. Liviu Rusu, s.Zăicani, Rîșcani, „Moștenitorii”, cond. art. Valeriu Apostolachi, s.Dușmani și ansambluri  folclorice  de copii: „La Izvoare”, cond. art. Alexei Corcimari, „Voie bună gospodari”, cond. art. Alexei Pinzari,  „Mărgăritărele”, cond. art. Iurie Storoj, „Cotovencelele”, cond. art. Vitalie Arion,  „Izvoraș”, cond. art. Vitalie Arion

Spectacolul a fost o adevărată demonstrație de unitate prin cultură — voci puternice, costume tradiționale, dansuri populare și emoții sincere.

„Izvorul Mare” din Cotova nu este doar un loc pitoresc, ci și o destinație culturală în devenire. Aici, printre dealuri și păduri, tradițiile prind viață prin oameni – prin cei care țes, cântă, gătesc, și prin cei care aleg să se întoarcă acasă pentru a redescoperi sensul apartenenței. Festivalul a fost, dincolo de toate, o lecție despre recunoștință și continuitate. Despre felul în care patrimoniul cultural devine resursă de dezvoltare, dar și o ancoră identitară pentru comunitățile rurale. 

Ministerul Culturii anunță că va continua să sprijine inițiativele care contribuie la revitalizarea patrimoniului, dezvoltarea turismului local și promovarea identității culturale a Republicii Moldova, pentru că valorile adevărate nu se uită – ele se trăiesc, se cântă și se duc mai departe, din inimă în inimă.

Alina Stati

 

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *