Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Copiii ucraineni încadrați în instituții – Glia Drochiană

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a elaborat cadrul normativ pentru școlarizarea temporară a copiilor și tinerilor din familiile de refugiați din Ucraina.

Poză-simbol

Conform documentului, copiii din familiile refugiate beneficiază de mai multe oportunități de încadrare în instituțiile educaționale. Aceștia pot frecventa școlile și grădinițile din RM. Copiii au acces la activități extrașcolare, activități de asistență psihopedagogică.
În raionul Drochia, până la 22 martie, curent, în instituțiile de învățământ au fost încadrați 29 de copii: 1 elev la Gimnaziul Maramonovca, 4 – Gimnaziul Nicoreni, în Gribova 2 copii sunt la gimnaziu și 2 – la instituția preșcolară. La Liceul rus nr. 3 din orașul Drochia învață 11 copii, iar la „Liceul Teoretic Pelinia” au fost înscriși 9 elevi de diferite vârste.
Pentru a le ușura elevilor orele, profesorii au facut rost de manuale și programe din țara lor de baștină, apoi prin diferite teste, aplicate în scris, copiii încearcă să se încadreze în materialul școlar.
Nici mămicile refugiate nu au fost indiferente, una din ele a făcut legătura cu țara natală, s-a informat, a obținut orarul lecțiilor. Liceul le-a oferit acces la calculatoare, internet și copiii mai desfășoară și ore on-line cu semenii lor care au rămas în țară de origine.
„Copiii s-au încadrat foarte ușor în instituția noastră, sunt niște copii cuminți, liniștiți, responsabili, nu creează probleme”, – a mărturisit Galina Grumeza, directoare, IP „Liceul Teoretic Pelinia”.

Anastasia OLARU

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *