Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
COVID-ul revine la Drochia – Glia Drochiană

Din 14 octombrie 2021, la Drochia își „reîncepe activitatea” Secția COVID, se vede că nu de zile bune. La acest subiect am discutat cu Iurie BABIN, medic-șef, IMSP Spitalul raional Drochia „Nicolae Testemițanu”.

banner-covid-19-1280x549

– Domnule doctor, cum puteți explica informația de pe site-ul Ministerului Sănătății al RM din 12 octombrie, în care se spune, că în această zi două femei, de 58 și, respectiv, de 74 de ani, au decedat de COVID, fiind internate în Spitalul raional Drochia?
– În secțiile din Drochia, până la 14 octombrie, nu am avut persoane internate cu COVID. Mai devreme, în câteva localități au fost cazuri de deces la domiciliu. O pacientă de 83 de ani, de exemplu, a fost adusă în Secția de internare într-o stare gravă, deși testată negativ. A fost internată provizoriu. Reanimatologii, în așteptarea testului de laborator, luptau pentru viața ei, dar nu au reușit. Până la venirea rezultatului testului pacienta a decedat.
– Ministerul de resort informează, că aceste două paciente au decedat, fiind internate în SR Drochia.
– E greșit. Noi, la începutul săptămânii, am expediat două paciente grave la spitalele regionale din Bălți și Soroca, se vede că acolo au decedat, dar având domiciliul la Drochia. Internate la noi nu au fost!
– Decizia de a reprofila o secție pentru bolnavii de COVID aparține ministerului?
– Desigur, numai conform ordinului MS, altfel cum vom primi finanțare și cele necesare, doar e o secție specifică.
– Personalul medical cunoaște toate subtilitățile, e pregătit și antrenat?
– Acest lucru e bine știut, toți avem experiența tristă de luptă împotriva COVID-19.
– Unde este secția și câte paturi sunt disponibile?
– Pentru început avem pregătite 20 de paturi în Secția de boli infecțioase, șefă, Ludmila Leah. Iar dacă în scurt timp localul devine neîncăpător, vom deschide încă 20 de locuri în Secția Terapie, unde a mai fost. Și tot așa, până la 60 de paturi.
– Credeți că nici 60 de locuri nu vor fi suficiente?
– Cred, deoarece vor fi aduși pacienți și din raionul Glodeni. Dar, factorul principal de luptă împotriva infecției cu coronavirus rămâne a fi imunizarea populației.
– La ce nivel a ajuns vaccinarea populației în raion?
– Nici la 30%, poate vreo 27-29. Lumea nu vrea să înțeleagă un lucru: de infecția COVID ne poate salva o imunitate comunitară, atinsă prin vaccinarea în masă. Germania a ajuns la 85%, Israelul – la 90%, iar unele țări au început imunizarea copiilor de la 12 ani.
– Lumea este sceptică, doar se îmbolnăvesc și cei vaccinați.
– Da, se îmbolnăvesc, dar boala la ei decurge mai lent, într-o formă mai ușoară, fără afecțiuni grave pentru organism. O statistică simplă spune, că din 100 de pacienți infectați, 95 sunt nevaccinați și doar 5 % cu vaccin.
– Probabil, încă și din simplul motiv, că nu este profund studiată nici boala, și nici vaccinul.
– Corect, boala este nouă, savanții din întreaga lume studiază, studiază să descopere toate subtilitățile. Dar, mai durează…
A dialogat
Valentina CEBOTARI

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *