S-a întâmplat acest lucru în a Treia Republică Franceză. Atunci s-au confruntat președintele republicii, mareșalul monarhist Patrice de Mac Mahon, pe de o parte, și Camera Deputaților, majoritar republicană, pe de altă parte. Criza s-a declanșat la 16 mai, când președintele a numit un prim-ministru cu vederi similare celor ale sale și opuse curentului majoritar din parlament. A durat acest conflict 7 luni și s-a încheiat odată ce Mac Mahon și-a recunoscut înfrângerea politică.
Ceva similar se întâmplă și în Republica Moldova: președintele a propus un șef de guvern, iar acesta nu a convenit „majorității parlamentare”. Doar că la noi, președintele este republican, iar oponenții săi sunt monarhiști. Și dacă la francezi criza politică a durat puțin peste jumătate de an, la moldoveni aceasta se va întinde până la alegerile parlamentare anticipate, dacă nu și după… (Mă rog, avem suficiente persoane cu suficiente resurse și interese de stagnare…)
Totuși, importantă este nu asocierea sau compararea acestor evenimente, ci rezultatul lor. Criza politică din a Treia Republică Franceză rezidă în faptul, că a dus la stabilizarea unui regim de guvernare, a spulberat speranțele altor regimuri și a definitivat principiul separării totale a răspunderii politice prezidențiale de cea parlamentară. Criza politică din Republica Moldova… rezidă…
Spre marele nostru ghinion, absolut toate partidele din actualul parlament nu au capacitatea și, mai ales, dorința de a scoate țara din mocirla în care se află. Din contra, ei vor să ne cufunde și mai adânc. Pentru că, odată ajunși la limita de jos a disperării, ne vom apuca cu dinții de orice firicel de iarbă întins de politicieni. Și atunci nu vom mai pune întrebări, nu vom mai ieși la proteste și nu vom mai cere integrări europene și trai decent. Ne vom închina și vom săruta pantofii de la Armani ai salvatorilor noștri. Și vom crește generații cu aceleași idei, principii și valori…
Politicienii noștri demult nu se mai gândesc la popor. Oricât s-ar bate cu pumnii în piepturi. (Nu dea Domnul să-și rupă vreo coastă. Salariile și pensiile sunt prea mici pentru a le plăti încă și ghipsul.) Politicienii noștri se gândesc numai la cum să „rupă” mai mulți bănișori și să o șteargă „за бугор”. Și interesele cetățenilor nicidecum nu se încadrează în planurile lor de guvernare…
Forțele politice pe care le dor bubele alegătorilor, nu demit executive în plină criză economică. Forțele politice pe care le dor bubele alegătorilor nu manifestă capricii partinice la desemnarea prim-ministrului. Forțele politice pe care le dor bubele alegătorilor nu lipsesc de la ședințele Parlamentului și nu optează pentru alegeri anticipate. Forțele politice pe care le dor bubele alegătorilor, din păcate, sunt extra-parlamentare și incipiente…
Unde ne va duce și acest experiment – rămâne de văzut. Pân’ ce-o fi, ne așteaptă un viitor mega-apocaliptic. Și asta în cel mai bun caz… (Deși, mai rău de atât, nu știu dacă se poate.) Demnitarii noștri au atins superlativul dobitociei. Nu a mai rămas în ei nimic omenesc, nimic dumnezeiesc. Până și dracii din adâncul infernului se crucesc la măgăriile pe care le fac politicienii din Republica Moldova. Scaraoțchi, probabil, se gândește deja cum să implementeze „democrația” moldovenească la el în iad. Poate chiar a sădit și vreo câteva roze la poartă…
P.S.: „Iadul e pavat cu intenții bune” (Samuel Johnson).
Andrei BULGARU
