Cu roade depozitate în hambare și fără bani în buzunare
Un an benefic, o toamnă frumoasă, cu roade bune, ce mai pot să-și dorească agricultorii? Am încercat să aflăm răspuns la această întrebare de la Victor CEBOTARI, președinte, Gospodăria Țărănească „Gribova-Agro”, satul Gribova.
– Încă multe de toate ne dorim, gospodarul bun tot timpul este în căutare, în desăvârșire, în aplicarea noului ca mâine să-i fie și mai bine decât azi.
– La ce Vă referiți concret, domnul Victor?
– La mai multe, dar, de exemplu, acum concret la lipsa umezelii în sol. Vara ne-a plouat la dorință, câmpul nu a dus lipsă de umezeală. Dar toamna, ploile au contenit, mai bine de o lună nu ne plouă și semănăturile de toamnă suferă.
– Ați semănat grâul de toamnă?
– Desigur, pe 350 de hectare, dar el are nevoie de umezeală.
– Dar cum arați dacă solul este atât de uscat?
– Noi arăm suprafețe mici, neînsemnate. Pentru pregătirea celorlalte terenuri folosim tehnologii moderne pentru a menține umezeala în sol.
– La ce etapă sunteți cu recoltarea culturilor târzii?
– Am finisat recoltarea semințelor de floarea soarelui de pe 350 de hectare, la rând sunt celelalte.
– Adică aveți o mică pauză?
– Da. Porumbul, care ocupă o suprafață de 125 ha, încă nu a ajuns la condiție optimă și nu putem începe recoltarea lui, trebuie să mai așteptăm.
– Dar sfecla de zahăr?
– Aici este altă chestiune. Avem doar 86 de hectare și am fi început săpatul ei, dar fabrica de zahăr ne plasează în rând la predarea rădăcinilor dulci. Zilele acestea trebuie să negociem graficul. Însă cu situația de criză în domeniul gazelor nu poate nimeni prognoza cum vom putea activa mai departe.
– Roada pe care ați dobândit-o anul acesta Vă satisface, sunteți mulțumiți?
– Nu putem mâhni pe Dumnezeu, ne-a dat ploi la timp și roada este pe așteptate.
– Acum urmează să găsiți o piață de desfacere potrivită…
– Dar unde s-o găsim, că nimeni nu dorește să ridice prețul de achiziție la grâu, la semințele de floarea soarelui, la alte culturi. Am fost nevoiți să realizăm câte puțin, ca să avem mijloace pentru celelalte lucrări agricole. Însă restul producției stă depozitată așteptând vremuri mai bune.
Prețurile pe care ni le propun astăzi întreprinderile de achiziție nici pe departe nu sunt în concordanță cu cheltuielile suportate și investițiile, nu sunt nici aproape de prețurile actuale la îngrășăminte, la motorină, piese, etc., prețuri ce au „zburat” vertiginos în sus în legătură cu criza mondială în energetică și cu pandemia de durată.
– Adică, cu roada depozitată în hambare și fără bani în buzunare.
– Ce să facem, asta este realitatea la zi, nu putem alerga înaintea trenului. Poate se vor găsi cumpărători mai generoși și vom putea și noi, agricultorii, salva situația financiară. Anul trecut seceta ne-a sărăcit, anul acesta majorarea de prețuri ne duce la sărăcie. Dar și pandemia de coronavirus ne istovește atât sănătatea, cât și economia, dar și psihicul.
– Pe timpuri gospodăria DVS avea o livadă frumoasă de meri, anul acesta au dat roadă?
– Livada noastră a îmbătrânit și nu ne mai bucură cu roadă vitaminică. Urmează să o defrișăm și se decidem împreună cu cotașii ce putem face cu acest teren.
– Apropo, de cotași, ați reușit să-i remunerați cu roadă nouă?
– Noi ne-am onorat obligațiunile față de cei peste 700 de cotași. Le-am repartizat la o cotă câte 600 kg de grâu, câte 100 kg de semințe oleaginoase și câte 50 kg de zahăr.
– Și au rămas mulțumiți?
– În afară de producția agricolă, în fiecare an, le acordăm și alte servicii, cu tehnica gospodăriei le arăm, cultivăm și semănăm sectoarele lor particulare de pământ. Și totul fără plată, iar aceasta pentru ei înseamnă mult, fiindcă noi garantăm și o calitate bună.
– De ani de zile Gribova se poate mândri cu oameni harnici și devotați gliei, cu ei toate lucrările agricole pot fi înfăptuite la timp și calitativ. Pe cine doriți să menționați acum?
– Într-adevăr, avem o echipă foarte bună, verificată în timp. Mă refer, în primul rând, la mecanizatorii, care înfăptuiesc toate lucrările agricole pe câmp: Valeriu Bețivu, Nicolae Bârnaz, Oleg Pârțu, Nicolae Rusu, Serghei Dodon. Dar fără șoferii noștri harnici nu am fi reușit să transportăm la timp roada strânsă: Nicolae Cojocaru, Igor Pânzari, Grigore Bețivu. La fățare au muncit din zori până noaptea Mihail Mazurchevici și Nicolae Cucu. Nu pot să nu menționez și profesionalismul specialiștilor, munca lor cu abnegație și devotament: Vasile Lisu, Maria Rusnac, Iurii Bețivu. Și, în general, suntem o echipă consolidată, cu experiență bogată și cu orizonturi clare.
– Mulțumesc pentru interviu, domnule președinte, și Vă urăm succese în continuare, să finisați anul agricol cu toate lucrările terminate la timp și cu rezultate așteptate și dorite.
– Să dea Domnul!
A dialogat
Valentina CEBOTARI