Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
Cu suportul UE, dezvoltă o afacere cu prune uscate – Glia Drochiană

Cu suportul UE, dezvoltă o afacere cu prune uscate

0

La uscătoria de fructe a lui Vasile Necula, o afacere dezvoltată cu ajutorul UE

A muncit timp de 18 ani peste hotare, iar o parte din banii câștigați i-a investit într-o livadă de pruni cu o suprafață de 27 ha și o uscătorie de fructe. Este vorba de Vasile Necula din satul Dolna, Strășeni. Împreună cu soția sa, Valentina, muncesc din zori până în noapte ca să-și dezvolte afacerea. În 2015 au devenit beneficiari ai Programului PARE 1+1, în cadrul căruia au obținut o cofinanțare din partea UE în valoare de 10 mii de euro care le-a permis să-și procure un tractor. Anul trecut au achiziționat al doilea cuptor pentru deshidratarea fructelor, beneficiind de suport în cadrul proiectului Fondului Granturilor Mici, implementat de Solidarity Fund din Polonia în Moldova  prin intermediul Grupului de Acțiune Locală (GAL) „Plaiul Codrilor”.

infografic UE-6-1-ro-01

Primele opt hectare de pământ le-au procurat în anul 2005. Antreprenorul Vasile Necula visa să planteze o livadă de pruni și să procure cuptoare pentru uscarea fructelor, continuând astfel tradiția familiei sale: atât părinții, cât și bunicii săi se îndeletniceau cu uscarea fructelor pe loznițe. În timp, și-a extins livada până la 27 de hectare, a procurat primul cuptor pentru deshidratarea prunelor, iar în 2018, grație suportului obținut prin GAL-ul „Plaiul Codrilor”, a mai procurat un cuptor.

Nu este o muncă ușoară, recunoaște Vasile Necula. Împreună cu soția Valentina și fiul Dumitru, lucrează din zori până în noapte și rareori când își pot permite o vacanță, mai ales că în sat nu prea sunt brațe de muncă. Din spusele primarului satului Dolna, Romeo Cechină, circa 40% din populația localității este plecată la muncă peste hotare.

Pentru familia Necula, munca la plantarea și îngrijirea livezii le-a fost înlesnită prin proiectul PARE 1+1, care le-a permis să-și procure un tractor. „Ne-am bucurat tare mult când am câștigat acest proiect. Acum angajăm sezonier 30-70 de muncitori. Planificăm să achiziționăm încă un cuptor pentru deshidratarea fructelor pe care să-l conectăm la gaz metan și să deschidem șase locuri de muncă permanente”, povestește Vasile Necula.

La uscătoria de fructe a lui Vasile Necula, o afacere dezvoltată cu ajutorul UE
La uscătoria de fructe a lui Vasile Necula, o afacere dezvoltată cu ajutorul UE

Anul trecut antreprenorii au uscat circa 50 de tone de fructe. Achiziționarea celui de-al treilea cuptor le-ar permite să-și dubleze productivitate. „Cuptoarele pe care le avem ne permit să uscăm roada din livada noastră. Însă eu vreau să mai procur un cuptor, pe care să-l conectăm la gaz. Astfel, am putea procura prune și de la alți antreprenori, pentru a le usca și exporta”, spune antreprenorul. El planifică să procure o linie de ambalare a fructelor uscate ca să le poată livra și în rețelele de magazine din capitală. Până acum, a exportat o parte din fructe în Ucraina, iar o parte o realizează la piețe. „Cea mai mare problemă, pe care o avem al doilea an, sunt ploile cu grindină, care afectează calitatea fructelor. Anul trecut am încercat să exportăm în România și Polonia, dar am obținut un preț sub așteptări din cauza calității fructelor. Sperăm ca anul acesta să fie mai bun, ca să evităm aceste probleme”.

Familia Neculă îi îndeamnă și pe alți antreprenori să beneficieze de proiectele oferite prin intermediul celor peste 30 de GAL-uri din R. Moldova, dar și prin alte organizații ale societății civile. „Proiectele pe care le-am câștigat ne-au ajutat enorm. Cei care vor să investească în afaceri, în agricultură, în special, trebuie să știe că pot beneficia de susținere din partea structurilor europene. Aceste proiecte nu doar contribuie la dezvoltarea comunităților rurale, dar, într-o măsură oarecare, și la stoparea exodului din țară”, conchide antreprenorul Vasile Necula.

Actualmente în R. Moldova sunt peste 30 de Grupuri de Acțiune Locală (GAL-uri) care au la bază practica europeană LEADER (Legături între economia rurală și acțiunile de dezvoltare). GAL-urile întrunesc reprezentanți ai sectorul public, privat și ai societății civile, care au idei de afaceri și de dezvoltare a comunității. Un GAL întrunește minimum trei localității, cu un număr de locuitori care nu trebuie să fie mai mic de 10 mii de persoane. În țara noastră, abordarea LEADER a început în anul 2016, cu implicarea mai multor parteneri și donatori (UE, Asistența Poloneză, USAID, HEKS, Estonia). Primele GAL-uri au fost lansate în 2017, iar astăzi ele acoperă circa 30% din zonele rurale ale țării. În prezent, LEADER este pusă în practică de Solidarity Fund PL în Moldova (până recent, și de Programul UE – SARD). În anul 2018, apelurilor de dezvoltare locală din Republica Moldova au răspuns 11 Grupuri de Acțiune Locală, care au realizat peste 160 de proiecte locale.

Viorica Mămăligă, manager al GAL „Plaiul Codrilor”, ne-a informat că acest GAL întrunește patru localități: Vorniceni, Lozova, Micleușeni și Dolna și a  fost inițiat la finele anului 2016. Până în prezent au fost realizate 14 proiecte, care au contribuit la deschiderea a 25 de locuri de muncă permanente și peste 90 de locuri de muncă sezoniere. Următorul proiect, pe care planifică să-l implementeze, are drept scop deschiderea unei rute turistice, care să includă cele mai atractive obiective turistice din zonă, cum ar fi vechea biserică din lemn de la Vorniceni, Casa Mierii, GȚ ”Valentina Necula” și pe toți beneficiarii proiectelor realizate în cadrul acestui GAL.

Svetlana Corobceanu

Acest articol a fost publicat în cadrul proiectului ”Campanie de informare în regiunile Moldovei despre situația democratică și asistența UE pentru dezvoltarea țării”, realizat în cadrul Platformei Naționale din Moldova a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, de către Asociația Presei Independente (API)în parteneriat cu Centrul Național de Mediu și Consiliul Național al Tineretului din Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene. Conținutul articolului este responsabilitatea exclusivă a autorilor – Asociația Presei Independente (API) – și nu reflectă în mod neapărat poziția Uniunii Europene.

 

 

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *