„Cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe. Cultura înseamnă să cunoşti multe”
Interviu cu Ala BUGAI, specialistă principală în biblioteconomie, Direcţia Cultură, Turism, Tineret şi Sport Drochia
– Felul de a fi al Alei Bugai, gen, coafură, vestimentaţie, comportament…, iese cumva din parametrii obişnuiţi ai restului lumii. De unde vine asta? Ce vrea să însemne?
– Nu consider, că felul meu de a fi este ceva neobișnuit, dar este ceva firesc pentru viziunea mea și modul de a percepe totul ce mă înconjoară. De exemplu, nu voi îmbrăca niciodată ce este în vogă, dar ceea ce-mi place.
– Indiferent de timpul de afară şi trăirile din interior, eşti plină de viaţă, de energie, eşti, ca să zic aşa, un perpetuum mobile de pasiune, entuziasm şi dorinţă de muncă. De unde acest „vulcan” de putere, forţă, vigoare?
– De multe ori spun colegelor și amicelor mele, că foarte multe calități le-am moștenit de la bunica mea, Dumnezeu s-o odihnească. Capacitatea de a rezista la greutăți, a trece cu ușurință peste obstacole, a gândi la rece chiar și-n situații dificile și a găsi neapărat o soluție, este ceea ce mă face să mă simt în siguranță. Cât privește pasiunea și dorința de muncă, niciodată nu am privit la ceas, când am avut de făcut ceva, căci îmi iubesc foarte mult profesia și pot să dedic multe ore în șir unui scop nobil și frumos, fără a simți oboseala.
– Pare-se ai făcute două facultăţi…
– Da, am absolvit două facultăți: metodist-organizator la Institutul de Arte „Gavriil Muzicescu”(cum se numea în anii 1983-1987) din Chișinău și facultatea filologie la Universitatea de Stat „Alecu Russo”, din Bălți.
– Cum te simţi în calitatea ta de specialist în cultură?
– Ca să fie un răspuns laconic și metaforic: mă simt „în apele mele”. Este ceea, ce mi-am dorit de mic copil, când îmbrăcam rochia și pantofii mamei şi, în fața oglinzii, cântam, dansam, dorindu-mi să fiu neapărat artistă. Asta o fac și astăzi, în afara programului, căci fiind și funcționar public, mai am și alte atribuții de serviciu. Dar întotdeauna am iubit poezia, cântecul, teatrul, în care, de fiecare dată, mă regăsesc într-un nou personaj.
– În opinia ta, cum ar trebui să fie un om care activează în domeniul culturii?
– Bine, am să vă mărturisesc opinia mea, dar asta nu înseamnă, că ar trebui s-o primiți ca pe o definiție. În primul rând, în viziunea mea un om din domeniul culturii trebuie să arate bine, să fie mereu la patru ace, să fie bine educat, cu maniere alese, să posede un limbaj adecvat, corect şi coerent, să fie creativ, talentat, să fie bun orator și întotdeauna pregătit de situații imprevizibile. Cu toată certitudinea, cultura nu înseamnă să citeşti mult, nici să ştii multe. Cultura înseamnă să cunoşti multe.
– În cultura drochiană sunt persoane întâmplătoare?
– Eu cred că sunt, de altfel, ca și în alte domenii. Şi acești oameni se văd de departe: dacă în ochi nu există acea scânteie, acea pasiune pentru frumos, dacă persoana nu are capacitatea de a trăi dorința de a dărui celor din jur clipe de revelație, înseamnă că omul nu este la locul potrivit. A purta în suflet dragostea necondiționată față de munca pe care o faci, este un dar de la Dumnezeu, este o vocație, care, din păcate, nu este hărăzită fiecăruia. Dar totul ce este o întâmplare, cu timpul dispare. La fel e și cu oamenii întâmplători.
– Cum crezi, ce se va schimba în urma faptului că Secţia cultură a devenit Direcţie, ce, apropo, şi-a asumat şi activităţile legate de Turism, Tineret şi Sport?
– De facto, schimbarea s-a produs deja de mai bine de un an, când imaginea culturii s-a întregit simțitor, grație atitudinii administrației publice locale, Consiliului raional Drochia și președintelui raionului, Ion Dascal. Dânsul chiar de la începutul mandatului, a inclus în agenda obiectivelor prioritare și domeniul culturii, ca fiind unul din cele mai importante în educația tinerei generații și promovarea valorilor spirituale și tradițiilor populare. Grație profesionalismului și abilităților de bună manageră a actualei şefe a direcţiei, Rodica Lozovan, dar și colaborării fructuoase cu APL, grație unei munci cu dedicație în echipă, s-au produs multe lucruri frumoase, care ne-au dus faima în toată republica și nu numai. De iure, noţiunea de „direcţie” a fost aprobată de curând în cadrul şedinţei CR. Iar asta presupune, desigur, o altă prestanță, un alt statut, dar și o responsabilitate mai mare, pentru a îndreptăți încrederea administrației publice locale în forțele noastre, în abilitățile profesionale şi manageriale ale Rodicăi Lozovan, promovată unanim de către consilierii raionali în funcția de șefă a DCTTS. Acest vot de încredere înseamnă foarte mult pentru noi, dar și pentru cultura din raion în ansamblu. Or, suntem o echipă de oameni tineri, profesioniști, care nu sunt şi nici că pot fi indiferenți față de acest minunat și frumos domeniu.
– Cum trebuie să fie un colectiv artistic, oricare ar fi el, întru ca să reuşească performanţe în domeniu?
– Oricare colectiv artistic, dacă-și dorește cu adevărat performanțe în domeniu, trebuie să muncească perseverent, continuu, să iubească ceea ce face. Câteodată, chiar trebuie să ignorezi propriile ambiții și dorințe, să te conformezi celorlalți membri ai colectivului, să respecți unele reguli și cerințe, să fii exemplu de ordine, disciplină și muncă de echipă plină de sacrificiu. Un colectiv cu titlul model este obligatoriu să întrunească și alte cerințe: de la repertoriu, măiestrie interpretativă, până la vestimentație și ținuta scenică.
– Lumea care te cunoaşte, ştie că majoritatea timpului o dedici muncii. Cei care nu te cunosc bine, probabil, se întreabă, când reuşeşti să-ţi pui la cale treburile casei, familiei?
– Recunosc, am un program foarte încărcat, dar atunci când am mai puțin de lucru, simt un disconfort. După mine, munca îl face pe om mai împlinit. Dar asta nu presupune să faci abstracţie de cei dragi, de familie. Da, nu este simplu deloc să reușești sa-ți îndeplinești atribuțiile de serviciu la timp și calitativ, să mai lucrezi câteodată și peste orele de program, să moderezi un eveniment ori să participi ca membru al unui colectiv artistic. Acum, de ceva timp, mai am o meserie frumoasă: împreună cu bunelul îl avem în grijă pe nepoţelul Ştefănel, părinţii lui fiind plecați la muncă peste hotare. Încerc să cumulez două statute, de mamă şi bunică, în acelaşi timp. Îmi doresc să trec cu brio acest important examen. Deocamdată pare să-mi reuşească. Noaptea, când toți deja văd vise frumoase, eu scriu articole pentru ziar, fac postări pe pagina de FB despre activităţile desfăşurate. Or, se ştie, promovarea este o condiție prioritară a activității noastre. M-am obişnuit ca 5-6 ore de somn să-mi fie suficiente pentru a începe energic o nouă zi. Nu uit și de părinți, îi vizitez cât de des posibil, le acord o mână de ajutor. La control sunt şi treburile casei proprii. Dar, neapărat, îmi croiesc timp și pentru mine personal.
– Cât de lung este veacul unui om de cultură, care, în temei, este tot un artist?
– Mă întorc din nou la metaforă: veacul unui om de cultură este o veșnică promenadă a sufletului în grădina frumosului. Pentru că o grădină este frumoasă în toate anotimpurile vieții: primăvara – inundată de mireasma îmbătătoare a florilor, vara – cu mult soare și cireșe, toamna – cu armonia perfectă a culorilor și iarna, ce transformă pomii, care au adus roade mănoase, în monumente alb-sidefate.
Nu știu, dacă am fost explicită, dar, cu strictă referinţă la mine, veacul meu va dăinui atât, cât va trăi în sufletul meu dragostea de frumos.
– Din Ala Bugai „curg” ideile şi iniţiativele precum boabele de grâu dintr-un sac găurit. Şi precum bobul căzut într-un sol reavăn imediat prinde viaţă, tot aşa şi ideile tale concresc în activităţi interesante, utile şi memorabile. E vreo limită a acestei tumultoase imaginaţii, recunosc, creative?
– Eu sunt născută în anul Calului de Foc și-mi place să fac ceea, ce poate alții ar crede, că este irealizabil. Îmi place să „pun pe picioare” idei ce întrec limita imaginației. Mereu mi-a plăcut să fac ceva ieșit din comun, care ulterior ar proslăvi Drochia. Mă strădui să întregesc imaginea culturii noastre drochiene prin experiențe, preluate mai apoi şi de alții. Anume în asemenea momente trăiesc cu adevărat un sentiment de mândrie și satisfacție sufletească, care, de fapt, este totul ce-mi doresc, pentru a fi împlinită. Mai am o idee trăsnet și voi face tot posibilul ca să prindă viață. Cred că va fi ceva unical în republică! Trebuie doar să mă consult cu niște specialiști electroniști, ca să știu cât va costa această plăcere. Deocamdată nu pot să divulg secretul.
– Ai avut vreun plan creionat până în cele mai mici detalii, dar care să nu fi fost adus la realizare?
– Am avut multe vise, care s-au realizat. Mi-am dorit foarte mult o fiică, și o am. Mi-am dorit să călătoresc într-o țară necunoscută și am fost în Portugalia. Grație unui nivel înalt obținut într-o rețea de marketing, am beneficiat de o excursie gratuită pe insulele Algarve. Și mai am un vis: să pot organiza o excursie în Franța pentru mama mea, care toată viața a învățat multe generații frumoasa limba a lui A. Dumas și J. Verne, și care ar fi foarte fericită să poată admira legendarul Turn Eiffel. Acesta este unicul vis pe care încă nu l-am putut realiza. Dar, ziceam doar, eu sunt născută în anul Calului de Foc…
– Care ar fi cea mai năstruşnică idee ce ţi-o doreşti înfăptuită?
– Mii de scuze, dar nu-mi place să divulg secretele și să anticipez lucrurile. Ideile mele se simt bine și sunt în zona lor de confort, atunci când sunt păstrate în cutiuță până la momentul potrivit. Deschid cutiuţa doar atunci, când sunt sigură că planul va avea impactul dorit și va fi realizat. Aşa sunt eu, îmi place să fac surprize. Bune, desigur.
– Doamne ajută. Mulţumesc pentru dialog.
A intervievat Liuba BULGARU