Curăţatul fântânilor, între tradiţie şi necesitate
Fântâna se curăţă cu forţe comune de vârstă diferită
Adineaori, mulţi ani în urmă, curăţatul fântânilor era luat mai mult drept o tradiţie, decât o necesitate. Poate pentru că în acea perioadă nu existau atâtea molime sau pentru că igienizarea izvoarelor era o obligaţiune şi o responsabilitate a specialiştilor epidemiologi, dar şi o cerinţă foare dură a medicinii publice.
Pe parcurs, anii şi timpurile noi au anihilat tradiţia, astfel că a rămas doar necesitatea de curăţare a fântânilor, survenită din apariţia diferitor infecţii, viruşi şi altele de felul lor. Mai încoace, însă, în deosebi în actualitate, s-a şters şi necesitatea de a curăţa fântânile, deşi mereu ne mirăm că izvoarele îşi micşorează debitul, apa îşi schimbă gustul, iar lichidul îmbuteliat devine o salvare.
De aceea, când se întâmplă să vedem cum un gospodar, care a moştenit de la strămoşi o fântână, iniţiază curăţatul ei, noi, cei din jur, facem ochi mari şi, de cele mai multe ori, nu prea ştim cum se procedează în asemenea situaţii.
Aici se include tradiţia, păstrată de fiecare la nivel de intuiţie. Astfel că, sărim cu toţii întru ajutor fizic, moral şi material. Şi atâta satisfacţie avem cu toţii, atâta plăcere de la implicare, că nu ne mai săturăm să tot gustăm din apa „nouă” şi să ne lăudăm iniţiativa, servind din bucatele, a se reţine! tradiţionale, pregătite special pentru acest eveniment. De aici încolo, pornesc amintirile: unul povesteşte ce a reţinut din copilărie, altul – ce a auzit de la părinţi, iar cei mai mulţi, mai ales copiii, înmărmuresc cu sarmala în mână şi ascultă cu nesaţ poveştile adevărate de odinioară despre tradiţia şi necesitatea de curăţare a fântânilor.
Un asemenea eveniment s-a desfăşurat deunăzi pe strada Vasile Alecsandri din oraşul Drochia, când gospodarul Ion Proseniuc, împreună cu vecinii şi cu fântânarul Dorin Ţurcanu (detalii despre el urmează să aflaţi în numărul următor al ziarului), au curăţat izvorul fântânii. A doua zi soţia dânsului, Zinaida Proseniuc, i-a primenit colanul, vopsindu-l în verde – culoarea dintâi a lumii, cea din care iese la iveală frumuseţea.
…Minunată tradiţie şi absolută necesitate.
Liuba BULGARU
