„Dăscălie”
Unele țări sărbătoresc Ziua profesorului în weekend, altele – într-una din zilele lucrătoare…
În 1994 UNESCO a stabilit, ca Ziua Internațională a Profesorului să fie celebrată anual la 5 octombrie. În același an, statul independent Republica Moldova tocmai își adoptase Constituția și buchisea democrația…
La aproape un sfert de secol de la acele evenimente, statul independent Republica Moldova încă buchisește democrația și sărbătorește Ziua Profesorului la 5 octombrie. Modificări esențiale a suferit doar Constituția RM, în partea ce ține de alegerea Președintelui, dar nu și în cea a limbii de stat…
Probabil, dacă s-ar fi mers din start (sau primordial) pe calea „soluționării problemei limbii”, atunci nu am fi avut această degringoladă socială, economică, morală și așa mai departe. Or, dacă politicienii noștri ar fi găsit „limba comună” și ar fi investit (suflet și finanțe) nu în propriile afaceri sau broșuri electorale, ci în educarea generațiilor viitoare, astăzi am fi putut trăi mult mai bine decât (sau cel puțin la nivel cu) alte foste state sovietice, membre ale Uniunii Europene. Dar, vorba ceea: hoțul dintotdeauna s-a ținut mai departe de carte și mai aproape de portmoneul altuia…
Nu acuz pe nimeni de nimic. Doar constat faptul, că la noi, cei care ne învață cum să trăim (și să votăm) democratic, o duc de zeci de ori mai bine decât cei care ne învață cum să scriem și să citim corect…
Pentru anul curent (nu pentru că este unul electoral, ci din pură coincidență cu aplicarea reformei în domeniul învățământului), Guvernul RM a decis indexarea salariilor profesorilor cu tocmai 8 la sută. Or, + 300 de lei la simbria existentă. (+ ca „semn al adunării matematice”, nu ca simbol al mântuirii)…
După astfel de majorări de lefuri, urmate de festivitățile organizate de către partidul de guvernare, respectul premierului Filip, aprecierile ministrei Babuc și (aparte) „felicitările cordiale” și medaliile conferite de prezidentul Dodon, învățătorii noștri, parcă, ar trebui să fie mulțumiți, motivați și dornici de a profesa mai departe…
Însă, acești oameni „cu scaunul la cap și demnitatea-n frunte”, o tot „fac pe deștepții” și se declară indignați de „altruismul electoral” al celor „cu fotoliul sub fund și noblețea adâncită-n…”.
De ce?! Pentru că s-au săturat de +-usri nedefinite. Pentru că din cauza abundenții adjectivelor „de partid”, a dispărut „adverbul conștiinței”…
Pentru că în Franța, Italia, Cipru sau Portugalia, un profesor angajat într-o școală primară, primește minimum de la 25 mii de euro pe an. Pentru că în Austria, SUA, Canada ori Germania, învățătorii au venituri anuale de la 50 la 70 de mii de euro. Pentru că în Luxemburg, țară a cărei populație este de aproape 5 ori mai mică decât cea a Republicii Moldova, salariul anual al unui profesor (cu o experiență de zece ani) poate ajunge până la 92 mii de euro!…
Chiar și cu cele „8% procente de la Guvern”, leafa „dascălilor” noștri este de aproximativ 43 de ori mai mică, decât cea a semenilor din Luxemburg…
P.S. „Când statul nu plătește profesorii, copiii sunt cei care vor plăti”. (Guy Bedos)
Andrei BULGARU
