Marele Shakespeare spunea că lumea-ntreagă e o scenă și toți oamenii — actorii ei.
Republica Moldova este și ea parte a acestei lumi. Doar că, la noi, politicienii sunt actori, iar oamenii de rând — simpli „lucrători ai scenei”… Personalul de după cortină… Cei care schimbă decorul, aranjează luminile și au grijă ca actorii să fie sătui și îmbrăcați. (De machiaj se ocupă însăși „artiștii”…)
Iar spectatori ai acestor piese (schițe) sunt partenerii noștri europeni. Ani la rând, bieții, tot cumpără bilete la acest teatru al absurdului, aplaudă cu gurile căscate și se prefac că le place… Pentru că nu au de ales! Or, ei sunt conștienți de faptul că în cazul în care încetează finanțarea respectivelor spectacole, trupa de actori, fără a anunța vreun antract, va juca după scenariul celor de la „Большой театр”… Mai ales că premize, în acest sens, avem cu vârf și îndesat.
Numai reprezentațiile proaspătului președinte cât fac. Pe ăsta îl huiduiesc chiar și unii dintre cei care-i băteau din palme după alegeri. Pentru că oamenii i-au dat votul în speranța că dânsul își va onora promisiunile făcute în campania electorală și va scoate de pe umerii cetățenilor jugul miliardului (de dolari) furat. Însă, domnul prezident, în recitalul său de la Moscova, a declarat că are de gând să ne mai pună în cârcă și datoria Transnistriei la gaze naturale. Adică, încă 6 miliarde de dolari!
(Totuși, nu trebuie să-l criticăm dur pe șeful statului. Deși este un vechi actor pe scena politică moldovenească, până acum el a avut doar roluri secundare și acelea mai mult negative. Este și normal că omul a încurcat personajele și în loc de replicile lui Făt-Frumos, acesta le-a rostit pe cele ale lui Strâmbă-Lemne…)
Și după cum era de așteptat, subiectul „miliardelor separatiste” nu i-a prea deranjat pe colegii de scenă ai președintelui. Or, coaliția de guvernare a reacționat doar la afirmațiile lui Dodon cu privire la anularea Acordului de Asociere cu UE și a celui cu privire la deschiderea Biroului NATO la Chișinău…. Pentru că datorită banilor spectatorilor occidentali, ei își pot mări averile și pot profesa în continuare „actoria”. Și puțin le pasă lor de cele 3 milioane de suflete necăjite din culise…
Până la urmă, asta-i viața într-un teatru — cei din scenă se aleg cu aplauze, buchete de flori și respect din partea publicului, iar cei care muncesc (până la ultimul leșin) în afara scenei — se multumesc cu niște cârmoji de la bufet…
Totuși, oricât ar părea de utopic și naiv, această mascaradă moldovenească poate fi oprită… Poate fi oprit într-o sclipire de secundă și nu de către mecenații europeni, americani, etc., ci chiar de noi, simplii „lucrători ai scenei”. Pentru că anume noi suntem cei care, în orice moment, printr-o singură mișcare de braț, putem da jos cortina…
P.S. „Toți oamenii joacă roluri, în afară, poate, de unii actori”. (Eugene Ionesco)
Andrei BULGARU
