Pe zi ce trece Republica Moldova este tot mai departe de integrarea europeană.
Cu vreo trei–patru ani în urmă, țara noastră era favorită la capitolul Integrare Europeană. Autoritățile statului aveau un plan (și idee) despre pașii ce urmau a fi făcuți în acest sens; partenerii europeni nu se zgârceau nici la finanțarea procesului, nici la cuvinte de laudă în adresa guvernanților… Banii curgeau, reformele se înfăptuiau, iar speranța moldovenilor într-o viață mai bună creștea mai ceva ca tensiunea unui hipertonic după 5 pahare de coniac…
Dar, la câteva luni de la semnarea Acordului de Asociere, mai exact după ce s-a aflat despre furtul miliardelor, brusc a început a nu ne merge. Pe „drumul european” au apărut niște fisuri (și chiar crăpături zdravene) iar, drept rezultat, „roata sorții a pornit la vale”, a călcat o pisică neagră, a trecut pe sub scară, a spart vreo câteva oglinzi și a ajuns de unde a pornit… (Ori și mai în urmă…)
Bine că noi, moldovenii, suntem superstițioși și credem în toate vrăjelile demnitarilor. Dacă am fi fost un pic mai deștepți și mai puțin ortodocși, demult am fi organizat o sesiune de „exorcism politic” (care, în țările democrate, se numește revoluție). Dar, în limita culturii și a răbdării nelimitate, ne mulțumim cu ce avem și zicem bogdaproste că nu este mai rău…
Paradoxal, dar s-ar putea să avem dreptate. Or, ce poate fi mai rău, decât o guvernare oligarhică și un președinte vasal?! Unii, pentru a se menține la putere, „mimează orgasmuri europene”, altul, în aceleași scopuri, „pupă fundul rusesc”…
Între timp, concetățenii, stau cu dorința nesatisfăcută și buza umflată. Iar o dată la patru ani, „tradițional”, dau din urechi, înghit palavre și, în dependență de „argumentele” șefilor partinici, votează liber și „pentru un viitor mai bun”…
Apoi, se plâng de viață grea din cauza politicului corupt, înjură în fundul beciului și emigrează în „țările calde”. De acolo, deja în calitate de diasporă, prind glas și își permit să-și dea cu părerea…
Pe de-o parte, bine fac. Or, cetățenii UE, din impozitele și donațiile cărora este finanțată așa numita Integrare Europeană a Republicii Moldova, trebuie să știe, la direct, încotro și pentru ce merg o parte din banii munciți. (La nivel diplomatic, răcnetele disperate ale moldovenilor seamănă mai mult cu niște strănuturi, pentru tratarea cărora este nevoie urgentă de investiții în domeniul sănătății)…
Pe de altă parte, nu fac nimic rău. Or, cetățenii RM, din impozitele și donațiile cărora demnitarii fură cu nerușinare, pentru a o face pe necăjiții în fața sponsorilor europeni, trebuie să conștientizeze, că cei care au fost nevoiți să plece la munci peste hotare sunt nu doar o sursă de venit, dar și o voce care se vrea și trebuie a fi auzită. (La nivel diplomatic răcnetele disperate ale emigranților moldoveni sunt în surdină)…
Cu vreo trei–patru ani în urmă țara noastră era favorită la capitolul Integrare Europeană. Astăzi, însă, suntem la coadă. Și nu în vârfu-i, ci acolo de unde ea începe…
Astăzi, integrarea europeană a Republicii Moldova este ca și discoteca de la sfârșitul anilor ’90… Biletele de intrare au fost vândute, casetele cu muzică au fost pregătite, mulțimea este gata de dans, dar nu-i curent!… Când va fi — nu se știe.
P.S. „Discoteca se amână.”
Andrei BULGARU
