Drochienii vor o schimbare în oraş
La 26 februarie curent PP „Glia drochiană” a organizat și desfăşurat prima consultare publică din cadrul proiectului: „Sporirea transparenţei procesului de planificare a investiţiilor capitale”, inițiat de Asociația Presei Independente, implementat în parteneriat cu primăria oraşului Drochia şi finanţat de către Ambasada Britanică de la Chișinău prin Fondul pentru Buna Guvernare. Tema enunțată anterior pentru discuție viza „Proiectele de investiţii capitale în concordanţă cu priorităţile strategice ale localităţii şi necesităţii comunităţii.” Scopul urmărit era asigurarea transparenţei în determinarea priorităţilor investiţiilor capitale.
Trebuie să spunem că intrarea la ședința în cauză a fost una liberă, ceea ce înseamnă că la consultările publice putea să ia parte oricine și-ar fi dorit acest lucru. Au dat curs invitației, însă, 25 de persoane. Mărturisesc din start, că, deși foarte diverși după profesie și concepții (au participat agenți economici, profesori, medici, neangajați, lideri de sindicat, consilieri orășenești), publicul s-a dovedit a fi versat în problemă, activ, dornic de a se implica nu doar în discuțiile curente, dar și în activitatea propriu zisă din continuare.
Nina CERETEU, primarul oraşului:
— Anul 2016 este unul mai problematic, pentru că sunt constrângeri bugetare puternice, iar proiecte investiţionale sunt foarte şi foarte puţine. Mai mult ca atât, țara încă nu are buget, iar cel local este blocat. De menţionat că o investiţie capitală începe de la 5 milioane de lei în sus, deocamdată această sumă, primăria nu o are. Astfel, consultarea publică în cauză este mai mult un training pentru cetăţeni, un îndemn de a participa activ în elaborarea priorităţilor strategice de dezvoltare ale oraşului, dar în acelaşi timp, va fi util și pentru viitor, deoarece astfel locuitorii, noi toți vom fi pregătiţi să facem faţă proiectelor investiţionale.
Apropo, Primăria deja a înaintat la Cancelaria de Stat un demers pentru includerea a unui specialist de proiecte şi atragerea investițiilor. Acum, când înțeleg că acest gând aparține și multora din cei prezenți la ședință, vom deveni și mai insistenți în această privință.
Radu OBADĂ, membru al Federației Sportive Naționale „Dragon Boat”, Moldova:
— Trebuie să investim cât mai mulţi bani în imaginea Drochiei, în promovarea localității. Ar fi bine să se investească în asociaţiile de turism, într-un hotel special amenajat pentru turişti, în curătenie şi amenajarea parcurilor în special cel de la Lacul Comsomolist, acolo vara deseori se desfășoară diverse întreceri sportive, vin mulţi oaspeţi din ţară şi de peste hotare ca să-şi susţină echipele, dar îţi este ruşine unde îi aduci, e multă mizerie în aceste zone.
Boris GHEORGHELAŞ, director „Bomi-Service”:
— Pentru atragerea investiţiilor capitale trebuie să avem proiecte bune, iar de ele să se ocupe un specialist cu serioase aptitudini în acest domeniu. Cu cât mai multe proiecte scrise, cu atât mai multe şanse de câştig. Un lucru incorect este că de cele mai multe ori ne dorim, așteptăm un rezultat imediat, un profit venit peste noapte, acum și aici. Asta nu e o strategie corectă. Și mai e ceva. Există atâtea persoane care ar vrea să deschidă o afacere, dar, ca exemplu, nu au cu ce plăti impozitele. În acest caz, cred, primăria ar putea merge în întâmpinare, susţinându-i și oferindu-le, pentru început, măcar teren fără plată, scutiri. Nu trebuie să aşteptăm investiţii de la străini. Este necesar să ne implicăm noi înșine în aceste activități. Doar, zice o vorbă: merită să fie ajutat, acel care se ajută singur. Aici este binevenită și susținerea reciprocă, gândirea în perspectivă.
Referitor la clădirile părăsite: chiar dacă aparţin unei anumite persoane, în cazul când ele stau „moarte” de ani buni, administrația publică locală are tot dreptul să se implice, să pună anumite condiții.
Sunt utile aceste consultări publice și probabil asta nu va fi unică. De aceea, consider necesar de a crea un consiliu, care ar colecta toate propunerile enunțate, ca, mai apoi ele să stea la baza realizărilor.
Iurie MELINTE, preşedinte al Asociaţiei Obşteşti „CRED”:
— Avem foarte mulți băștinași stabiliți sau în activitate temporară peste hotarele țării. De aceea, ar fi cu cale crearea unei baze de date a acestor persoane, inițierea unor legături permanente cu ei, întru ca dânșii să cunoască priorităţile oraşului. În această ordine de idei ar fi utilă și deschiderea unui cont la care să se acumuleze donații pentru dezvoltarea Drochiei, cum ar fi, renovarea parcurilor, investirea în educaţie şi cultură.
Este stringentă o atitudine vis-a-vis de clădirile aflate în gestiunea primăriei, dar neutilizate: grădiniţa nr. 6, clădirea din spatele Liceului Teoretic nr. 3. Acestea și altele care mai există ar putea fi de folos unei organizaţii, instituții, fapt ce, în ultimă instanță, le-ar salva de la ruinare, dar și ar face bine pentru oraș.
Anatolie LEAHU, preşedintele consiliului raional al sindicatelor „Agrosind”:
— Dacă primăria nu are surse financiare pentru a angaja un specialist în atragerea proiectelor investiţionale, propun ca în cadrul întreprinderii municipale cu profit, ea fiind piața agroalimentară, să fie angajată o persoană care s-ar ocupa doar cu atragerea investițiilor. Ori, altă variantă, s-ar putea atrage manageri din alte raioane pentru întocmirea proiectelor. La fel cum s-a făcut în cazul Școlii sportive.
Vladimir ROTARU, psiholog, Școala profesională, Drochia:
— Investițiile capitale trebuie direcționate, și nu în ultimul rând, în cultură, educație, moralitate. Pentru că nu ne va ajuta la nimic banii investiți în salubrizare, renovare, construcții, dacă vom fi invadați de incultură, nepăsare, degradare. În acest context, s-ar cere create, cred eu, câteva grupuri mobile compuse din voluntari, care, metaforic spus, ar duce cultura în mase. Temele pentru discuții pot și trebuie să fie diverse: istorie, psihologie, legislație, activism social, instrumente democratice, dar și profilaxia bolilor etc. Pentru o implicare mai profundă a comunității este necesar să fie puse în discuție și temele solicitate de populație. Oare nu acesta e cel mai scurt drum spre schimbări adevărate în societate?
În cadrul consultării publice au răsunat încă multe alte propuneri ce necesită investiții capitale, pe care am decis să le expunem stenografic:
– Promovarea oraşului prin intermediul rețelelor de socializare;
– Crearea unui ghid turistic al Drochiei;
– Deschiderea unui hotel pentru echipele de sport;
– Construcția unui bazin;
– Reciclarea deşeurilor;
– Amenajarea unui parc de distracţii pentru copii;
– Construcția WC-urilor publice;
– Investirea banilor în crearea unor noi întreprinderi, unde tinerii și-ar găsi locuri de muncă;
– Organizarea unui Consiliu obștesc care să se ocupe de atragerea investițiilor, acumularea propunerilor, ideilor și determinarea celor mai stringente pentru realizare.
Cristina JITARU