Durerea ne consolidează, ne uneşte, ne face mai rezistenţi

Familia, rudele şi apropiaţii, prietenii şi colegii, foşti şi actuali, vecinii şi cei care l-au cunoscut, zilele acestea l-au petrecut în ultimul drum pe Vitalie CHIRIAC din Drochia, care a trecut la cele veşnice mult preadevreme, lăsând în urma sa destine frânte şi suflete îndurerate.

Vutalie Chiriac a plecat în lumea fără de dor la 19 mai 2020, iar peste o lună ar fi împlinit vârsta de 47 de ani. Dar nu a fost să fie. Moartea crudă şi haină, fără să ezite, l-a răpit dintre cei dragi sufletului, lăsând în urmă mama îndurerată, soţia şi copiii văduviți.
A lucrat la Inspectoratul de poliţia Drochia, iar când s-a pensionat, a plecat în căutarea unor surse de existenţă în afara ţării. I-am propus să vină în grupul nostru de drochieni, care ne-am stabilit în oraşul Borken din Germania. „Exploratorul” principal a fost Marcel Zaiaţ din Pelinia, apoi am plecat şi eu încolo. În aceşti ani am reuşit să obţinem locuri de muncă şi de trai pentru un grup solid de drochieni şi, desigur, pelenineni. Mulţi din ei sunt foşti poliţişti, cu care anterior am activat împreună.
De doi ani a venit să muncească şi Vitalie Chiriac, un băiat onest, liniştit, muncitor şi un bun şi responsabil coleg. Noi ne străduim să creăm pentru diaspora noastră de aici, din Germania, nu doar condiţii adecvate de muncă şi de trai, dar şi să construim nişte relaţii colegiale corecte şi principiale. Iat atunci când simt alături umărul colegului, persoanele rupte de familii suportă mai simplu şi mai uşor despărţirea.
În ţară străină colegialitatea, sprijinul şi ajutorul reciproc sunt un remediu verificat de supravieţuire, de rezistenţă, de a nu se încătrăni sufletele. Iată de ce mă implic mai des şi mai cu suflet în procesul de acomodare a noilor băieţi veniţi încoace la muncă. Le ajutăm cu un loc de lucru sigur şi legal, adică oficial: prin contract de muncă, prin asigurare medicală etc. Ne implicăm pentru fiecare, deoarece posedăm limba băştinaşilor, cunoăștem problemele începătoare, calea lor de soluţionare. Aceste detalii pe care le descriem ne-au ajutat foarte mult şi în cazul organizării repatrierii corpului neînsufleţit al fostului nostru coleg Vitalie Chiriac, trecut la cele veşnice subit, departe de Patrie.
Primăvara aceasta unii din băiţi îşi făceau planuri de revenire în Patrie pentru câteva zile ca să-şi vadă apropiaţii, pandemia, însă, ne-a oprit pe loc aici, în Germania. Printre cei ce planificau să meargă în concediu acasă era şi Vitalie, el trăia fiecare zi cu aceste gânduri. În ultimile vreo două luni pe Vitalie îl măcina dorul de casă, era trist, abătut, ursuz, nevorbăreţ şi închis în sine. Noi, drochienii, îl cunoşteam altfel. El tot mai des scăpa căte o vorbă că nu-i este confortabil, dar de dureri nu se plângea.
Seara de 18 mai nu prevestea nimic, era una obişnuită. Pe la ora 23 ieşise până afară, unde i se făcu rău de tot şi pierdu cunoştinţa. Peste un timp îşi reveni şi cu picioarele proprii intră în casă. Dori să facă un duş. Apoi veni la pat, dar iar se simţi foarte rău. Atunci am chemat Ambulanţa, care, după ceva examinări, a dedus, că Vitalie are nevoie de o Ambulanţă specializată, care nu s-a lăsat multaşteptată. În această caretă medicul era un român şi Vitalie nu avea nevoie de traducător. L-au dus la spital, unde mai multe brigăzi de medici au luptat pentru viaţa lui. Însă, spre regret, lupta nu s-a încununat cu succes – după ora 2 de noapte am fost telefonaţi şi anunţaţi, că Vitalie părăsise pentru totdeauna această lume.
A fost o lovitură grea, de nedescris pentru noi toţi, cei ce munceam cot la cot şi trăiam împreună, ca într-o familie. Eram pământeni, foşti colegi de lucru la Drochia şi actuali colegi aici, departe de casă. Distanţa foarte mult apropie oamenii, cunoaştem acest adevăr nu din cărţi sau din filme, membrii diasporei, aflaţi la muncă pe unde ne-a împrăştiat destinul, am trăit şi trăim aceste sentimente foarte profund.
A urmat o etapă necunoscută, grea, imprevizibilă, dar şi dureroasă de pregătire minuţioasă a lui Vitalie Chiriac de drum spre casă. Trebuia de perfectat documentele, de găsit o firmă specializată în astfel de servicii şi multe alte lucruri, pe care le învăţam din mers. Am contactat Consulatul Moldovei din Frankfurt, de unde am primit ajutor deosebit sub formă de informaţie utilă – ne-a fost recomandată Firma de transport „MEMORIEM FS” SRL din Chişinău, care s-a dovedit a fi foarte înţelegătoare, condiţiile de deservire erau acceptabile, ele mai includeau şi perfectarea documentelor, alte servicii importante. Acest lucru a uşurat şi a simplificat angajamentele noastre.
Când a fost totul pregătit de drum, femeile care locuiesc aici cu familiile – Inga Nicorici şi Tatiana Furtună, au pregătit bucate tradiţionale moldoveneşti şi au organizat, în două rânduri, masă de pomenire precum a meritat colegul nostru Vitalie Chiriac. De două ori, pentru că aşa mergem la muncă, în două ture, şi ca să reuşim toţi să-l pomenim pe fostul nostru coleg.
Acum vreau să mă refer la colegii noştri, cu care muncim cot la cot. Într-un ceas de doliu, trist şi complicat ei şi-au demonstrat marea omenie. Cu alte cuvinte, întâmplarea aceasta tragică i-a verificat la cele mai sacre calităţi umane. Şi ei s-au dovedit a fi de mare valoare, solidari, receptivi şi responsabili, acordând un sprijin şi un ajutor dezinteresat şi mărinimos.
Cu tot sufletul s-au implicat colegii lui Vitalie în toată pregătirea lui de întoarcere acasă.
Drochieni: Artur Nalban, Eduard Zaporojan, Igor Nemerenco, Ion Eşanu de la Moscova, Andrei Petrov, Veaceslav Grosu, Maxim Strâmbanu, Alin Moraru, Veaceslav Babii, Roman Rotaru, Eduard şi Tatiana Furtună (Cherosu), Dumitru Iasineţchi (Cotova), Artur Samson (Şuri), Eugen Pricop (Şurii Noi), Chiril Bejan (Popeştii de Sus), mulţi dintre ei – foşti poliţişti, colegii de odinioară ai lui Vitalie. Din Pelinia: fraţii Petru şi Mihail Palii, tata cu fiul Petru şi Pavel Băbălău, Marcel Zaiaţ, Eugen Furtună, Eugen Stoica, Petru Matei, Constantin Popovici, Grigore Novac, Gheorghe Ursachilă. Apoi Ion Volcov, Serghei Banari, Serghei Joacăbine toţi din Chişinău, Cornel Rusu, Râşcani, Cristian Grecu din România. Toţi aceşti colegi au demonstrat unitate de sentimente, durerea împărţind-o frăţeşte, deplângându-l pe Vitalie în vorbe şi în fapte – toţi aceşti oameni s-au unit, au adunat mijloace financiare, au pus umărul la organizare şi l-au ajutat pe regretatul Vitalie Chiriac să ajungă acasă la copii şi soţie. Le suntem foarte recunoscători tuturor, au fost bravi. Durerea ne-a consolidat, diaspora a demonstrat prin fapte concrete, că este unită, că poate susţine, că are grijă de aproapele.
Noi toţi am trăit clipe de mare durere şi de imensă tristeţe – Vitalie a fost unul dintre noi, a fost un bărbat adevărat, iar întâmplarea tragică a fost o lecţie pentru noi, o încercare la rezistenţă, la capacitatea de a reacţiona în condiţii de înaltă tensiune, pe care am trecut-o, datorită şi cu ajutorul colegilor, enumeraţi mai sus cu mare stimă şi cu marie apreciere pentru susţinerea lor şi pentru ajutorul acordat.
Aşa s-a întâmplat, că unul din şoferii firmei la venire a fost testat cu COVID-19 şi izolat, iar la întoarcere al doilea conducător auto a fost colegul nostru Andrei Petrov, pentru ce îi aducem sincere mulţumiri.
Dumnezeu să-l odihnească pe Vitalie Chiriac, iar cărarea spre mormântul lui să fie mereu presărată cu florile recunoştinţei, a stimei şi dragostei pentru această persoană, sufletul căruia s-a ridicat prea devreme la ceruri.
Sincere condoleanţe familiei îndoliate.

Cu profundă durere şi mari regrete:
Roman NICORICI,
Marcel ZAIAŢ
şi toată Diaspora noastră din Borken, Germania