Maria PRODAN, victimă a deportărilor, mărturiseşte despre trista amintire din vara anului 1949
La 6 iulie se împlinesc 67 de ani de la cel mai mare val al deportărilor staliniste organizate în Basarabia. Cu acest prilej trist, în or. Drochia a avut loc mitingul de comemorare a victimilor.
Evenimentul s-a desfăşurat la piatra comemorativă din faţa gării feroviare, unde au fost depuse flori.
Deportările au constituit una din cele mai dureroase pagini din istoria basarabenilor.
În noaptea de 6 spre 7 iulie 1949 au fost deportate peste 11 mii de familii, cuprinzând un număr total de peste 35 de mii de persoane.
Cei deportaţi în iulie 1949 au fost strămutaţi în regiunile Tiumen, Amur, Irkutsk, Kurgan, Cita, Celeabinsk, Kemerovo, Karaganda, ţinuturile Altai şi Habarovsk. Soarta deportaţilor în Siberia a fost diferită, unii s-au aciuat în bărăci părăsite, alţii au fost nevoiţi să şi le construiască. Munca în colhozurile şi sovhozurile locale, la întreprinderile forestiere, piscicole, miniere erau istovitoare. Din cauza condiţiilor inumane de trai şi muncă, mulţi au decedat pe întinsurile îngheţate ale Siberiei.
Vice-preşedintele, Andrei Marian şi primara, Nina Cereteu, au luat cuvântul şi au comemorat victimile acestor valuri de deportări. A fost prezent şi parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului ”, Pavel Vuluţă, care împreună cu doi preoţi a făcut serviciul divin.
„A fost foarte greu în acele timpuri, aveam 10 ani când am fost deportată împreună cu fraţii mei, ne-au scos din casă aşa dezbrăcaţi cum eram, ne era frică, încă nu înţelegeam ce se întâmplă. Primul an a fost unul dificil, nu aveam unde locui, iar mai târziu ne-am construit o casă de lemn, am început să mergem la şcoală, munceam pentru a câştiga o bucăţică de pâine, dacă munceam- câştigam. Susţinere nu era din partea nimănui, însă am făcut tot posibilul pentru a supravieţui. Ce era bine, că pâinea era ieftină şi astfel o puteam procura. Am ajuns la vârsta de 78 ani şi am înţeles un lucru important, e bine doar acolo unde nu suntem noi. Aşa ne-a fost soarta, de ea nu poţi fugi”. Nici acum nu sunt timpuri bune, e greu la bătrâneţe, pensia nu ne ajunge, ajutor nu prea avem, dar frica mai mare o am pentru nepoţii și strănepoţii mei, oare ce viaţă vor avea ei? – a mărturisit Maria Prodan, victimă a deportărilor.
Conform documentelor de arhivă, la această operaţiune au participat 4496 de „lucrători operativi” ai Ministerului Securităţii de Stat al URSS, inclusiv aduşi din alte republici, 13.774 de ofiţeri şi soldaţi şi 4705 de activişti de partid din Moldova.
Deportările din 1949 au fost şi vor rămâne o amintire tristă şi dureroasă în inimile tuturor.
Ala GUSAC,
studentă, jurnalism și științe ale comunicării, USM
