Știu că sună cam sovietic, dar atât timp cât vom rămâne nostalgici după acele vremuri, astfel de personaje vor continua să ne „mănânce” viitorul…
În perioada „soiuzului”, trădătorii de patrie și dușmanii poporului erau încarcerați și puși la munci grele. Astăzi, însă, aceștia stau, bine mersi, în parlament și la președinție și chiar se încumetă a ne ține prelegeri despre patriotism, statalitate și valori naționale…
Fără aluzii inutile și întru exercitarea dreptului la libera exprimare, declar deschis că, în opinia mea, Partidul Socialiștilor și liderul lor (tot el, din păcate, președintele Republicii Moldova) Igor Dodon, sunt trădători de patrie și dușmani ai poporului.
Spun asta nu pentru a-l discredita cumva pe tovarășul președinte sau partidul său, ci pentru că refuz să tolerez niște „dodoni”, care (pentru că se cred importanți, dar și contra câtorva milioane de ruble) îmi calcă în picioare țara, istoria și viitorul acesteia.
În cei doi ani de când au ajuns în parlament (ca rezultat al alegerilor directe) socialiștii nu au făcut decât să compromită activitatea Legislativului și să promoveze cu nerușinare interesele Federației Ruse…
Spre exemplu, de fiecare dată când separatiștii transnistreni, împreună cu Grupul Operativ al Trupelor Ruse, au sfidat integritatea și statalitatea țării prin efectuarea a tot felul de manevre și exerciții militare pe Nistru, socialiștii au tăcut molcom. În schimb, săptămâna trecută, aceștia au participat, practic, cu tot efectivul parlamentar, la un protest împotriva deschiderii la Chișinău a unui Birou consultativ al NATO. Cică, un astfel de Birou (spre deosebire de antrenamentele armatei ruse din stânga Nistrului) „pune în pericol neutralitatea Republicii Moldova”…
Ba, însăși Igor Nicolaevici (cei drept, doar pe pagina sa de facebook) se arată îngrijorat de oficializarea acestui „Birou de Legătură al NATO”. Există „riscuri sporite pentru securitatea națională a statului”, zice statalistul Dodon, care l-a felicitat pe liderul transnistrean cu „victoria categorică la alegerile prezidențiale din regiune”…
Tot săptămâna trecută, după ce 61 de deputați au votat modificarea Codului Audiovizualului în partea ce ține de limitarea difuzării și retransmiterii pe teritoriul Republicii Moldova a emisiunilor informațional-analitice, militare, din statele care nu au ratificat Convenția europeană cu privire la televiziunea transfrontalieră, fracțiunea socialiștilor a declarat, că până la sfârșitul sesiunii (adică până la finele lunii decembrie) va vorbi doar în limba rusă…
Cică, astfel, ei protestează împotriva interzicerii emisiunilor rusești de propagandă… Deși, conform ideologiei partidului, logic ar fi fost ca aceștia să protesteze similar încă din decembrie 2013, atunci când Curtea Constituțională a decis, că limba română este limba oficială a Republicii Moldova… Sau măcar din octombrie, curent, când Curtea Constituțională a avizat pozitiv inițiativa legislativă de modificare a articolului 13 din Constituție, în partea ce ține de înlocuirea expresiei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română”…
Cu o lună în urmă, într-o intervenție live pe odnoklassniki, președintele Dodon a declarat, că a „găsit numărul necesar de deputați” pentru ca limba română să nu fie „introdusă” în Constituție. Cu o săptămână în urmă, într-o postare pe facebook, președintele Dodon a declarat, că „în niciun caz” nu va semna proiectul de lege ce interzice emisiunile rusești de propagandă. Cu câteva zile în urmă, pe aceiași pagină de facebook, Dodon s-a arătat deranjat de decizia Curții Constituționale cu privire la introducerea în textul Legii Supreme a sintagmei „integrare europeană”, ca vector extern de dezvoltare al țării…
Cu un an în urmă, Igor Dodon a promis că va fi „președintele tuturor” moldovenilor și că va lupta acerb cu oligarhia. Apoi s-a declarat categoric împotriva unei alianțe cu Partidul Democrat. Pe urmă, la fel de categoric, s-a expus contra modificării sistemului electoral, cu privire la votul uninominal…
Astăzi, șeful statului (și PSRM-ul lui) „categoric” fac doar un singur lucru: își sacrifică propria țară de dragul rublelor și a intereselor geo-politice ale Federației Ruse…
P.S. „Trădarea este cea mai mare crimă” (Vladimir Putin)
Andrei BULGARU