Eduard Ciubotaru numit administrator al Spitalului Raional Drochia „Nicolae Testemițanu”

Pe 2 iulie 2025, Vasile Cemortan, președintele raionului Drochia, însoțit de Vitalie Josan, șef-adjunct al Oficiului Teritorial Soroca al Cancelariei de Stat (raionul Drochia), au efectuat o vizită oficială la Instituția Medico-Sanitară Publică Spitalul Raional Drochia „Nicolae Testemițanu”.
În cadrul întâlnirii, a fost prezentat colectivului spitalului noul administrator – Eduard Ciubotaru, șef al secției de asistență medicală specializată de ambulator din cadrul aceleiași instituții. Numirea sa a fost realizată prin ordinul Ministerului Sănătății, cu aplicare de la 2 iulie 2025, pe perioadă determinată, până la desemnarea oficială a unui conducător definitiv.
Reprezentanții autorităților locale i-au adresat noului administrator urări de succes și realizări în gestionarea activității spitalului.
Totodată, în cadrul evenimentului, au fost exprimate mulțumiri și aprecierea față de activitatea de lungă durată și rezultatele remarcabile obținute de Iurie Babin, cel care a ocupat anterior funcția de director al instituției.
Andrei Babără