Empatie și curaj

Lucica Stefanțova, asistentă medicală și voluntară în cadrul Societății de Cruce Roșie, este un adevărat simbol al dăruirii și al spiritului altruist. Cu fiecare acțiune, demonstrează că implicarea și pasiunea pot transforma vieți. Fără ezitare, a acceptat provocarea de a organiza o serie de instruiri în acordarea primului ajutor pentru asistenții personali din cadrul Serviciului Social „Asistență Personală”, Structura Teritorială de Asistență Socială Drochia. 

Inițiativa a pornit de la șefa de serviciu, Marcela Cojuhari, iar colegele sale, șefele de serviciu Aliona Cojocaru și Popovici Meșoc Ilenuța, s-au implicat cu entuziasm pentru a o transforma în realitate. Gabriela Cumpătă, șefa Structurii Teritoriale de Asistență Socială Drochia, a susținut cu întreaga sa implicare această inițiativă, facilitând punerea ei în practică și dezvoltarea ei continuă, demonstrând valoarea colaborării și a spiritului de echipă.

Asistenții personali sunt persoane  care își dedică viața îngrijirii persoanelor cu grad sever de dizabilitate. De cele mai multe ori, ei sunt chiar rudele apropiate – soți, mame sau alți membri ai familiei – care duc o luptă zilnică, tăcută și profundă, pentru cei dragi, loviți de boală sau de soartă. 

În cadrul acestor instruiri, nu s-au transmis doar cunoștințe medicale, ci s-au împărtășit și povești de viață care au emoționat profund. Am fost martoră la confesiuni dureroase, dar pline de curaj. O mamă a vorbit despre lupta ei continuă pentru copilul cu autism, dorind să-l protejeze de discriminare și să-i ofere o viață demnă. O altă mamă, după 20 de ani de sacrificiu pentru fiica ei, își purta povestea în lacrimile din ochi. Un bărbat, aparent rigid, a împărtășit cum își îngrijește soția imobilizată la pat, dar în privirea lui se citeau dragostea și empatia în cea mai pură formă. Alte două doamne au vorbit despre nevoia de a găsi momente de liniște în natură – singurele clipe care le dau puterea de a merge mai departe. Participanții au urmărit cu atenție fiecare demonstrație a instructoarei, dorind să învețe corect cum să intervină în situații de urgență. Au adresat întrebări, au primit răspunsuri și au plecat nu doar mai bine pregătiți, ci și mai încrezători. Mai mult decât atât, acești oameni minunați și-au exprimat dorința de a reveni la Crucea Roșie – nu doar pentru instruiri, ci și pentru sprijin emoțional, pentru discuții și pentru acele momente de răgaz atât de necesare.

La final, am rămas cu un sentiment amestecat – tristețe pentru poveștile grele pe care le duc acești oameni, dar și o profundă recunoștință. Pentru că cei care îi așteaptă acasă au, fără îndoială, norocul de a avea alături oameni atât de puternici, dedicați și plini de iubire.

Angela Croitor