Eroismul ultimilor veterani drochieni,venerat de 9 Mai – Ziua Victoriei
La 6 mai 2022, în ajunul zilei de 9 Mai, când este marcată Ziua Victoriei și sunt comemorați eroii căzuți pentru Independența Patriei, Alexei Vasilean, președintele raionului Drochia, și Adrian Ursachi, șeful Secției administrativ-militare Drochia, au mers la veteranii și persoanele asimilate participanților la cel de-al Doilea Război Mondial, locuitori ai raionului Drochia.
Oficialii au oferit participanților celui de-al Doilea Război Mondial ajutoare bănești și diplome de gratitudine pentru sacrificiul, curajul și devotamentul, manifestate pe câmpul de luptă, dorindu-le sănătate, zile senine și bucurii alături de cei dragi.
Potrivit Deciziei Consiliului raional Drochia nr. 3/2 din 07 martie 2022 „Cu privire la alocarea mijloacelor financiare din soldul disponibil al Consiliului raional Drochia”, au fost alocate mijloace financiare în sumă de 45,0 mii lei pentru acordarea unui ajutorul financiar de10,0 mii lei cu prilejul Zilei Victoriei și comemorării eroilor căzuți pentru Independența Patriei, veteranilor celui de-al Doilea Război Mondial: Novac Andrei Procopie (a.n. 1925), satul Pelinia; Corolenco Dumitru Nicolai (a.n. 1926) și Pâslari Mihail Petru (a.n. 1922), satul Baroncea.
Potrivit deciziei sus-numite, și persoanele asimilate la acțiunile de luptă: Slușneac Iacob Alexei (a.n. 1919), satul Hăsnășenii Noi; Gurmeza Vasile Anton (a.n. 1925), satul Mândâc și Vacari Liubovi (a.n. 1922), orașul Drochia, au primit câte 5,0 mii lei.
Ludmila UNGUREANU, șefă, Secția
Administrație Publică, Aparatul președintelui