Festivalul-Concurs „Trăim bucuria Învierii!”
Direcția Cultură, Turism, Tineret și Sport Drochia, în parteneriat cu Protopopiatul de Drochia, protopop Pavel Vuluță, susținuți de Consiliul raional Drochia, de primăria orașului, au lansat Festivalul-Concurs raional „Trăim bucuria Învierii!”, ediția I, desfășurat în perioada 18-28 aprilie 2021.
Conform regulamentului, participanții au fost divizați în mai multe grupuri: ansambluri folclorice maturi, ansambluri de copii, declamatori copii, declamatori maturi, desen maturi, desen copii.
La deschiderea festivalului-concurs cuvinte de felicitare au adresat participanților Iurie Ostavciuc, vicepreședinte de raion, Nina Cereteu, primara orașului, Cristina Țurcanu, șefă, DCTTS, Pavel Vuluță, protoiereu, gazda evenimentului, care au salutat publicul prezent, felicitându-i din suflet cu Sfintele Sărbători Pascale, și au menționat utilitatea acestui mare eveniment în perioada Învierii Domnului, au încuviințat inițiativa, găsind-o necesară și oferindu-i lumină verde pentru viitor, dar și dorindu-i să ajungă la nivel zonal și chiar național.
Sorina Mațibon, specialistă DCTTS Drochia, moderatoarea evenimentului, a dat start sărbătorii, care a fost deschisă de un sobor de preoți de la parohiile din satele raionului cu cântări pascale.
Apoi scena improvizată a fost pusă la dispoziția artiștilor, care au participat, desigur, on-line, la acest festival cu interpretări inedite, cu piese autentice, culese de la băștinașii locali, aflându-se în deplasări de creație sau de implementare a renumitului proiect „Cartografierea și promovarea resurselor culturale ale raionului Drochia”.
Lucrările propuse spre audiere au proslăvit pe Domnul nostru Isus Hristos, care a Înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le. Publicul prezent a savurat din frumusețea și divinitatea cântecelor pascale, a poeziilor ce au omagiat iubirea față de Hristos, au admirat expoziția de desene cu aceeași tematică.
Paștele este cea mai luminată sărbătoare, provocată de Învierea Mântuitorului, care adună o mulțime de tradiții și obiceiuri, ea fiind una dintre cele mai importante sărbători a creștinității.
Inspirați de divinitate, de măreția și sublimul acestor sărbători pascale, participanții la festivalul-concurs raional au pregătit și prezentat piese și lucrări, pline de dragoste față de Hristos, garnisite cu gingășie și bucurie primită de lumina Învierii.
Juriul, după mai multe dezbateri, au apreciat locurile premiante și participanții, care au evoluat, pe rând, în fața publicului prezent, a colegilor de scenă și a unui Sobor de preoți.
Ansambluri folclorice (maturi): pe locul I în această categorie s-au plasat „Florile Dalbe” (Chetrosu) și „Buciumul” (Casa raională de cultură), pe locul II – „Busuiocul” (Casa raională de cultură) și Corul „Cimbrișor” (Casa de Cultură Nicoreni), pe locul III – Ansamblul folcloric din s. Fântânița și „Grația” din Maramonovca. Au fost menționate colectivele: „Sudarușca” (Casa raională de cultură), „Voie bună, gospodari” (Nicoreni), „Moreșteanca” (Moara de Piatră), Ansamblul folcloric din s. Petreni.
Ansambluri folclorice (copii): Locul I a fost oferit Ansamblului „Busuioc” (Școala de arte Pelinia), Locul II – „Colindeț”, Sofia, Locul III – „Crăițele” (Mândâc).
Declamatori (maturi): de Premiul I s-a învrednicit Elena Guțu (s. Popeștii de Sus), de Premiul II – Lilia Ghețu, s. Dominteni, de Premiul III – Raisa Maxim (Popeștii de Sus).
Declamatori (copii): Premiul I a fost înmânat Mădălinei Țurcan (or. Drochia), Premiul II – membrilor Cercului dramatic „Flacăra” (Șuri) și Victoriei Țurcan (Fântânița), Premiul III – Elizavetei Slabâi (Maramonovca). Mențiune a primit Mădălina Pașa din satul Chetrosu.
Desen (maturi): Locul I l-a ocupat Marcela Coadă (s. Popeștii de Jos), Locul II – Alexandru Brânzei (Sofia), Locul III – Iulia Chiroșca ( Chetrosu).
Desen (copii): Locul I a revenit Sorinei Gheniță (Șuri) și Andreei Bodiu (Nicoreni), Locul II – Mariei Cuțcaia (Maramonovca) și Biancăi Recean (Mândâc), Locul III – lui Maxim Ceban (Popeștii de Sus) și Valeriei Gheorghiță (Fântânița). De mențiuni s-au învrednicit Stefania Galațan (Șuri) și Ana Tripac (Cotova).
Juriul a oferit și patru premii speciale pentru evoluări specifice și originale: Andreei Cibotari (individual), Svetlanei Banaru, Ilincăi Pânzari, Biancăi Țurcan și Andreei Procofiev, dar și Ansamblului folcloric „Vatra” (Șuri).
La finele programului propoiereul Pavel Vuluță a menționat evoluările de succes ale participanților, dar și marea încărcătură emotivă și cognitivă a evenimentului, dorind tuturor cale cu succes în viitor.
Iulia Donici, meșter-bucătar din or. Drochia, a uimit și a surpins plăcut publicul în mai multe rânduri cu realizări de patiserie, cu „opere” pascale.
Valentina CEBOTARI