Fondatorul muzeului din Sofia – la un centenar de la naștere

Cât timp faptele unei persoane, trecute din viață, stăruie în sufletul nostru, cât o onorăm și îi purtăm respectul, atât timp ea va rămâne vie în amintirile urmașilor. La 9 octombrie 2023 Iacob Babără ar fi împlinit 100 de ani, dar… a ajuns la două decenii de la trecerea în lumea fără de dor

Născut în satul Sofia, Iacob Babără urma să fie acel neobosit cercetător al istoriei localității de baștină, despre care scria cu exces de mândrie, dar și un iscusit manager cultural, al cărui aport în promovarea valorilor plaiului sofian a fost incomensurabil.
Viața din tinerețea lui Iacob Babără a fost zbuciumată, nedeterminată, după cum frământate și neașezate erau vremurile. Însă în toate vremurile, la toate etapele vieții sale pline de descoperiri și realizări frumoase, Iacob Babără a „construit” biografia, istoria și letopisețul satului Sofia cu oamenii săi harnici la plug și la carte, ageri, isteți, deștepți, ingenioși și pricepuți. Munca de culegător i-a fost migăloasă și de durată. Prima „cărămidă” în activitatea sa, ce avea să dureze decenii, a fost pusă la final de studii superioare, când a ales pentru lucrarea de diplomă tema „Istoria satului Sofia”. Răscolind prin potecele istoriei să adune materiale pentru teză, autorul ei a depășit cu mult programul. Și a continuat pe tot parcursul vieții să descopere fragmente din istoria satului de baștină. Găsea informații interesante, necunoscute, dar nu se baza doar pe o sursă. Până a o face publică, neapărat căuta să se convingă de veridicitatea ei și din alte izvoare Iar după ce avea ferma convingere, că deține o nouă bijuterie din istoria satului, îl vedeam trecând pragul redacției ziarului raional, radiind de fericire. Îi ghiceam bucuria la distanță: neapărat aducea o nouă descoperire, fie că era mică sau de însemnătate incomensurabilă, el dorea să o facă publică prin intermediul ziarului, care pe atunci avea un tiraj de peste 14000 de abonați.
Și așa, printre activitățile sale de funcție (pedagog de istorie, conducător de cor, șef de club, șef de studii, director al Casei de cultură), Iacob Babără scria, filă cu filă, istoria satului culeasă din arhive, Biblioteca Națională, din relatările oamenilor din sat, dar, concomitent, aduna și obiecte din viața și existența localnicilor. Când nu mai avea loc pentru ele, Anatol Mocanu, șef, gospodăria agricolă din sat, îi propune pentru muzeu două camere în Casa de cultură. Cu cât drag și-a expus „averea” muzeistică știa doar Elena Babără, soția, pedagog și ea, care-l susținea în toate începuturile și-i înțelegea sufletul cu trăirile sale legate de gândul sacru de a se vedea în muzeul cu minuni adunate de el de-a lungul anilor.
În scurt timp, două camere erau insuficiente după spațiu să încapă toate exponatele, atunci când în „dealul bisericii”, în imediata apropiere a locuinței lor, se înălța Conacul boieresc sau Curtea, cum i se mai zicea, edificată de Ion Hasnaș, un proprietar cu viziuni ce-l plasau printre înaintașii timpului. La nenumărate solicitări, demersuri, drumuri, uși deschise, argumente și convingeri a obținut dreptul legal de a plasa în conac Muzeul de Istorie și Etnografie a satului, desigur, după o reparație pe cinste și o reabilitare aproape de original. Și astăzi, satul Sofia se mândrește cu un muzeu bogat, amplasat într-o clădire istorică, ce constituie un obiectiv muzeistic absolut veridic.
Ocupația de-o viață a lui Iacob Babără a inclus nu doar colectarea obiectelor de epocă pentru muzeu. O muncă mai complicată a fost adunarea, pe fragmente, a letopisețului satului de baștină. A dorit extrem de mult să-și vadă opera scrisă și editată despre istoria Sofiei. Dar nu a reușit. Cu mari regrete a părăsit această lume. Pentru el s-a bucurat îndoit soția Elena, care a găsit oameni generoși și o cale sigură de editare a volumelor, aceștia fiind sofienii Ion Tighineanu și Valeriu Schițco. În așa mod, editarea investigațiilor sale a ajuns să fie o avere inestimabilă pentru generațiile noi de sofieni.
Cu prilejul aniversării datei de naștere a lui Iacob Babără, fondatorul și întemeietorul Muzeului de Istorie și Etnografie din Sofia, Svetlana Banaru, actuala administratoare a instituției, a organizat o serată de pomenire a omului, a personalității cu nume răsunător pentru multe generații, care a stat la leagănul istoriei satului cu toată dăruirea și chemarea sufletului său generos.
Prezenți la eveniment au fost: Petru Vrabie, coleg de breaslă, Ion Proca, ex-primar, dar și vecin cu familia Babără, Aurelia Mocanu, directoare, Gimnaziul „Viorel Cantemir”, profesoară de istorie, Boris Podorojnâi, angajat al muzeului, artiștii prezenți permanent la toate manifestările organizate la muzeu, Veaceslav Magaleas, Elena Darie, coordonatoarea grupului de seniori, au vorbit cu multă căldură și apreciere despre această personalitate renumită, cu nume devenit istoric, care a luminat calea cercetărilor și scoaterea din anonimat a filelor prețioase de istorie despre fondarea și dezvoltarea satului la diferite etape. Toți vorbitorii au relatat amintiri frumoase, calde și interesante despre Iacob Babără și soția lui Elena, apreciind înalt contribuția enormă la adunarea materialelor și la scrierea monografiei „Satul Sofia: Trecut și Prezent”
În 1994 „Glia Drochiană” a publicat o schiță a jurnalistului Vitalie Zagaievschi, care a scris în detalii și cu lux de amănunte despre străduința lui Iacob Babără de a-și realiza visul de ani – de a deschide un muzeu în sat, despre activitatea și zbuciumul, forfota de la etapa inițială de realizare a acestuia. Redacția „GD” a făcut cadou instituției acest articol, care peste ani a devenit un bun muzeistic.
La inițiativa administrației gimnaziului din localitate, a grupului de seniori și a conducerii muzeului, lui Iacob Babără i-a fost acordat onorificul titlu de „Cetățean de Onoare al satului Sofia” (post-mortem), atât cu prilejul a 100 de ani din ziua nașterii, cât și cu 200 de ani de la fondarea satului Sofia.
Ansamblul folcloric „Țărăn-cuțele”, conducător Anatol Ceremuș, au interpretat piesa „Bată-l focu, cânepa”, un cântec din repertoriul Formației „Liliacul”, fondatorul și conducătorul căreia a fost protagonistul seratei, și o romanță îndrăgită de el „Să-mi cânți cobzar…”.
În patrimoniul muzeal se află și chitara la care cânta regretatul Iacob Babără. Nefiind siguri ce lucrări prefera această familie cultă și erudită, dar odată ce ambii au fost profesori, adică părinți ai mai multor generații de elevi, organizatorii evenimentului, Svetlana Banaru cu fiica sa Elena au decis, că cea mai potrivită lucrare de suflet ar fi „Rugă pentru părinți”, de Adrian Păunescu. Victor Leiba a interpretat cu măiestrie această piesă-simbol la chitara lui Iacob Babără.
Prețuire și eternă amintire familiei de înaintași sofieni, Elena și Iacob Babără.
Valentina CEBOTARI