„Fructul poartă în sine şi vârfuri şi rădăcini”
Mihai NEDELCIUC, director, SRL „Zgura-Agro”:
Orice fruct e prevestit de-o floare, aceasta este axioma vieții unei livezi.
Odinioară, de cum ridicai dealul dinspre Chetrosu spre Zgurița, împrejurimile te captivau cu un peisaj cum mai rar: cât vedeai cu ochii, de ambele părți ale traseului se întindeau livezi capătul cărora îl cunoșteau doar livădarii. În orice anotimpa i fi mers, frumusețea era prezentă. Primăvara – prin așternutul de floare, vara – prin fructele pornite spre rod, toamna – prin greutatea fructelor însăși, iarna – prin somnul dulce al pomilor în relaxare. Nu știu a fost cu cale sau nu acea organizare intergospodărească a pomiculturii zgurițene (și nu doar), cert este, însă, că era frumos și … deosebit.
Acum, de câțiva ani buni, Mihai Nedelciuc, actualul director al gospodăriei agricole din localitate, se zbate, uneori ca peștele pe uscat, să aducă la Zgurița barem un pic din acea frumusețe. Unde mai pui, că și terenurile sunt benefice pentru livezi, și mâna directorului devine tot mai „bătută” pentru asta, și capacitățile specialiștilor se fac tot mai profunde. Iar de când alături și împreună cu tatăl muncește și fiul Dorin Nedelciuc, siguranța în reușită devine tot mai temeinică.
Desigur, departe de Mihai Nedelciuc gândul că va reveni la acele întinderi de altădată de livadă, dar că va ajunge să stabilească o livadă productivă, mănoasă, cu fructe calitative și roade bune, este absolut sigur. Ba mai mult chiar, succesul deja s-a stabilit în livezile de la Zgurița. Or, producția vitaminică de aici deja are cumpărători statornici, iar directorul are încheiate contracte cu parteneri serioși și permanenți.
În această primăvară suprafața ocupată cu pomi fructiferi s-a extins cu 25 hectare, astfel că agricultorii de la Zgurița au la activ 111 hectare de livadă.
Ce-i drept, la „Zgura-Agro” mai cresc și culturi cerealiere, în temei, ele fiind potențialul beneficiu financiar al gospodăriei. Însă partea sa de venit ponderabil o aduc și fructele. Mihai Nedelciuc muncește mult asupra sporirii recoltei pomicole. Acum, că îl are alături și de ajutor pe Dorin, activitățile se desfășoară și mai bine. Împreună studiază, experimentează, polemizează, pun pe roate o adevărată școală pomicolă, care cu timpul se transformă în livezi roditoare, sigure susținătoare a economiei gospodăriei.
Deunăzi, în cadrul unei discuții, Mihai Nedelciuc îmi spunea:
— Pomul poate fi asemuit cu omul, cu creșterea și dezvoltarea lui. Or, educația este ca un pom fructifer, dacă nu e altoită, face fructe mici şi acre. Iar statornicia unui pom are la bază aceleași legi omenești, dacă nu este scăldat de ploaie, încălzit de soare și îngrijit cu suflet bun, nu devine falnic și bun de roadă. Anii și experiența m-au învățat să văd potenţial frunza în sămânţă, floarea în boboc şi fructul în floare. Este un adevăr fundamental adaptabil și pentru pom, și pentru om.
… Nu mai e mult și livada de la Zgurița se va umple de floare. E clar, nu fiecare floare va deveni fruct, dar ținând cont de munca enormă depusă de cei doi Nedelciuc, tatăl și fiul, iar pe alocuri ajutați, pe măsura puterilor, de reprezentantul celei de-a treilea generații Nedelciuc, Mihai-Robert, cu certitudine multe flori rod o să poarte.
Liuba BULGARU