Gospodari harnici. Culturi – cum a dat Domnul
Lipsa ploilor în ultimele două luni au avut o influienţă nefastă asupra agriculturii raionului. Pierderile de roadă constituie un procent foarte mare. Săptămâna trecută, Direcţia agricultură şi alimentaţie Drochia a organizat tradiţionalul control reciproc dintre gospodăriile agricole ale raionului.

Agronomul Igor CONEA (al II-lea din dreapta) se mândrește cu grâul crescut de țarigrădeni

Lipsa ploilor în ultimele două luni au avut o influienţă nefastă asupra agriculturii raionului. Pierderile de roadă constituie un procent foarte mare. Săptămâna trecută, Direcţia agricultură şi alimentaţie Drochia a organizat tradiţionalul control reciproc dintre gospodăriile agricole ale raionului.
Obiectul vizititelor au fost câmpurile SRL „Valea Sofiei” şi ale „We Trade-agro” SRL, Ţarigrad. Acest prilej de a vedea cum stau lucrurile la vecini mai repede ar putea fi calificat drept un schimb de experienţă decât un control reciproc.
Petru Rotaru, inginer, şi Igor Conea, agronom, SRL „We Trade-agro”, au fost aşteptaţi la hotarul satului Sofia de către Ion Babără, director, Iurie Savca, inginer, Veaceslav Grădinaru, agronom, SRL „Valea Sofiei”, Tudor Rusu, actualul primar de Sofia, Victor Proca, inginer-cadastral în primărie. Iniţial Ion Babără a făcut o mică prezentare generală a situaţiei din gospodărie, referindu-se, în primul rând, la bogăţia sofienilor, la oamenii harnici, gospodari şi cu drag de glia strămoşească.

De un real folos pentru agricultori este tehnica pe care o deţine gospodăria. Parcul de maşini şi tractoare este modernizat şi completat cu modele noi, performante, iar agregatele şi inventarul agricol sunt adaptate. Concomitent, în gospodărie este utilizată după necesităţi şi tehnica mai veche. Apoi directorul a menţionat starea culturilor agricole. Dânsul virtual a divizat câmpurile în două categorii: cele ce au mai văzut din când în când câte o ploiţă şi cele ce nu au avut nici strop de ploaie de la 8 aprilie încoace. Respectiv, şi dezvoltarea plantelor este diferită. Unele lanuri de porumb, floarea soarelui bucură privirea, iar acolo unde nu a plouat, plantele nu s-au dezvoltat cum trebuie. Din cele 300 hectare de sfeclă de zahăr 100 ha nu au văzut strop de ploaie. Evident, plantele au rămas mult în dezvoltare. Deşi ele au primit hrană suplimentară, dar solul nu a avut umezeala necesară ca s-o dizolve şi efectul a rămas doar unul aşteptat. Şi la momentul vizitei mecanizatorii, supravegheaţi de agronomul Nina Rusu, introduceau silitră la un lan de sfeclă de zahăr.
Ajunşi la un câmp de grâu, la prima vedere, frumos şi bogat, s-a constatat, că plantele deja se usucă, iar boabele încă nu sunt toate pline. Compromisă va fi şi roada de soia şi de mazăre, în crăpăturile din sol încape mâna. Cu toate eforturile depuse, roada, totuşi, va fi diminuată, au fost de părere toţi specialiştii.

La Ţarigrad situaţia nu este deloc mai bună, ba din contra, pe multe câmpuri plantele în întârziat în dezvoltare. SRL „We Trade-agro”, creată în august 2009, a avut drept scop implementarea şi promovarea unor tehnologii mai noi în agricultură. Una din ele era considerată „agricultura fără plug”, agricultura conservativă ce se mai numeşte „Noo Till”. Ea îndemna agricultorii să încorporeze seminţele în solul nearat. Noua tehnologie a fost aplicată pe marea majoritate a câmpurilor arabile din Ţarigrad, dar după câţiva ani de experienţă ea nu s-a afirmat, „nu a prins rădăcini”. Plantele sunt rare, nu se dezvoltă normal, sunt mici. O astfel de situaţie se atestă peste tot. Rezultatele aplicării acestei tehnologii au început a-i decepţiona pe agricultorii ţarigrădeni, ce de veacuri ştiu bine a creşte culturi agricole prin metode tradiţionale. După mai mulţi ani de experienţă s-a constatat, că noua tehnologie poate fi aplicată, dar nu la toate culturile. Sfecla de zahăr a fost semănată pe câmpuri afânate şi nu în bază de Noo-Till. Iar grâul, ca şi porumbul, se simte bine „în haină nouă”.

Starea câmpurilor din Ţarigrad este una nu din cele îmbucurătoare. Deși au fost aplicate şi aici toate tehnologiile: de hrănire suplimentară a culturilor, de îngrăşare a solului, plantele rămân mult în dezvoltare. Ultimile ploi, după cum ne-a informat Igor Conea, agronom, SRL „We Trade-agro”, au căzut la 18 martie, curent. Plantele s-au dezvoltat în umezeala din anul trecut. Cu câteva zile în urmă plouase „oleacă bine”, vorba agronomului, dar această cantitate este şi insuficientă, şi târzie pentru multe culturi.
De parcul de maşini şi tractoare ale ţarigrădenilor nici nu vorbim, deoarece el a devenit unul model, în baza lui au fost organizate mai multe seminare pentru agricultori.

Un colac de salvare pentru agricultura din ambele localităţi ar fi revenirea la sistemele de irigare, pe timpuri foarte eficiente. Dar, spre regret, bazinele de apă sunt insuficiente.
În rest a fost menţionată muncă asiduă a agricultorilor şi mecanizatorilor, care, în mare măsură, depinde nu numai de calitatea seminţelor, a tehnologiilor noi sau de tipul combinelor şi maşinelor, dar, tradiţional şi istoric, de cantitatea de precipitaţii căzute în perioada de vegetaţie a plantelor. Dar acest indiciu se află în mâna Domnului.
Valentina CEBOTARI