Crede în forțele tale și vei câștiga încrederea oamenilor
Într-o dis -de -dimineață frumoasă am fost tentată să merg în satul Antoneuca din raionul Drochia, un sat cu oameni deosebiți, ce-și iubesc baștina, legenda și istoria lui. Un sat cu pământuri bogate, cu izvoare și pășini pentru vite, cu curți frumos amenajate și oameni gospodari. Un sat diriguit cu mult har de Svetlana Vacaru, doamna cu suflet de aur, mâini muncitoare și inimă primitoare, înzestrată cu spirit gospodăresc, harnică și întreprinzătoare, ce deține funcția de primară din 2015, fiind deja la cel de-al doilea mandat.
Născută în satul de baștină Antoneuca, în familia lui Alexandu și Domnica Auz, o familie de țărani cu dragoste de valori creștinești, care i-au altoit cele mai alese calități, și-a urmat studiile la colegiul de medicină din Tiraspol, după care a lucrat asistentă medicală în s.Țarigrad, apoi Antoneuca. A crescut și educat trei bravi feciori, care sunt mândria părinților, fiind specialiști de excepție în domeniul IT în municipiul Chișinău. Munca dedicată și înalta responsabilitate i-au întregit imaginea, câștigând respectul și aprecierea sătenilor, pentru onestitate, cumsecădenie, receptivitate, modestie și dragoste de oameni. Cartea de vizită a început chiar de la intrarea în sat, lăsând o bună impresie asupra oricărui vizitator placa cu stema Republicii Moldova și numele localității cu anul ce datează înființarea satului Antoneuca. Terenuri îngrijite, imașuri înverzite și copaci proaspăt văruiți, cu străzi curate și oameni primitori. Peste tot domina o atmosferă plină de energie pozitivă, unde fiecare își caută de treburile și grijile cotidiene cu liniște sufletească și cumpătare.
M-a întâmpinat cu zâmbet pe față, ce emana căldură și bunătate, cu toate că avea o agendă încărcată în ziua când am decis să fac această vizită, pentru a vedea cum arată o zi de muncă a primarei și a sătenilor. Cu toate că s-a arătat a fi deschisă pentru o discuție despre activitatea ei zi de zi, am decis să mergem prin sat, ca să pot afla cu ce trăiesc oamenii acestui mic sătuc, care are în prezent 485 de locuitori.
Ne-am oprit pe una din străzile satului, unde erau un bărbat și o femeie, care tăiau niște vreascuri, așezându-le gospodărește de-o parte.
– Bună ziua și Doamne ajută, oameni buni, – m-am salutat, privind la chipurile lor, care îndată s-au luminat de un zâmbet deschis, văzând-o și pe doamna primară.
– Mulțumim, bună să vă fie inima! Bună ziua, doamna primar! Să vă dea Dumnezeu sănătate, pentru aceste vreascuri, e un mare ajutor, vom avea cu ce să aprindem focul la iarnă. Ne pregătim de pe acum, că cine știe, ce vremuri or mai fi, – a zis femeia, ștergându-și fruntea aburită.
– E-e-e, așa primăriță ca a noastră mai rar întâlnești, o femeie gospodăroasă și tare bravo, că se gândește la oameni, – a mai adăugat bărbatul, care tăia crengile mai groase cu toporul.
Din aceste câteva fraze spuse am înțeles cât de mult o iubesc sătenii pe Svetlana Vacari, primara de Antoneuca, care mi-a mărturisit cu o umbră de modestie, că nu a făcut nimic ieșit din comun, doar ajută oamenii cu ce poate, ca să facă economie de bani când totul este atât de costisitor. Lemnele de foc, mai groase, care au fost aduse de la brigada de tractoare, în urma tăierilor ilicite, au fost câștigate în urma constatării de către organele de poliție și ecologie, prin act de primire – predare în posesia primăriei. Iar vreascurile rămase primara a decis să le împartă oamenilor drept ajutor material, fiind ferm convinsă că totul trebuie să aparțină oamenilor, pentru ce va face tot ce stă în puterile sale.
-Cum ați reușit să rezolvați problema cu tăierea ilicită a copacilor? Cât de greu a fost?
– Nu a fost deloc ușor, dar am avut câștig de cauză. Prin decizia Consiliului local a fost stabilit prețul de masă lemnoasă în volum total de 94,48 metri steri, dintre care 87,48 metri steri – lemne de foc la preț de 850 lei per m/ster și 7 metri steri de vreascuri, ce au fost distribuiți persoanelor vulnerabile.
– Sunteți o fire cumpătată și liniștită, dar am înțeles, că ați avut o perioadă foarte agitată, trăind niște momente mai dificile. Cum ați reușit să le depășiți?
– Am avut și astfel de momente, dar nu regret, pentru că tot ce am făcut a fost pentru binele oamenilor, a sătenilor. Nu am vrut să trec cu vederea unele nedreptăți, fiind ferm convinsă că pentru adevăr trebuie să lupți, iar patrimoniul satului trebuie să aparțină oamenilor și nu celor, care se consideră proprietarii acestor bunuri. Prin judecată am câștigat 5 obiecte, care făceau parte din cota valorică a oamenilor: două depozite, baia, unde în prezent sunt amplasate serele, grajdul de cai și brigada de tractoare. Toate au fost luate la evidența primăriei prin decizia Consiliului local.
Coborând mai la vale spre primărie, prin fața noastră a trecut un tractor ce avea la remorcă un butoi. Am aflat că era săteanul Leonid Silivestru, care de două ori pe zi duce apă pe pășunile de pe deal pentru vitele oamenilor. Eram curioasă și am decis văd cu ochii mei cum anume sunt adăpate cele aproape 90 de vite. Mare mi-a fost mirarea când am aflat și această poveste. Așa cum în ultimul timp a fost mai mult o vreme caniculară, cu temperaturi ridicate, iar ploi nu au fost deloc mai bine de o lună și jumate, evident, că trebuia ceva de făcut. Animalele, mai ales pe deal, unde arșița e mai mare, au nevoie de multă apă, iar condițiile pentru adăparea vitelor nu sunt cele mai prielnice, având în vedere și faptul că apa din râu e la nivel foarte scăzut, iar pe alocuri au secat multe fântâni.
– Cum ați reușit să soluționați această problemă, care, am înțeles, este una majoră? Aveți în sat 40 de gospodării care dețin câte 2-3 vite, iar unii gospodari au și câte 5-6 animale?
– Am văzut în ochii oamenilor îngrijorare și nu am putut rămâne indiferentă. Am decis că trebuie să întreprind ceva urgent. De pe teritoriul brigăzii de tractoare au fost aduse două butoaie mari. Unul se află de rezervă în depozit, iar celălalt a fost tăiat în două jumătăți, din care au fost montate două căzi pentru adăpatul vitelor. Iată în aceste căzi este transportă de două ori pe zi apă potabilă la vite, care e de calitate, fiind adusă de la apeductul de apă potabilă din sat. De la o apă bună și laptele e mai bun, așa spun gospodarii satului, iar laptele este o sursă sigură de existență pentru oameni.
– De la sine înțeles, că laptele devine deja un produs comercial. Unde comercializați acest produs și cine îl colectează?
– Desigur e un produs comercial și foarte solicitat, mai ales de fabrica de cașcaval din or. Drochia. Este colectat în fiecare zi dimineața și seara, la un preț mediu de 5,50 lei pentru 1 litru de lapte de 3,5% grăsime. Multe familii din aceste venituri trăiesc de aceea am avut grijă să asigurăm o apă potabilă bună. În acest scop am reconstruit și podețul de pe râul Răut. A fost în 2020, când în urma unei ploi torențiale apa a ieșit din albia râului, inundând imașul unde pășteau vitele. Atunci am mobilizat sătenii, împreună cu colegii din primărie, făcând săpături în albia râului pentru a diminua inundația. Tot atunci au fost efectuate și lucrările de reconstrucție a podețului, investind în acest scop 65,4 mii lei.
Priveam la chipul Svetlanei Vacaru cu atâta admirație, înțelegând că pentru această femeie nu există niciun lucru cât de mic și neînsemnat, care să nu merite atenție sau să nu fie soluționat în folosul oamenilor – un obiectiv prioritar în agenda primarei, cu grijă și dragoste de oameni.
Am înțeles cât de valoros este fiecare petic de pământ pentru această femeie, cât de valoroși sunt oamenii acestui mic sătuc, problemele și grijile cărora sunt cele mai importante pentru cea care diriguiește această localitate deja de 8 ani.
– Doamna primar, desigur, mai aveți în agendă și multe alte probleme,ce necesită a fi rezolvate. Ce realizări ați înregistrat în povestea de succes a localității?
– Cu pași mici, dar fermi, mizând mai mult pe propriile forțe, ne străduim să oferim oamenilor condiții de viață decente. Am înregistrat anumite succese, precum: iluminatul stradal, cu cheltuieli de 436,7 mii lei, reparația drumurilor în varianta albă – cu 295,7 mii lei; reparația stației de autobuze – 20 mii lei; reparația pavajului din preajma Casei de cultură – 57,1 mii lei; reparația Oficiului poștal, a incintei primăriei, Oficiului de sănătate, apeductului de apă potabilă, finisat cu 2,9 mln lei (bugetul proiectului). Au fost făcute reparații curente la grădiniță, școala primară și Casa de cultură, pe terenul aferent au fost instalate bănci pentru odihna și confortul oamenilor, dar și urne de gunoi pentru a menține curățenia. În afară de aceasta, a fost făcută o donație de 20 mii lei la Biserica „Nașterea Maicii Domnului” pentru procurarea cazanului.
– Ca și în alte localități, sunt oameni care au nevoie de ajutor. Ce ne spuneți la acest capitol?
– De când dețin funcția de primar, acest obiectiv a fost mereu în prima linie. În afară de diferite ajutoare cu lemne de foc, fânețuri, ajutor material pentru intervenții chirurgicale, la decese, etc, în fiecare an de ziua invalizilor se acordă câte 300 lei persoanelor cu dizabilități.
– Cine a mai contribuit cu suport financiar pentru realizarea obiectivelor?
– Sincer să vă spun, nu fac parte din categoria de oameni, care „stau cu mâna întinsă” și așteaptă ajutorul din afară. Multe lucrări au fost realizate cu forțele proprii, din bugetul primăriei, parțial, cu contribuția oamenilor. Desigur, proiectele mai mari necesită cheltuieli mai mari. Sunt profund recunoscătoare pentru suportul financiar acordat la iluminarea stradală Consiliului raional Drochia, care ne-a alocat 100 mii lei; Guvernului Republicii Moldova – 150 mii lei. Iar suma de 186,7 mii lei a fost contribuția primăriei, suma totală constituind 436,7 mii lei.
– Cu ce primării și agenți economici aveți un parteneriat sănătos, ce Vă ajută în soluționarea problemelor existente?
– Avem o frumoasă colaborare cu primăriile megieșe din Țarigrad, Pervomaiscoe, Fântânița. Spre exemplu, Primara Raisa Vacari din Pervomaiscoe ne-a oferit pentru perioada caniculară un butoi pentru transportarea apei; deținem de mai mult timp o colaborare cu SRL „Agro-SZM”, director Victor Hropotinschi, care ne oferă an de an donații pentru amenajarea satului.
– Cu siguranță aveți și planuri de viitor? Care sunt ele și ce așteptări aveți?
– Desigur, avem planuri de viitor. Am aplicat în cadrul Proiectului „Satul European- Express-2023”, în prezent ne aflăm „pe ultima sută de metri” și așteptăm vești bune. Este un proiect de mică valoare – 450 mii lei cu genericul „Zona de joacă și odihnă pentru toate vârstele”. Sper să trecem cu brio etapa de aprobare. Și alt obiectiv este de a deschide pentru săteni o casă de deservire socială, să creăm condițiile necesare pentru comunitate. Este la moment o casă nefuncțională în posesia primăriei, dar e necesar de aplicat la un nou proiect pentru a o amenaja și voi face tot posibilul să pot realiza acest obiectiv.
– Vorbind despre evenimente, care din ele pot fi o adevărată carte de vizită a localității?
– Evenimentul, ce adună cei mai aleși oaspeți și prieteni fideli, aducând la lumina zilei tot ce avem mai frumos, este Hramul satului, sărbătorit în cinstea Nașterii Maicii Domnului și Festivalul Plăcintelor, devenit deja o frumoasă tradiție. Anul trecut am desfășurat în localitate un Festival raional în cadrul Proiectului „Nici un sat fără concert”.
– Evident, că în spatele unei doamne de succes este și o echipă puternică, care v-a susținut în toate pornirile frumoase.
– Cu siguranță, ar fi fost dificil de realizat tot ce mi-am propus fără susținerea celei mai tari echipe, căror le mulțumesc pentru receptivitate și implicare și anume consilierilor locali: Larisa Maxim, Liliana Țilea, Elena Zaporojan, Aliona Dobreniuc, Lidia Grosu, Leonid Silivestru, Ion Cațer, Vitalie Coșarcă și Igor Bordian; colegilor mei: Svetlana Popovici, secretară; Ala Miscișina, contabilă; Ion Popovici, specialist principal; Maria Grosu, asistent social, Constantin Vacaru, șofer la primărie; directorilor de instituții cu care avem o colaborare frumoasă: Valentina Savciuc, Rodica Zaporojan și Viorica Grișca. Le mulțumesc din suflet tuturor și nu în ultimul rând sătenilor mei, oameni dragi sufletului!
– Avem buna încredere, doamna primar că veți reuși să implementați obiectivele propuse, căci tot ce faceți este pentru oameni, iar recunoștința din partea comunității este argumentul forte pentru un succes irevocabil la următorul mandat de primar. Baftă, cu Doamne ajută, multă sănătate și spor în toate!
În imagini: secvențe de la evenimente, cu preotul din localitate, coriști și elevi, cu oameni gospodari, colective artistice, directori și colegi de lucru a primarei Svetlana VACARU