Satul Chetrosu se renovează, devine mai interesant.
Proiectul „Guvernarea locală pentru bunăstarea cetățenilor” ia start, prima care a răspuns la inițiativa noastră a fost Aliona EȘANU, primara satului Chetrosu, aflată la primul său mandat. Localitatea are o populație de aproximativ 4500 de cetățeni, pe listele electorale la alegerile locale generale din 20 octombrie 2019, figurau 4191 electori. Cu majoritatea de voturi, edila localității a fost aleasă Aliona EȘANU.
– Doamna primar, se apropie de final mandatul de primar, au mai rămas câteva luni până intrăm iar în campania electorală. Puteți face o trecere în revistă a activităților din perioada de referință?
– Au zburat anii foarte repede și iată-ne pomeniți în ajunul noilor alegeri locale. Am trecut prin multe: afectați de pandemie, de războiul din Ucraina, de criza energetică, de majorări de prețuri, dar nu am stat în loc, împreună cu echipa primăriei, consilieri, cu societatea civilă am muncit pentru bunăstarea concetățenilor noștri.
– La ce obiective din Programul electoral ați atras cea mai mare atenție?
– Am avut multe planuri, dar din cauza factorilor ce nu depind de noi, nu am reușit să le realizăm pe toate. Accentul principal l-am pus pe calitatea străzilor, am efectuat nivelarea, reparația și amenajarea mai multor drumuri și iluminarea stradală.
– Străzile din sat au denumiri, puteți specifica care din ele au fost reparate?
– Anul trecut la instalarea indicatoarelor, a hărții localității am cheltuit 197992 lei, însă acum este mai ușor de orientat pentru serviciile de urgență. În 2020 au fost efectuate lucrări de nivelare, apoi de reparație a drumurilor locale, înterprinse de SRL „DROSTAL”, în sumă de 698582 lei, mijloace parvenite din Fondul rutier și prin contribuția primăriei. În 2021 au fost înterprinse lucrări de reparație a drumurilor locale în sumă de 580000 lei, iar în 2022, din fondul rutier, s-au întreprins lucrări de reparație varianta albă în sumă de 1 259 600 lei. De la începutul mandatului în variantă albă au fost reparate străzile Nicolae Iorga, Alexei Mateevici, str-la Șoimilor, Grigore Vieru, Mihai Eminescu, Mihai Volontir, Ion Creangă, Victoriei, Voluntarilor, Unirii, Plaiului, Cetatea Albă, Cetatea Sorocii, Cetatea Chilia, Podul de Flori, Codrilor, 8 Martie, Salcâmilor, Prieteniei, Drumul Zgurii, inclusiv, au fost realizate lucrări de întreținere a străzilor Zimbrului, Aurel Coțofană, Alexandu Donici, Doina, Valea Crucii, Ponorilor.
– Acest gen de lucrări este în permanentă desfășurare?
– Evident. Trei străzi au fost reparate în variantă albă, pentru ce au fost cheltuiți 212920 lei, strada A. Coțofană (299541 lei), apoi în variantă albă au fost înterprinse lucrări pe alte străzi în sumă de 739506 lei. Iar găurile de pe str. Independenței au fost plombate cu ajutorul și implicarea cetățenilor.
– Bravo, ceva mai nou, respectiv, se va schimba și atitudinea lor față de bunurile publice. Iluminarea face parte din același program de lucrări pentru îmbunătățirea calității drumurilor?
– Evident. Doar iluminarea str. Ștefan cel Mare ne-a costat 77262.84 lei, iar anul trecut au fost iluminate și străzile A. Mateevici, N. Iorga, I. Creangă, M. Volontir, valoarea lucrărilor a fost de 295633 lei, inclusiv, am participat la proiectul de la AIPA în sumă de 225152,78 lei. Până la moment avem iluminate străzile Alexei Mateevici, Nicolae Iorga, Florilor, Eroilor, Tricolorului, Bisericii, Zimbrului, Calea Basarabiei, Ștefan cel Mare, Mihai Eminescu, Grigore Vieru, Aurel Coțofană, Alexandru Donici, Mihai Volontir, Ion Creangă, Doina, Voluntarilor, Unirii, Rebrișoara, Plaiului, Dacia, Cetatea Sorocii, Tighina, Podul de Flori, Codrilor, Drumul Mivilău, Prieteniei, Drumul Zgurii.
– Pe parcursul acestor ani ați investit sume simțitoare și la reparația Instituțiilor de Educație Timpurie, unde se educă copiii chetroșenilor.
– În 2020 resursele principale ne-au fost repartizate dintr-un Proiect parvenit din partea Guvernului României: „Lucrări civile la Grădinița „Ghiocel”, în valoare de 550000 lei, contribuția locală 33480 lei, și „Lucrări civile la Grădinița „Izvoraș”- de 182000 lei, contribuția locală – 37940 lei. Următoarele reparații în aceste instituții ulterior au fost făcute din bugetul primăriei.
– Ce alte instituții au fost reparate și amenajate în această perioadă?
– La reparația scenei în Casa de cultură au fost cheltuiți 83124 lei, iar pentru procurarea aparaturii muzicale au fost alocați 90000 lei, construcția foișorului la intrare în sat (123568 lei), lucrările finale de amenajare a popasului turistic au costat 119300 lei, la AO „Încredere” lucrările de reparație au fost estimate la 63000 lei, renovarea monumentului – 291400 lei. Înainte de sărbătorile pascale organizăm curățarea cimitirului. Am instalat borduri în sumă de 20940 lei și felinare de 3026 lei, la reparația acoperișului Casei de cultură au fost investiți 37839.77 lei. La fel am defrișat mai mulți copaci bătrâni și uscați de pe teritoriul satului, iar lemnul a fost repartizat la 120 de familii nevoiașe. Și în următorii ani am investit în ambele grădinițe. În 2020 am gazificat Grădinița „Izvoraș” cu 256183 lei, inclusiv a fost instalat și gard din metal. În 2021 le-am procurat dulapuri, în sumă de 22945 lei, iar la „Ghiocel”au fost procurate: aspirator, cântar, frigider și mașină de spălat, în suma de 7445 lei, inclusiv și albituri, perne, plapume și tacâmuri. Și în 2022 la fel am investit mijloace în aceste două instituții, am renovat o grupă la IET „Izvoraș”, unde au fost cheltuiți 257487 lei, iar pentru lucrări la IET „Izvoraș” am câștigat un proiect în valoare de 200000 lei. Au fost instalate scaune în fața Casei de culură în sumă de 20500 lei și la Centrul de Sănătate în sumă de 9900 lei. La Gimnaziul „Bunescu Dumitru” a fost instalat gard în sumă de 25885 lei.
– Continuă și gazificarea localității?
– Evident, a fost construită conducta magistralei de gaze cu presiune medie în sectorul „Bortăreasca”, în suma de 294485 lei.
– Dna primar, edificiul, în care activează aparatul primăriei, la fel, necesita reparație, ea fiind amânată de un primar, apoi de altul. DVS cum ați procedat?
– Este foarte important să facem ordine acolo unde muncim, unde au loc ședințele Consiliului local, unde ne vizitează cetățenii, care-și fac o părere despre stăpânii organului local al puterii de stat. Sediul APL trebuia să fie reparat demult.
– Și împreună cu echipa ați decis să nu amânați?
– Da, am îneput în 2020, cu reparația acoperișului din fața primăriei (46870 lei) și a gardului din jurul bradului (13880 lei), iar în 2021 am făcut intrarea în primărie (30071 lei), au fost efectuate lucrări de amenajare a terenului din fața primăriei, fiind instalate și 5 scaune (20900 lei). La fel, am reparat Sala de ședințe a Consiliului local (164919 lei), am procurat scaune și jaluzele (6500+3500 lei), am reparat blocul sanitar și încăperea paznicului (55000 lei), iar acoperișul ne-a costat 53855 lei. Anul trecut au fost reparate și patru birouri ale primăriei, unde au fost făcute investiții de 294919 lei.
– Cunosc problema gunoiștelor, toată Moldova se îneacă în deșeuri, probabil, și Chetrosu se confruntă cu problema în cauză.
– Desigur, deși noi luptăm vehement cu această problemă, o obișnuință anormală nedirijată, soluționarea ei nu depinde doar de noi, cetățenii ar trebui și ei să fie mai conștienți. În 2020 au fost efectuate lucrări de salubrizare a gunoiştei din partea de mijloc al satului, amplasată în „Larga”, suma cheltuielilor fiind de 29452 lei, iar la gunoiștea din reg. „Bortăreasca” lucrările ne-au costat 30830 lei. Am demarat salubrizarea și pe str. Ștefan cel Mare. Iar odată cu venirea anului 2021 la gunoiștea din „Larga”, iar au fost efectuate lucrări în valoare de 49329.28 lei. Și anul trecut la gunoiștea din „Bortăresca” au fost efectuate lucrări în sumă de 48048 lei. Și în 2022 am avut acțiuni de salubrizare a gunoiștei din regiunea „Larga”.
– Doamna primar, întreaga țară trăiește o perioadă complicată și dificilă. Fără finanțări din exterior țara nu ar reuși să se isprăvească. Cum mișcă carul din loc APL Chetrosu?
– Aveți perfectă dreptate, fără proiecte ne-ar fi greu să reușim, așa că suntem recunoscători tuturor celor care ne susțin. Și nu doar proiectele mari ne salvează, dar și cele mici. Oleg Rotaru, de exemplu, a adus purcei și puișori pentru chetroșenii, care au adăpostit în familiile lor refugiați din Ucraina. Alte instituții și persoane fizice ne-au dăruit puieți, tufari și flori pentru amenjare. În ajunul sărbătorilor pascale Aliona Cemortan a donat cozonaci, care au fost repertizați bătrânilor.
– Proiectele mai mari v-au ajutat să faceți investiții mai mari?
– Mai sus am vorbit de câteva proiecte importante. Cu susținerea GAL „Calea Dropiei” am implentat câteva proiecte: „Dotarea Cinematografului de vară cu echipament de vară”, buget total 74995 lei (GAL – 56355 lei, primăria – 18640 lei), și „Promovarea turismului rural prin crearea traseului și amenajarea popasului turistic”, buget total 119300 lei, (GAL – 40300 lei, contribuție proprie – 79000 lei), „Copii sănătoși – familie fericită”, cu valoarea totală 42757 lei (contribuția APL – 14965 lei) și „Amenajarea terenului de joacă pentru copiii de la grădinița „Izvoraș”, în sumă de 200549 lei (contribuția APL – 40549 lei). Proiectul „Extindera rețelei de iluminat stradal”, estimat la 735956 lei a fost finanațat de Proiectul Național „Satul European”. Iar Proiectul „Viața Sănătoasă. Reducerea poverii bolilor netransmisibile”, susținut financiar de Guvernul Elveției, ne-a instruit să ne alimentăm sănătos. În cadrul lui am organizat activități sportive și am dotat un teren cu echipament sportiv în valoare de 100000 lei.
– Activitatea APL presupune nu doar reparații și amenajări, în vizorul ei se află și grija directă față de oameni.
– Aceasta este preocuparea prioritară a aleșilor locali, deși întreaga noastră activitate este îndreptată și servește unui scop comun: sporirea bunăstării cetățenilor. La toate sărbătorile pesoanelor în etate, veteranilor, familiilor vulnerabile le oferim cadouri și atenție sporită. La sarbătorile religioase repartizăm pachete alimentare și din partea„Crucii Roșii”, mai multe familii nevoiașe au beneficiat de ajutoare.
– Doamna Aliona, pentru tineret ce programe realizați?
– A fost pus în practică Proiectul „Cinematograf sub cerul liber”. În zilele de odihnă am organizat sesiuni de film în aer liber și serate dansante, la alegere. Tinerii mai au parte de concerte, ei singuri participă la viața culturală și sportivă, îi atragem și în activități publice ca satul de baștină să devină mai atractiv și mai drag. În afară de competiții sportive la diferie probe de sport, organizăm și luptele tradiționale la trântă pentru cucoș și berbec.
– Generația cea mai tânără la fel se bucură de atenția APL.
– Ne străduim să atragem atenție nu doar persoanelor în etate, generația în creștere trebuie educată. În fiecare an, pentru cei care mai cred în basme, de fiecare dată organizăm inaugurarea Pomului de Crăciun cu programe diverse și bogate, la 1 iunie, de Ziua Internațională a Copiilor, oferim cadouri, ei au parte de surprize, de sărbători feerice și distracții. Iar mamele și bunicile lor sunt felicitate la 8 martie. La 1 martie cetățenii primesc în dar mărțișoare.
– Veteranii chetroșeni sunt în centrul atenției, se bucură de ajutor și comemorare?
– Atât la 2 martie, cât și la 9 mai, organizăm evenimente de pomenire, la Ziua Independenței depunem flori la monumentul recent renovat. Organizăm depunere de flori și la monumentul represaților. Din bugetul local au fost alocate, prin decizia consiliului, câte 500 lei pentru fiecare participant la război. În toamna anului trecut, la Hramul satului, a fost organizat un eveniment de amploare – „Nici un sat fără concet”, cu participarea întregului sat. În cadrul sărbătorii au fost felicitate și 50 de cupluri, care și-au sărbătorit jubileul nunții.
– Nici un primar, ajuns la finalul mandatului, nu afirmă că a finisat toate proiectele sau lucrările începute. Planuri pentru viitor, idei de proiecte sau activități nefinisate are și DVS?
– Fiecare om își face planuri de viitor, cum să trăiești fără aspiratii, fără noi proiecte sau idei? Dar dacă porți responsabilitate pentru o comunitate întreagă, ești obligat, împreună cu cetățenii care ți-au dat vot de încredere, să aspiri la o viață mai frumoasă și mai prosperă. Avem intenția și pe viitor să participăm și să implimentăm proiecte noi pentru a facilita viața localnicilor.
– Puteți să vă destăinuiți, ce ați dori să faceți și în viitor pentru localitate, ce obiective aveți?
– Împreună avem multe de făcut și în viitor. Amenajarea pieței agricole este un obiectiv prioritar. Avem deja elaborat proiectul tehnic pentru reparația str. Independenței, acoperirea ei cu asfalt, dar și trotuare pe toată strada din centrul satului pănă la Șuri, acest proiect presupune investiții de 11 mln lei. Casa de cutură necesită o reparație serioasă, atât acoperișul, cât și fațada, dar și fațada primăriei. Cantina socială, unde se alimentează 50 de persoane din familii vulnerabile, trebuie menținută, poate și extinsă, cheltuielile le împarte primăria (80%) și AO „Concordia” (20%). Avem în plan atât amenajarea, cât și dotarea celor trei stadioane: două școlare și cel sătesc. Și gunoiștile necesită investiții mai serioase pentru a le autoriza, deși în fiecare an le amenajăm. De asemenea doresc să amenajăm un parc, unde familiile, tinerii, dar și vârstnicii vor avea condiții să se odihnească.
– Deși prețul la gazele naturale este exorbitant, lucrările de gazificare a satului le veți continua?
– Mi-ați ghicit gândul, desigur că vom continua. Participăm în cadrul Programului Național „Satul European” cu un nou proiect de gazificare a 80 gospodării. Prin contribuția acestui proiect noul traseu către acești cetățeni va fi gratis.
– Dna Aliona Eșanu, în pofida problemelor și piedicilor, obstacolelor și impedimentelor, la raport în fața alegătorilor veniți cu conștiința împăcată. Reieșind din posibilitățile reale, ați reușit multe. Însă fără o echipă profesionistă ar fi fost imposibil.
– Da, de una singură nu făceam nimic, doar împreună cu consilierii, cu angajații primăriei, cu cetățenii activi am reușit multe, pentru ce le mulțumesc și le sunt recunoscătoare. Împreună depășim greutățile și facem lucruri utile pentru bunăstarea locuitorilor satului Chetrosu.
– Ați vorbit mai sus, că locuitorii satului, o parte, desigur, au participat la lucrări de reparație a străzii centrale. Dialogul și colaborarea cu societatea civilă este nu doar o susținere a APL, dar, probabil, și o lecție de bună conduită pentru cetățeni, ca ei să păstreze patrimoniul public.
– Sunt de acord cu DVS. Noi încercăm să colaborăm cu locuitorii noștri. Îi atragem la făcut ordine în cimitir, la curățenie și amenajări, la plantat puieți și flori. Sau, de exemplu, persoanele, care beneficiază de ajutor social de la stat sunt implicate în activități de voluntariat și fac curățenie pe teritoriul satului.
– Doamna primar, cum ați reușit să executați bugetul primăriei în acești ani?
– Am avut de suportat cheltuieli neplanificate, imprevizibile, cum au fost măsurile de protecție anticovid. Apoi au sporit prețurile la resursele energetice, pe care cu greu le putem acoperi fără economii serioase. Executarea Bugetului local a constituit: în 2020 – 93%, în 2021 – 94%, în 2022 – 88%. Proiectele ne-au salvat, investiții am făcut multe, însă dacă erau resurse financiare mai generoase, evident, realizam și mai multe obiective ce stau „în rând” în planurile noastre de lucru.
– Reușitele și insuccesele în calitate de ales local v-au pus la încercare capacitățile și abilitățile, dar, totoodată, v-au „călit” și v-au pregătit, adăugându-vă în domeniul APL o bogată experiență, ce vă va fi de folos pe viitor. Sperăm.
– Mulțumesc pentru aprecierea muncii noastre interesante, deși deloc ușoare.
Pozele elucidează activitățile APL Chetrosu, a primarei Aliona EȘANU, în perioada de referință.
Valentina CEBOTARI