Notice: Function _load_textdomain_just_in_time was called incorrectly. Translation loading for the wpeditor domain was triggered too early. This is usually an indicator for some code in the plugin or theme running too early. Translations should be loaded at the init action or later. Please see Debugging in WordPress for more information. (This message was added in version 6.7.0.) in /home/gliadroc/public_html/wp-includes/functions.php on line 6114
„AȘ”-ii din învățământul 2018 – Glia Drochiană

„AȘ”-ii din învățământul 2018

0

Premianții IP LT „Ștefan cel Mare”, or. Drochia, împreună cu Svetlana CAPCELEA, directoarea instituției, și Vitalie JOSANU, vicepreședintele raionului (în centru)

La 27 mai, curent, în incinta Casei raionale de cultură Drochia, s-a desfășurat ,,Gala laureaţilor 2018”. Au fost premiați profesorii și discipolii lor, care au demonstrat cunoștințe profunde la disciplinile curriculare și extrașcolare.

Oaspeții de onoare: Corneliu Padnevici, deputat în Parlamentul RM, Vasile Grădinaru și Vitalie Josanu, respectiv, preşedintele și vicepreşedintele raionului Drochia, au adresat calde felicitări tuturor premianților, atât profesorilor, cât și elevilor. Iar Ion Recean, șef, DÎTS, cu mândrie a nominalizat toți elevii-câștigători la olimpiadele raionale și republicane, precum și la concursurile extrașcolare. Astfel, din cei 1235 de participanți la activitățile menționate, 234 de elevi au fost premiați cu  diplome de gradul I, II, III și 125 – cu mențiuni.
Diplome de onoare au fost oferite managerilor instituțiilor de învățământ cu cele mai multe și bune rezultate la olimpiadele și concursurile raionale: IP LT „M. Eminescu”, IP LT  Rus nr. 3, IP LT „B. P.-Hasdeu”, IP LT „Ștefan cel Mare” (toate din or. Drochia), IP LT Pelinia ș.a.
Un succes îmbucurător a fost înregistrat în cadrul olimpiadelor republicane. Elevii au luat 13 diplome și 6 mențiuni. La fel pe republică, la activitățile extracurs, drochienii au ridicat 3 premii la concursul muzical „Cântecul francez” și 4 premii la alte concursuri extrașcolare.
„Numărul total de 26 de premii obținute în cadrul olimpiadelor și concursurilor republicane este cel mai mare din istoria raionului”, a enunţat șeful de la învățământ. În acest context, au fost menționate și liceele cu cel mai mare număr de premii: LT Rus nr. 3 (8 premii), IP LT „M. Eminescu” (5 premii) și LT „Ștefan cel Mare” (2 premii), toate din or. Drochia.
În total, în cadrul evenimentului solemn „Gala laureaților 2018”, în scenă au urcat 399 de premianți pentru a-și ridica diplomele și mențiunile.
În semn de recunoștință pentru munca depusă, Vasile Grădinaru, preşedintele raionului Drochia, a oferit laureaților din partea Consiliului raional Drochia, câte un suport financiar, suma totală fiind de 105 mii lei. Iar 15 mii lei au fost distribuiți pentru organizarea și desfășurarea acestui frumos eveniment.
O surpriză a parvenit din partea lui Corneliu Padnevici. Deputatul a promis elevilor câștigători la olimpiadele republicane o excursie în Parlamentul RM.
Evenimentul a fost încununat de un program artistic extraordinar, susținut de elevii-laureați și talentele raionului.
Nelly CIOBANU

Distribuie Știrea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *