“Imperia” impresionează prin muncă şi succese
Daniela şi Iulian Zaporojan se trag din satul Mândâc, Drochia. De mici le-a plăcut dansul, muzica, ritmul. Unind aceste preferinţe, predilecţii şi pasiuni, în toamna anului 2012 fraţii au creat la Drochia, Clubului de dans sportiv „Imperia”.
Au selectat copii talentaţi, au închiriat o sală într-un liceu din oraş, au ales muzică specială şi în câteva luni de muncă intensă au învăţat şi au şlefuit o tehnică frumoasă de dans. Acest lucru a fost apreciat de experţii din juriul Concursului internaţional, care a „scos” în finală 4 perechi de mici dansatori drochieni.
Acest succes i-a bucurat pe copii şi părinţii lor, dar i-a înaripat pe Daniela şi Iulian, provocându-i să-și extindă activitatea şi să implementeze idei noi.
Acum ei muncesc cu mai mulţi copii, au diversificat repertoriul, tematica etc. În aceşti câţiva ani, de când îşi desfăşoară activitatea, artiştii de la „Imperia” au participat la mai multe copmpetiții.
Acum nicio manifestare desfășurată în raion nu are loc fără participarea micilor dansatori de la „Imperia”, fie pe scenele caselor de cultură, fie în piaţă ori pe scene improvizate.
Indiferent de locaţie, ei de fiecare dată evoluează cu mare responsabilitate, seriozitate şi conştienţi că nu au dreptul moral să danseze sub nivelul aşteptărilor.
Valentina CEBOTARI