Împreună contra epidemiei
Situaţia epidemiologică din republică şi din raion, extrem de precară, propunerile Ministerului Educaţiei, Culturii şi Cercetării privind organizarea noului an 2020-2021 de studii, pe de o parte, cât şi obligaţiunea sindicatului, conform cerinţelor statutare, de a contribui la protejarea sănătăţii angajaţilor şi copiilor din şcoli şi grădiniţe i-a impus pe unii preşedinţi ai comitetelor sindicale să contribuie la evidenţierea şi implementarea unor măsuri de protejare a sănătății şi vieţii acestora.
Printre primii, cu propunerea de a procura pentru începutul anului de studii, pentru fiecare instituţie educaţională, câte un termometru pentru măsurarea temperaturii şi profilarea persoanelor infectate de Covid-19, a venit Dina Polevoi, membră a Biroului Executiv al Consiliului raional Drochia al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, preşedinta comitetului sindical de la Gimnaziul nr. 2 din or. Drochia.
Discutând în detalii cu membrii biroului, propunerea dânsei a fost susţinută unanim. Ba mai mult, la şedinţă autoarea ideii Dina Polevoi sublinia, că acest aparat este necesar acum, în august, când perioada pregătirii instituţiilor de noul an de studii este pe ultima sută de metri. Larisa Grigoraş de la Gimnaziul Zguriţa şi Lucia Agachi de la Liceul Teoretic Pelinia au accentuat, că unele şcoli sunt în deficit bugetar şi, probabil, vor avea mai puţine posibilităţi de a procura asemenea termometre, ţinând cont şi de faptul, că ele sunt destul de costisitoare. Iar Silvia Prodan de la Grădiniţa nr.1 din s. Chetrosu şi Natalia Garam de la Grădiniţa „Florile dalbe” din or. Drochia au insistat asupra faptului, că există grădiniţe destul de mici, în special, în sate, în care activează doar 1-2 grupe, iar posibilităţile de procurare sunt minime. Însă la baza activităţii sindicatului stă principiul solidarităţii bazat pe ajutorul reciproc. La şedinţa biroului a mai fost menţionat, că procurarea acestor termometre va da posibilitate ca o parte din asignaţiile alocate pentru protejarea de COVID-19 va putea fi utilizată la procurarea măştilor, mănuşilor şi dezinfectanţilor – produse extrem de necesare atât pentru activitatea instituţiilor, cât şi în combaterea epidemiei.
Deoarece în anul curent unele măsuri cultural-sportive preconizate n-au fost organizate, Consiliul raional al sindicatului de ramură si-a format unele economii, ce pot fi direcţionate la procurarea echipamentului şi consumabilelor necesare în lupta contra epidemiei. Ca urmare, decizia Biroului Executiv a fost adoptată în unanimitate. S-a decis ca, urgent, să se găsească posibilităţile de a procura pentru fiecare instituţie termometre atât de necesare. În total au fost procurate 80 de aparate, câte un termometru pentru fiecare instituţie. Zilele trecute, termometrele au fost repartizate colectivelor educaţionale din raion.
Dumitru ENI,
președinte, Consiliul raional al Federației Sindicale a Educației și Științei