Înălţarea Sfintei şi Cinstitei Cruci

Joi, 27 septembrie, am prăznuit sărbătoarea Înălţării Cinstitei şi de viaţă dătătoarei Cruci.
Înălţarea Sfintei şi Cinstitei Cruci face parte din ciclul celor 12 praznice bisericeşti mari, şi este zi de post. Sărbătoarea se datorează Împaratului bizantin Constantin cel Mare şi mai ales maicii sale Elena. După biruinţa ce a avut-o asupra lui Maxentie, împărat roman pagân, prin puterea Sfintei Cruci, care se arătaseră împăratului pe cer ziua în ameaza mare cu stele închipuită, şi glas din ceruri se auziseră: „Cu acest semn vei birui’’ – împăratul a ars de dorul de a afla Cinstita Cruce. Trimiţând cu alai pe maica sa Elena la Ierusalim, după mai multe căutări, a fost aflată Sfânta Cruce, care mai întâi a fost dusă la palat, iar apoi pusă spre închinare în Ierusalim.
În ziua de 14 septembrie a. 312, Crucea a fost înălţată de către patriarhul Ierusalimului de atunci în văzul poporului, care aştepta cu nerăbdare să i se închine.
Fiind înălţată de către mâinile cele sfinte, tot poporul striga: „Doamne, miluieşte!”. Şi  de atunci, în fiecare an se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci, numită în popor Ziua Crucii.
Sfânta Cruce a fost altarul pe care Hristos S-a adus jertfă adevărată pentru oamenii din toate timpurile.Domnul Iisus Hristos a fost atât jertfa cea adevărată, cât şi Arhireul care a adus-o, câştigând prin ea mântuirea noastră,  precum ne spune Sf. Scriptură.
Pentru aceasta cinstim noi, creştinii ortodocşi, Sfânta Cruce. Noi o venerăm, însemnându-ne trupul cu semnul ei în tot locul şi în tot timpul. Căci ea, Sfânta Cruce, este lăsată nouă ca o armă nebiruită împotriva deavolului şi ca un semn dumnezeesc, după cum se scrie: „Data-i celor ce se tem de Tine semn, ca să fugă de la faţa arcului’’ şi iarăşi „Însemnatu-s-a peste noi lumina feţii Tale, Doamne!”.
Cinstind crucea, noi ne aducem aminte de iubirea şi jertfa Mântuitorului însuşi.Pentru credincioşi Crucea este semnul biruinţei binelui asupra răului, a luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii. Pentru creştini Crucea este puterea lui Dumnezeu, de care credinciosul are nevoie toată viaţa. Căci cuvântul crucii pentru cei ce pier este nebunie, iar pentru noi cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu.
Prin Cruce „…a şters zapisul ce era asupra noastră, care ne era potrivnic cu rânduielele lui, şi l-a luat din mijloc pironindu-l pe cruce; dezbrăcând (de puteri) începătoriile şi stapâniile, le-a dat de ocară în văzul tuturor, biruind asupra lor prin cruce”.
Satana urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos L-a învins şi i-a prădat iadul. De aceea răul îndeamnă pe toţi rătăciţii de la adevăr să hulească şi să vrăjmăşească crucea lui Hristos, căci după cum câinile fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi dracul fuge de crucea care îi aminteşte că prin ea a fost bătut.
Preot Gheorghe COJOCARI,
paroh al Bisericii
„Sfântul Nicolae”
din s. Gribova