Închinare la strămoși
”Satul are față, satul are nume – zestre pentru cine a purces în lume”.
Poetul sofian Iulian Filip a scris aceste cuvinte la general, dar noi înțelegem bine, că el s-a referit la satul său de baștină Sofia, care este mândru de personalități notorii și are o istorie bogată, pe care fiecare generație simte datoria sfântă de a o valoriza, a o păstra și a o promova. Numai atunci poporul va avea viitor, când își va cunoaște bine istoria, neamul și rădăcinile. Și le va transmite generațiilor ce vin.
În acest context nu putem minimaliza aportul de bază al lui Iacob Babira, istoric, pedagog, om de cultură, muzeograf, contribuția lui esențială și la studierea și descrierea istoriei localității.
A început studierea istoriei satului pe când era student, însă acest lucru, spre norocul baștinei, l-a captivat, l-a atras, l-a scufundat totalmente în procesul de ”navigare” prin trecut: prin arhive și pe la bătrânii satului, ținându-l în mrejele sale toată viața. Făcea drumuri nenumărate la Arhiva Națională din Chișinău, și când descoperea o noutate, se străduia să o facă publică prin intermediul ziarului raional.
Orice noutate sau descoperire constituia pagini noi din vitoarea lui monografie despre sat. Însă, paralel cu munca de studiere, cu orele de pegagogie, cu activitățile culturale, Iacob Babira aduna exponate pentru muzeul satului, pe care l-a deschis, inițial, în Casa de cultură. Însă când materialul bogat, adunat peste ani, nu mai găsea locul potrivit acolo, Iacob Babira, susținut de soția lui Elena Babira, pedagog emerit, ex-deputat în Sovietul Suprem al RSSM, a obținut dreptul să treacă muzeul în clădirea fostului Conac boieresc, care s-a fost păstrat până acum și prezintă un monument de arhitectură în exclusivitate. Un loc mai potrivit pentru muzeu nici nu putea exista. Mai mult, edificiul se afla în apropiere de casa soților Babira și ei își petreceau tot timpul liber în viitoarele săli de muzeu, unde repartizau, selectau, așezau, ajustau fiecare exponat. Muzeul are 7 secții, care au devenit și ele neîncăpătoare, astfel, că unele expoziții, planul original al satului, alte materiale se găsesc și pe holuri. În incinta Conacului Muzeul de istorie și Etnografie a satului Sofia se simte confortabil, într-o atmosferă adecvată, deja de trei decenii.
Când Iacob Babira a simțit că îl părăsesc puterile, oficial ne-a invitat pe mine și pe Aurelia Mocanu, istoric de profesie, ne-a explicat, ce planuri a avut și nu a reușit să le realizeze și ne-a rugat să ne implicăm: eu să rămân la muzeu să continui cele începute, iar Aurelia să fie consultantul principal în tot ce vom realiza pe viitor, ca istoria satului să reflecte adevărul.
Ne-am străduit să continuăm cele începute de soții Babiră, să multiplicăm lucrurile frumoase, să extindem activitățile muzeului, așa că astăzi ne cunoaște tot raionul prin promovarea celor mai frumoase pagini de istorie, a tradițiilor și obiceiurlor noastre locale. Credem , că Iacob Babira ar fi fost satisfăcut, deși mai sunt încă multe de făcut.
Recent, în funcția de director al muzeului a fost numită Svetlana Banaru, care va continua să realizeze îndemnurile și sfaturile fondatorului și întemeietorului acestei instituții de valoare pentru localitatea noastră.
La 9 octombrie este ziua de naștere a marelui istoric Iacob Babira, el ar fi împlinit 97 de ani. Dar n-a ajuns nici să-și vadă publicată monografia ”Satul Sofia: trecut și prezent”, care apare sub îngrijirea lui Valeriu Schițco în trei volume, două fiind déjà pe rafturile sofienilor.
Alexandra NELIPOVSCHI, ex-director, Muzeul de Istorie și Etnografie, s. Sofia
