De ce trăim rău? Când vom trăi mai bine? Cu ce am greşit în faţa lui Dumnezeu că ne pedepseşte atât de crunt? Pentru cine să votăm? De ce i-am mai votat, dacă ei nu se gândesc decât la propriul buzunar? Cine a furat miliardele? În care ţară să plecăm la muncă? Cum să facem să ne luăm şi copiii încolo? La ce bun să ne reîntoarcem?…
Republica Moldova, de la formare şi până în prezent, este un mare semn de întrebare! Teoretic, suntem un stat suveran, independent, unitar, indivizibil, democratic şi liber să-şi hotărască prezentul şi viitorul, fără niciun amestec din afară. Practic, însă, lucrurile stau exact invers. Avem o parte a ţării ocupată de către un alt stat, care în mod deschis se implică activ în politica noastră internă. Avem grupări unioniste, separatiste, extremiste, etc., care în ultima perioadă şi-au înteţit activitatea, mai ales în capitală. Avem toate elementele necesare pentru a dispărea nu doar ca stat, dar şi ca popor…
Într-o asemenea harababură este ceva absolut normal ca noi, cetăţenii acestei ţări, să ne întrebăm la ce bun a mai fost adoptată acea Declaraţie de Independenţă ori acea Constituţie?! (Ca să nu mai vorbim despre restul legilor). Oricum, nu sunt respectate nici prevederile uneia, nici prevederile alteia. Ba, nici nu se ştie care dintre acestea are o greutate mai mare. Drept exemplu, veşnica problemă referitoare la limba de stat. În Declaraţie scrie – română, iar în Legea Supremă – moldovenească.
La 5 decembrie 2013, Curtea Constituţională a decis că textul din Declaraţia de Independenţă prevalează celui din Constituţie…
În loc să ne uşureze viaţa, într-un fel sau altul, această decizie a complicat-o şi mai mult. Or, numărul întrebărilor a crescut cu încă două „unităţi”: de ce sau din care motive, la adoptarea Constituţiei au fost ignorate prevederile Declaraţiei de Independenţă? Și cum se face că la doi ani de la pronunţarea hotărârii, care este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac şi intră în vigoare la data adoptării, articolul 13 din Constituţie aşa şi nu a fost modificat?
Până la urmă, toate problemele și întrebările aferente acestora survin ca urmare a „neclarităților” cu privire la limba de stat. În sensul că, politicienii noștri vorbesc graiuri diferite: care românește, care moldovenește. Alții, în genere habar nu au nici de una, nici de alta și se exprimă doar rusește. Iar atâta timp cât conducătorii unui stat nu pot găsi o limbă comună și fiecare glăsuiește după cum îi convine, acel stat se va confrunta mereu cu greutăți și va rămâne un mare semn de întrebare pentru proprii cetățeni.
P.S. „Nu căuta răspunsuri imposibile. Mai bine schimbă întrebările” (Confucius).
Andrei BULGARU
