Învățăm a supraviețui cu COVID-19
Situația epidemiologică din țară, dar și din lume, încă nu este una favorabilă, cifrele de infectare zilnică, anunțate de Comisia Excepțională în Sănătate Publică a Republicii Moldova, sunt mult prea îngrijorătoare: 350-450 de cazuri noi înregistrate, în creștere fiind și numărul persoanelor aflate în stare gravă sau la ventilare pulmonară asistată, adică intubate.
Recent a revenit în funcție Elena MORARU, directoarea Secţiei Asistenţă Medicală Urgentă Drochia a IMSP „Centrul Naţional de Asistenţă Medicală Prespitalicească”, cu care am discutat despre eroii în halate albe, care, cu propriul risc, vin în ajutor cetăţenilor, îi salvează şi îi încurajează, despre munca angajaţilor în condiţii dificile de epidemie naţională. Și nu numai.
– Doamna doctor, se știe, că și DVS ați trecut prin ”masacrul” COVID-ului și încă într-o formă destul de gravă.
– Nici nu vreau să-mi amintesc, a fost un infern, săptămâni în Secția de terapie intensivă a SCR, câteva zile – la respirație artificială dirijată, apoi au urmat săptămâni de tratament intensiv și de reabilitare.
– Ați avut și alte comorbidități, ce au complicat boala?
– Ba nu, până acum nu am suferit de nimic serios, acesta a fost primul ”examen”.
– Poate și lipsa altor probleme de sănătate a fost un factor ce a ajutat organismul să învingă coronavirusul…
– Poate. Dar în suferințele mele de durată m-am convins, că principalul factor ce ne ajută în această situație critică și dramatică este Domnul, apoi medicul și omul. Dacă ai zile, scapi, dacă nu ai zile – pleci, cum se spune în popor. Există atâtea exemple triste în țară, că sufletul se strânge ghem. Chiar recent am pierdut o bună colegă de la Hâncești.
– Atunci, în iunie, mai multe persoane din Secţia Asistenţă Medicală Urgentă Drochia au fost infectate. În prezent, situația cum este?
– Atunci a fost o explozie, 18 membri din colectiv au fost testați pozitiv și au avut de suferit de pe urma acestei infecții, eu fiind cea mai gravă. Însă nici până astăzi nu știm de unde l-am luat. În prezent, mulţumim, parcă totul e bine.
– Și după acea „lecție” tristă ați devenit mai precauți?
– Noi întotdeauna am fost precauți, ne-am echipat corespunzător. Slavă Domnului, dezinfectant și echipament avem permanent și în cantități suficiente. Dar există o altă problemă, cea a fricii între cetăţeni, am zice noi. O bună parte din pacienții, care solicită brigada, ascund simptomele reale existente și ne spun că au probleme cu inima sau tensiunea arterială. Și noi ne echipăm, dar, respectiv, nu ca pentru COVID-19. Când ajungem la persoana concretă, depistăm, că ea manifestă cu totul alte simptome, caracteristice coronavirusului: febră, dureri în gât, pierderea mirosului, a gustului etc. Ce ne rămâne de făcut?
– Tăinuiesc starea reală de teamă să nu credeți că au COVID-19, în speranța că poate scapă de infecţie?
– Probabil, asta este. Se gândesc doar la ei. Însă nu-și dau seama câte persoane pun în pericol. Dacă lumea ar cunoaşte prin ce calvar trec medicii zilnic, nu ar mai ieşi din casă şi nu ar contacta neprotejat cu nimeni.
– Astfel de situații sunt frecvente?
– Sunt cam multe cazuri de asa gen.
– Persoanele cu simptome caracteristice le spitalizați din prima vizită?
– Noi toți pașii îi coordonăm cu medicii de familie. Copiii, desigur, fără discuţii, sunt transportați la Bălți.
– Mai suferă lumea și de alte boli decât de COVID-19?
– Cu siguranță, avem chemări la persoane cu hipertensiune arterială, cu probleme cardiace, chirurgicale, la femei gravide etc.
– Numărul solicitărilor în perioada epidemică a crescut?
– Nu aş spune, vara întotdeauna am avut mai puține solicitări decât în perioada rece. Statistica din vara aceasta, evident, că puțin diferă, la vechiul spectru de boli s-a adăugat coronavirusul.
– Alte neajunsuri în activitatea cotidiană vă face munca ineficientă sau problematică?
– Decât parcul de mașini specializate învechit, nimic altceva.
– S-a transmis, că în republică au fost aduse 168 de ambulanțe noi. Și SAMU Drochia îi va reveni ceva?
– Au fost preconizare 4 automobile specializate, una din ele – un reanimobil echipat și ”întotdeauna gata!” pentru cazuri extreme. Colegii noștri deja au trecut cursuri de stagiere, desfășurate la Chișinău. Cu această ambulanță noi vom deservi două raioane, Drochia și Râșcani.
– În încheiere, ce le-ați spune celor ce încă nu cred în existența coronavirusului de tip nou?
– Tot același lucru ca anterior, să fie prudenți. Nimeni pe nimeni nu înșeală, nu face statistică falsă, însă nu dă Domnul să ajungă cineva în pielea celor ce luptă, între viață și moarte, pentru a supraviețui. Și în locul cadrelor medicale din prima linie, ajunse la extenuare. Dar, probabil, până când cel puțin 70% din populație nu va suferi de această boală nemiloasă, nimic altceva nu-i va convinge pe necredincioși. Noi, încercând forțat să-i convingem, luptăm cu morile de vânt. Doar boala în 47% din cazuri nu se manifestă absolut prin nimic, este asimptomatică. Însă încărcătura de viruși în organism, după cum s-a demonstrat deja, este aceeași ca și la persoanele cu simptome pronunțate. Da poate și mai mare.
– Dar celor ce cred?
– Să fie foarte vigilenți, să poarte măști, să respecte distanța socială și să nu ignoreze sfaturile specialiștilor, astfel se vor proteja singuri şi vor proteja apropiaţii. În caz contrar ei riscă să facă un mare şi enorm deserviciu atât sie-și, cât și personalului medical.
A dialogat
Valentina CEBOTARI