“Învăţători şi profesori, cu harul şi cu vremea lor”
Ideea scrierii unei cărţi despre dascălii care i-au influenţat destinul i-a venit de la Nicolae Leahu, în tinerețe – redactor-adjunct al ziarului „Glia Drochiană”, dar acum – om de înaltă cultură, doctor în filologie la Universitatea de Stat din Bălţi „Alecu Russo”.
Dânsul i-a insuflat credinţa, că o carte despre modelatorii de suflete este absolut necesară, profesorii de azi urmând să găsească aici exemple de nepreţuit pentru activitatea didactică pe care o desfăşoară. Astfel a văzut lumina tiparului cartea „Învăţători şi profesori, cu harul şi cu vremea lor”, gândită în cele mai mici detalii şi scrisă de binecunoscutul jurnalist Vitalie Zagaievschi.
Vitalie Zagaievschi este cunoscut în oraşul Drochia, dar şi în localităţile învecinate, în toată republica pentru cuvântul scris, căruia i se dedică toată viața cu dragoste profundă. Fie că este vorba despre cărţile altor autori, fie că este vorba despre cărţile pe care el însuşi le scrie, fie că participă la editarea unor cărți cu autori comuni.
Şi presa scrisă ocupă un loc special în inima sa, dânsul scriind şi adunând în paginile ziarului un adevărat tezaur informaţional. Anume acest tezaur i-a servit drept fundaţie pentru cartea ce avea să descrie activitatea multor profesori din raion, dedicaţi cu trup şi suflet meseriei. Dar şi cealaltă vocaţie pe care a urmat-o, cea de profesor în şcoală, şi mai apoi şef de studii şi director de şcoală, i-au şlefuit spiritul de observaţie şi l-au făcut să aprecieze înaltele calităţi omeneşti şi pedagogice pe care le aveau foştii săi colegi. Astfel, din materialele adunate de-a lungul anilor în paginile ziarului, dar şi din multe alte materiale aflate încă în faza de schiţă, Vitalie Zagaievschi a scos vara aceasta de sub lumina tiparului cartea „Învăţători şi profesori, cu harul şi cu vremea lor”. Deosebită prin conţinutul său profund, cartea lui Vitalie Zagaievschi este specială şi prin faptul, că poartă pecetea spiritului de jertfă al autorului, dar şi impulsul său nestăvilit de a dărui: întreg tirajul, de 150 de exemplare, a fost tipărit fără ajutorul unei edituri sau susținători financiari, cheltuielile necesare pentru editarea ei fiind suportate în întregime de către autor. Dar cartea este, de asemenea, şi rezultatul muncii în echipă a întregii familii Zagaievschi, în machetarea, designul şi corecţia cărţii fiind implicaţi şi feciorii, şi nepoţii, şi nurorile autorului. Dorinţa de a dărui s-a păstrat nealterată. Și după editarea cărţii Vitalie Zagaievschi a donat, cu implicarea reprezentanţilor Direcţiei Educaţie Drochia, o parte importantă din exemplare tuturor bibliotecilor școlare din raion. Un alt lot de carte a fost dăruită tuturor bibliotecilor sătești prin intermediul Bibliotecii Publice raionale „Iulian Filip”, ca să ajungă la cititorii maturi.
În felul acesta crede că va spori motivaţia profesorilor actuali, le va prezenta exemple demne de luat în seamă şi va contribui la popularizarea ideii că „educaţia este fără margini şi că ea nu se face doar între pereţii şcolii”. Anume acest lucru este subliniat şi în volumul scris cu atâta drag de Vitalie Zagaievschi: profesorii vremurilor sale erau activi nu doar între pereţii şcolilor unde activau, ei erau importanţi actori sociali şi în comunităţile unde-şi duceau traiul. Se implicau cu tragere de inimă peste tot acolo unde erau necesari, contribuind astfel la îmbunătăţirea vieţii semenilor lor, iar asta s-ar putea să fi fost cea mai importantă misiune pe care o aveau şi cea mai grea cruce care le-a fost sortită.
Cu acest volum, atât de frumos șlefuit și redat pe hârtie, Vitalie Zagaevschi adaugă încă o nestemată în colecția neprețuită de cărți și broșuri, al cărui autor este. Scriitor neobosit și pasionat, acest titan al culturii drochiene și republicane a așternut pe hârtie mai multe volume de proză și poezie, iar o parte importantă dintre cărțile sale le-a dăruit bibliotecilor școlare și sătești, oamenilor apropiați, precum și tuturor celor care se vor îmbogățiți după lecturarea unei cărți valoroase.
Marcela VOVC